Cum contribuie România la Depozitul Apocalipsei. „Seiful” se află în arhipelagul Svalbard

Într-un colţ de lume unde greu te duci chiar şi cu gândul există cel mai mare depozit, denumit banca băncilor. Are menirea de a salva planeta în cazul în care s-ar afla într-o situaţie catastrofală. România are deja adunată o contribuţie semnificativă la banca seminţelor din arhipelagul Svalbard, aflat între Norvegia şi Polul  Nord.

Depozitul Apocalipsei a fost  inaugurat acum mai mulţi ani. FOTOGRAFII: EPA
Depozitul Apocalipsei a fost inaugurat acum mai mulţi ani. FOTOGRAFII: EPA

Se numeşte Doomsday Vault, este situat în insula Spitsbergen şi este cel mai mare depozit de gene de seminţe ridicat vreodată pe Pământ. A fost proiectat ca un congelator invincibil pentru a proteja cele mai preţioase seminţe ale lumii.

Inaugurat în 2008, are o înfăţişare demnă de filmele science fiction. Este săpat direct în stâncă, iar camerele de depozitare sunt situate la circa 100 de metri în interiorul muntelui, sub un strat de rocă gros de 40 până la 60 de metri.

Vezi și: Unde se află lacul care înghite o mină de fier. E un loc unic în România

Cetatea arctică, unde România, alături de alte 90 de state, depozitează cu regularitate eşantioane de seminţe are menirea de a salva omenirea de la foamete în caz de război, accident nuclear, pandemie sau catastrofă naturală.

Schimbările climatice au impact devastator asupra culturilor, iar specialiştii consideră că băncile de gene sunt cheia supravieţuirii agriculturii. În cazul deteriorării sau distrugerii unei culturi, ele pot fi salvate de la pieire cu ajutorul acestor seminţe „de rezervă” din Seiful arctic. Ţara noastră este printre cele 91 de state depozitare şi are o contribuţie semnificativă prin Banca de resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” din Suceava. 

Poate te interesează: Poftiți în orașul-fantomă! Granadilla a fost până în anii ’60 o localitate strategică din Spania

Seminţele ajung de la Suceava în Cetatea arctică 

Până în prezent a depus aproape 900 de eşantioane de seminţe la aşa-numitul Seif al Apocalipsei, dintre care peste 250 sunt sută la sută româneşti, conform digi24.ro. 

Cercetători din toată lumea  depozitează aici seminţe
Cercetători din toată lumea depozitează aici seminţe

S-au depus eşantioane de grâu, fasole, orz, ovăz, mazăre, secară, ardei, mărar, castravete, dovleac, in, salată, busuioc, mac, pătrunjel, cimbru, muştar, roşii, porumb.

Toate acestea sunt colectate din peste 1.500 de localităţi din toate judeţele ţării, potrivit datelor institutului din Suceava. Săptămâna trecută au fost depozitate 45.000 de mostre de seminţe de la 13 bănci de gene din cinci state.

Pentru prima oară de la inaugurare, la Seiful global au participat şi Irak, şi Uruguay cu 418 mostre de seminţe de specii sălbatice. Seiful arctic deţine acum peste 1,2 milioane de eşantioane de seminţe.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net