Cine a fost femeia care a prezis moartea soților Ceaușescu: „Veţi avea o moarte violentă într-o zi de mare sărbătoare”

Atunci când vine vorba despre personalități ce ar fi avut abilitatea de a prezice viitorul, cu toții am auzit despre oameni precum Nostradamus, ori Baba Vanga. Însă mai puțini români o cunosc pe Laila, cea care ar fi reușit să prezică moeartea soților Ceaușescu!

A prezis moartea soților Ceaușescu
A prezis moartea soților Ceaușescu

Potrivit celor de la shtiu.ro, numele întreg al acesteia era Elena Laila Păduraru-Rotariu, fiind născută în anul 1909, în satul Negrești, ce se află în județul Iași. Chiar dacă se născuse într-o familie considerată bogată în acele vremuri, Laila a rămas orfană de la vârsta de 4 ani iar copilăria și-a petrecut-o lângă un schit de călugărițe. Încă de la o vârstă fragedă, se spunea despre ea că poate vedea viitorul.

Încă din tinerețe, ea se căsătorește cu medicul veterinar Virgil Aloman, iar cei doi se mută la București. Aici, Laila devine cunoscută pentru 2 lucruri: frumusețea ei, cât și abilitatea de a vedea viitorul! Cei doi soți chiar vor primii clienți în apartamentul lor, pentru a le prezice viitorul!

Ce s-a întâmplat cu femeia care a prezis moartea lui Nicolae Ceaușescu

În perioada interbelică, astfel de preziceri erau interzise, iar Laila a fost condamnată la 2 ani de detenție. Atunci când judecătorul a pronunțat sentința, ea s-a ridicat în picioare și i-a spus acestuia că va fi mort de 6 luni, atunci când ea va ieși din arest. În mod bizar, exact asta s-a și întâmplat! Judecătorul a fost lovit de o mașină cu 6 luni înainte ca Laila să iasă din închisoare.

Ea a continuat să facă preziceri și după instalarea regimului comunist, chiar spunând unui polițist care o ancheta să fugă acasă pentru că soția lui a murit, iar acest lucru chiar se și întâmplase. Însă poate că cea mai mare predicție a Leilei a fost cea făcută Elenei Ceaușescu.

„Dumneavoastră şi soţul veţi avea o moarte violentă într-o zi de mare sărbătoare”, i-a spus aceasta Elenei Ceaușescu, atunci când a fost invitată să îi facă o predicție. Peste 12 ani, în ziua de Crăciun, soții Ceaușescu erau executați. Laila a murit pe 16 noiembrie 1979, vârsta de 70 de ani. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Sportpictures) jpg
Nicușor Dan FOTO AFP
colectie tablouri, foto shutterstock jpg
control granită politia de frontieră jpg
Adolescenta, foto shutterstock jpg
cutremur rusia  jpg
nicusor dan in austria conferinta de presa 25 iulie foto FB
Pensionar batran bani portofel pensie FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net