Cum arătau acum 5000 de ani europenii. „Lucrurile s-au schimbat ulterior"

Un nou studiu schimbă ceea ce știam despre trăsăturile fizice ale strămoșilor europenilor, sugerând că, acum 5.000 de ani, majoritatea acestora aveau pielea închisă la culoare. Această descoperire are implicații importante pentru modul în care înțelegem evoluția genetică și adaptările umane. Conform cercetătorilor de la Universitatea din Ferrara, Italia, europenii care trăiau în perioada paleolitică și chiar în perioada Epocii Fierului nu aveau pielea deschisă, așa cum am fi putut presupune anterior, scriu cei de la independent.co.uk.

Cum arătau europenii acum 5.000 de ani.
Cum arătau europenii acum 5.000 de ani.

Compoziția genetică a populației europene

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au analizat date genomice obținute din rămășițele umane descoperite în Europa, datând din perioada 45.000 – 1.700 î.Hr. Studiul a avut în vedere 348 de mostre de ADN, iar rezultatele au surprins prin faptul că schimbările în pigmentația pielii au avut loc mult mai lent decât se credea inițial. În perioada paleolitică (13.000 – 35.000 î.Hr.), aproximativ 92% dintre europeni aveau pielea închisă la culoare, în timp ce doar 8% aveau o nuanță intermediară. Interesant, niciunul dintre aceștia nu avea pielea deschisă.

În Epoca Fierului (1.700 – 3.000 î.Hr.), procentele au început să se modifice: 55% dintre europeni aveau pielea închisă, 27% o nuanță intermediară, iar 18% aveau pielea deschisă. Această tranziție lentă subliniază faptul că adaptarea la mediul european și schimbările climatice au avut un impact mai gradual decât se credea anterior.

Evoluția pigmentării pielii

Pe măsură ce oamenii migrau din Africa spre Europa, acum aproximativ 60.000-70.000 de ani, adaptarea la expunerea mai redusă la radiațiile ultraviolete din regiunile europene a dus la apariția pielii mai deschise. Această schimbare a fost favorizată de necesitatea producției de vitamina D, esențială pentru sănătatea oaselor și a sistemului imunitar.

Silvia Ghirotto, biolog evoluționist la Universitatea din Ferrara, explică, pentru sursa citată,: „Era rezonabil să ne imaginăm că primii vânători-culegători, care proveneau din climate mai calde, aveau pielea închisă. Cu toate acestea, ceea ce nu ne așteptam a fost persistența acestei pigmentații pentru o perioadă atât de lungă”.

Concluziile studiului despre strămoșii europenilor

Cercetătorii afirmă că, printr-o abordare probabilistică, au arătat cum culoarea ochilor, a părului și a pielii s-a schimbat treptat de-a lungul istoriei în Eurasia. „Lucrurile s-au schimbat ulterior, dar foarte lent, astfel încât abia în Epoca Fierului frecvența pielii deschise la culoare a egalat-o pe cea a pielii închise. În mare parte a preistoriei, majoritatea europenilor aveau pielea închisă la culoare”, au concluzionat aceștia.

Această cercetare aduce o nouă perspectivă asupra aspectului fizic al populațiilor preistorice europene. De exemplu, constructorii celebrului monument Stonehenge ar fi putut avea trăsături mult mai închise la culoare decât se credea până acum. 

Aceste descoperiri nu doar că schimbă modul în care percepem diversitatea fizică a strămoșilor noștri, dar au și implicații semnificative pentru înțelegerea evoluției umane și a adaptărilor genetice în fața schimbărilor climatice.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ciprian Ciucu FOTO Profimedia
Riyadh, foto Shutterstock jpg
Pier Bertig, foto Facebook jpg
mamaliga shutterstock 2040870758 jpeg
Pizza, foto Shutterstock jpg
sea 4235666 1280 jpg
gemene alex faye shore jpg
grigore uruc jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net