Cum a ajuns România să trimită 7,5 miliarde de lei aur la Moscova. Cazul Tezaurului Românesc este unic în lume
Românii suspină de un veac după tezaurul lor, dat spre păstrare Rusiei și depozitat la Moscova, în tragicele clipe ale sfârșitului de an 1916. Nicio intervenție din ultima sută de ani nu a dus la retrocedarea acestuia. Este cel mai vechi litigiu al României și este cu adevărat unic în lume pentru că nicio altă țară nu și-a mai însușit avuția altui stat, care i-a încredințat-o spre păstrare, cu acte în regulă. Astăzi, Comisia Europeană susține o declaraţie în faţa eurodeputaţilor pe tema restituirii tezaurului românesc, însuşit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial. Dar cum a s-a ajuns ca toată avuția națională a României să fie încărcată în 44 de vagoane și să fie trimisă la Moscova?
România a trimis la Moscova în total 7,5 miliarde de lei aur
94 tone de aur au fost trimise în Rusia, cu două trenuri, primul în 1916 și al doilea în 1917. Cea mai mare parte a valorilor a fost trimisă de Casa de Depuneri și Consemnațiuni, care a strâns toată masa monetară de la toate băncile din acel moment și a trimis-o la Moscova, potrivit unei ample documentări care apare în cartea „Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani” a jurnalistului Marian Voicu.
Autoritățile române au vorbit despre o valoare globală de 7,5 miliarde de lei aur, iar Banca Națională cere restituirea a 315 milioane de lei aur, lăsând la o parte valoarea numismatică a monedelor, unele dintre acestea valorând astăzi sute de mii de euro, scrie HotNews.
Pe lângă aceste valori, România a expediat în 1917 tot ce înseamnă patrimoniul identitar, începând cu tablouri din colecții private, cum ar fi Muzeul de Antichități de la București și Iași, sau colecțiile Pinacotecii, ale Academiei, colecțiile numismatice, cărți românești rare.
Au fost trimise la Moscova inclusiv manuscrisele lui George Enescu, compozitorul venind personal la gară să le aducă. Acestea au fost restituite după ce România a încheiat un tratat bilateral cu Rusia bolșevică în 1934, pentru că Enescu avea prieteni influenți la Moscova.
Cum a ajuns România să își trimită Tezaurul la Moscova
România, intrată în Primul Război Mondial, se vede confruntată aproape imediat cu un război pe două fronturi, prin atacul din sud al Bulgariei.
Muntenia este invadată, iar Bucureştiul, pierdut. Factorii de decizie intră în panică, autorităţile par depăşite de tragismul situaţiei.
„Ce putem face în faţa inevitabilului, în faţa dezastrului? Am sperat și am tot sperat, în ciuda situaţiei am fost convinsă că nu se va ajunge aici, dar iată că s-a ajuns și trebuie să-i ţinem piept, cum am ţinut piept tuturor încercărilor, una după alta” – sunt cuvintele disperate ale Reginei Maria, păstrate în jurnalul ei din timpul războiului.
Înainte de venirea ocupanţilor, familia regală, parlamentul, guvernul și armata se retrag în Moldova, ultimul petic de ţară rămas neocupat.
În aceste condiţii, Banca Naţională a României împreună cu tezaurul ei au fost strămutate pe data de 15 noiembrie 1916 de la Bucureşti la Iaşi. Din nefericire, situaţia militară încă nestabilizată impunea factorilor de decizie români să ia în considerare punerea la adăpost a tezaurului BNR.
Se preconiza și mutarea familiei regale, a guvernului și a parlamentului întro zonă mai sigură, în interiorul Rusiei, fiind vehiculate ca posibile locuri de refugiu Odessa, Cherson, scrie Historia.
Doar voinţa de oţel a Reginei Maria a făcut ca guvernanţii români, inclusiv Regele Ferdinand și premierul Ionel Brătianu, să nu fie atraşi de cântecele de sirenă ale vecinului de la răsărit.
„Dar nu vă supărați că vă întreb: Ce v-a venit, domnule, să ni-l dați tocmai nouă?”
Dacă în ceea ce priveşte eventualul refugiu al familiei regale și al guvernului în Rusia, lucrurile se tranşaseră în sensul unui refuz categoric, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu tezaurul Băncii Naţionale.
Având în vedere că, potrivit normelor de atunci, întreaga emisiune monetară a României era garantată cu stocul metalic al Băncii Naţionale, era imperios necesar ca acesta să fie pus la adăpost.
La 8 decembrie 1916, Guvernul României, condus de Ionel Brătianu decide „asigurarea stocului metalic într-o ţară străină”.
Nu este exclus ca presiunile părţii ruse de a se evacua tezaurul românesc în Rusia să fi fost un instrument de șantaj practicat împotriva României la un moment dat, dacă ţara noastră ar fi decis să părăsească alianţa din care făcea parte.
Mai târziu, când România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, Ion Antonescu a cerut un inventar complet al Tezaurului, pentru că a vrut să știe cât valorează. Acesta nu mai există în prezent.
După 1991, problema Tezaurului a fost repusă pe tapet, împreună cu cea a Basarabiei, în contextul în care cele două state voiau să semneze un tratat de colaborare (acesta a fost semnat în 2003, între Ion Iliescu și Vladimir Putin).
Un episod spumos a fost povestit de fostul ministru de Externe, Andrei Pleșu. Acesta s-a întâlnit, la un moment dat, la Strasbourg, cu Yevgeny Primakov, fost premier al Rusiei între 1998 și 1999.
Pleșu l-a întrebat pe demnitarul rus: „Ce se mai aude cu Tezaurul?”. Iar răspunsul a fost „Domnule Pleșu, dumneavoastră vreți ca după două războaie mondiale, după o revoluție, după foamete, destrămarea URSS-ului... să mai știe cineva de tezaur? Care tezaur?”
Și Primakov a încheiat spunând: „Dar nu vă supărați că vă întreb: Dar ce v-a venit, domnule, să ni-l dați tocmai nouă?”
