Cum a renăscut vinul românesc după cea mai mare criză din istoria sa. Momentul în care țara noastră a decis să nu piardă lupta
Industria vinului din România, una dintre cele mai vechi și mai bogate tradiții viticole din Europa, a traversat în ultimele două secole o dramă profundă: o criză devastatoare care a distrus podgorii, a ruinat comunități și a pus în pericol însăși existența vinului autohton.
Totuși, ceea ce s-a întâmplat după aceea este o poveste extraordinară despre renaștere, reinventare și ambiția de a transforma o tragedie într-un nou început.
Astăzi, vinul românesc trăiește una dintre cele mai faste perioade ale sale, iar revirimentul nu este o întâmplare, ci rezultatul unui efort complex desfășurat de generații întregi de viticultori, oenologi și antreprenor, potrivit researchgate.net.
Criza filoxerei: boala invizibilă care a devastat podgoriile românești
La sfârșitul secolului al XIX-lea, filoxera — un mic insect parazit originar din America — a ajuns în Europa și a declanșat cel mai mare dezastru viticol din istorie.
România, una dintre principalele regiuni producătoare de vin ale continentului, nu a fost ferită de această catastrofă. În doar câțiva ani, podgorii care existau de sute de ani au fost complet compromise. Regiuni întregi precum Dealu Mare, Drăgășani, Cotnari, Murfatlar sau Odobești au fost atacate, iar pierderile au fost uriașe.
Pentru comunitățile rurale, via nu era doar o cultură agricolă, ci o moștenire identitară. Dispariția plantațiilor însemna pierderea gospodăriilor, a tradițiilor și a mijloacelor de existență. Documentele vremii consemnează un ton aproape apocaliptic: viticultorii priveau neputincioși cum pământurile rodnice deveneau sterpe, iar vinurile care făcuseră istorie ajungeau să fie reamintite doar în poveștile bătrânilor.
Reconstrucția: momentul în care România a decis să nu piardă lupta
Deși efectul filoxerei a fost devastator, criza a forțat o transformare fără precedent. Soluția găsită de întreaga Europă — și adoptată rapid și în România — a fost replantarea viței-de-vie pe portaltoi americani rezistenți la insectă. A fost un proces dificil, costisitor și de lungă durată.
România a început un program național de reconstrucție viticolă, sprijinit de specialiști francezi, germani și italieni. Școli viticole au fost înființate la Blaj, Drăgășani și Târgu Bujor, iar tinerii au fost trimiși în străinătate să învețe tehnici moderne de vinificație.
A fost un efort colectiv impresionant, în care statul, boierii, comunitățile rurale și specialiștii au lucrat împreună pentru a salva un patrimoniu.
În doar câteva decenii, România a reușit imposibilul: a reconstruit podgoriile pierdute și a introdus soiuri noi, adaptate noilor condiții, fără a renunța la soiurile tradiționale.
Reinventarea soiurilor românești: renașterea identității vinului autohton
Criza a schimbat definitiv modul în care România își privea propriile soiuri de struguri. Dacă înainte accentul era pus deseori pe modele occidentale, după filoxeră interesul pentru soiurile autohtone s-a amplificat. Acestea au devenit nu doar simboluri ale rezistenței, ci și repere identitare.
Soiuri precum Feteasca Neagră, Feteasca Albă, Grasa de Cotnari, Tămâioasa Românească, Băbeasca Neagră, Crâmpoșia sau Negru de Drăgășani au fost replantate, îngrijite și reinterpretate. Reabilitarea acestor soiuri a devenit o prioritate pentru oenologi, iar rezultatele nu au întârziat. În timp, acestea au început să concureze cu succes vinuri internaționale, dovedind că tradiția românească are un potențial unic și insuficient valorificat.
Epoca modernă: investiții, profesionalizare și deschiderea către lume
În anii 2000, o nouă revoluție a redesenat peisajul viticol românesc. Investițiile majore — atât autohtone, cât și străine — au adus tehnologii avansate, cramă modernă, echipamente performante și o mentalitate orientată spre calitate. Școli de oenologie s-au modernizat, iar o nouă generație de specialiști, formați în Franța, Italia sau Noua Zeelandă, s-a întors să transforme podgoriile românești.
Această perioadă a fost marcată de profesionalizare intensă. Viticultorii au început să pună accent pe terroir, pe microclimate, pe calitatea strugurilor și pe producția controlată. Cramele mici de autor au apărut în toate regiunile țării, revitalizând zone uitate precum Mehedințiul, Crișana sau Valea Târnavelor. Ceea ce altădată era o industrie masivă și rigidă a devenit un ecosistem divers, creativ, pasional.
Recunoașterea internațională: vinul românesc revine în lumina reflectoarelor
Renașterea vinului românesc nu a rămas neobservată. În ultimele două decenii, vinurile autohtone au început să urce pe podiumurile marilor competiții internaționale. Feteasca Neagră, odată un vin considerat rustic, a ajuns să fie medaliată la Londra, Bruxelles și Paris.
Tămâioasa Românească și Grasa de Cotnari au impresionat prin aromele lor complexe, iar cupajele moderne create de oenologi români au atras atenția criticilor internaționali.
Tot mai multe crame românești sunt astăzi exportate pe piețe exigente precum SUA, Japonia, Canada și Europa de Vest. Acest succes reprezintă nu doar o validare comercială, ci și o confirmare a renașterii identității vinului românesc, care reușește să fie autentic, elegant și contemporan.
De la criză la triumf: lecțiile unei renașteri
Renașterea vinului românesc după cea mai mare criză din istoria sa nu este doar o poveste despre agricultură sau economie — este o lecție despre reziliență culturală. Filoxera a distrus podgorii, dar a stimulat creativitatea. A provocat suferință, dar a născut ambiție. A șters tradiții, dar a lăsat loc pentru reinventarea lor.
Astăzi, vinul românesc este mai puternic decât a fost vreodată în epoca modernă. Este divers, expresiv, valoros și apreciat pe plan internațional. Crama românească nu doar că a renăscut după criză, ci a devenit un exemplu pentru modul în care o industrie poate transforma o tragedie într-o platformă pentru evoluție.
Vinul românesc continuă să scrie povestea unei renașteri care, în multe privințe, este abia la început.
