Cum facem să îndeplinim nevoile de cuplu atunci când devenim părinţi?

Ultima actualizare:

    Odată deveniți părinți nu înseamnă că subiectele de discuție ale partenerilor de cuplu trebuie să se învârtă doar în jurul copiluluifoto: 123RF
Odată deveniți părinți nu înseamnă că subiectele de discuție ale partenerilor de cuplu trebuie să se învârtă doar în jurul copiluluifoto: 123RF

Sunt situaţii în care relaţia de cuplu are de suferit după apariţia primului copil. Grija excesivă pentru sănătatea celui mic poate să-i preocupe pe parinţi atât de mult încât să ajungă să-şi neglijeze nu numai relaţia de cuplu, ci şi nevoile proprii.

Odată deveniți părinți nu înseamnă că subiectele de discuție ale partenerilor de cuplu trebuie să se învârtă doar în jurul copilului. Bineînțeles că tot ceea ce ține de creșterea, îngrijirea și progresele celui mic sunt importante, însă ar fi indicat ca acest subiect să nu monopolizeze comunicarea dintre cei doi.

Astfel, momentele de respiro pot fi folosite pentru a comunica, pentru a da acces la emoțiile, la trăirile, la nevoile, la bucuriile și la temerile fiecăruia, astfel încât să se depășească eventuale conflicte, să se adapteze la noile roluri și să se regăsească în cele de partener de cuplu.

Petrecerea timpului în doi nu presupune de fiecare dată evadarea pentru câteva zile într-o scurtă vacanță, pentru că nu mereu sunt posibile astfel de ieșiri. Chiar și așa, partenerii pot programa câteva ore pentru ei doi pentru a merge la teatru, la restaurant, la un concert, la film sau la o plimbare în parc.

Ieșirea din activitățile cotidiene, conectarea la micile plăcerile ale vieții de cuplu pot readuce o gură de aer proaspăt în relație.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image