Condimentul care îți taie pofta de mâncare. Te ajută să scapi de kilogramele nedorite
Multă lume din întreaga lume preferă mâncărurile picante datorită gustului. Însă, nu foarte mulți oameni știu că aceste preparate au și un beneficiu foarte practic, mai ales pentru persoanele care se află la dietă! Este vorba despre faptul că simplele condimente iuți pot reduce numărul de calorii consumate!

De multe ori putem pica în capcana de a crede că singura modalitate de a scăpa de kilogramele în plus este adoptarea unor diete stricte, care nu ne vor mai lăsa să ne bucurăm de niciuna dintre rețetele noastre favorite. Cu toate acestea, există și modalități destul de surprinzătoare care pot reduce numărul de calorii pe care le vom consuma zilnic!
Iar una dintre cele mai neașteptate astfel de metode este adăugarea condimentelor picante în mâncare! Un studiu efectuat de către Universitatea Penn State din Statele Unite a arătat că o creștere a nivelului de iuțeală din alimente determină oamenii să mănânce mai puțin.
Condimentele picante pot fi perfecte pentru dietă
Experții americani au folosit ardei iute uscat pentru a condimenta două feluri de mâncare populare, chili cu carne de vită și chicken tikka masala. Nu mai puțin de 130 de adulți au servit aceste preparate, în două variante: una mai blândă, iar cealaltă mai picantă.
Comportamentul din timpul mesei al participanților la acest studiu a fost înregistrat cu atenție de către specialiști. Aceștia au dorit să observe cantitatea de mâncare consumată, viteza de consum, durata mesei cât și mărimea și frecvența mușcăturilor.
Comportamentul a 130 de oameni a fost analizat
Iar, în mod surprinzător, rezultatele studiului au arătat că cei care au consumat variantele mai iuți au mâncat mai încet, iar acest lucru a rezultat într-un consum mai mic de calorii. Iar această modificare nu a afectat deloc plăcerea față de mâncare.
În plus, aportul de apă nu a fost foarte diferit între cele două tipuri de mâncare. Acest lucru a arătat experților că nu se poate spune că singurul motiv pentru care cei care au consumat alimentele mai iuți au fost mai sătui a fost consumul ridicat de apă.