Cum mergeau romanii la toaletă acum 2.000 de ani? Adevărul despre latrinele publice și controversatul burete folosit de mai mulți oameni

În Roma antică, mersul la toaletă era cu totul diferit de ceea ce cunoaștem astăzi. Mulți locuitori foloseau latrine publice, stăteau unul lângă altul fără prea multă intimitate și nu aveau acces la instalații sanitare moderne. Însă unul dintre cele mai surprinzătoare detalii ține de un obiect despre care istoricii încă dezbat cum era folosit: buretele prins de un băț, despre care se spune că ar fi fost reutilizat de mai multe persoane.

Cum mergeau romanii la toaletă acum 2.000 de ani Foto: Shutterstock.

Roma antică este cunoscută pentru apeductele impresionante, băile publice și sistemele de canalizare care au influențat dezvoltarea orașelor timp de secole. În spatele acestor realizări se afla însă o realitate mai puțin cunoscută: pentru numeroși locuitori, accesul la o toaletă privată nu era deloc garantat.

În urmă cu aproximativ două milenii, romanii își rezolvau nevoile fiziologice în latrine publice, foloseau vase de noapte sau recurgeau la gropi amenajate în apropierea locuințelor. Deși unele orașe beneficiau de infrastructură sanitară avansată pentru epocă, aceasta nu era disponibilă în mod uniform.

Cum arătau latrinele publice din Roma antică

Toaletele publice, cunoscute sub denumirea de foricae, erau spații în care mai multe persoane își puteau face nevoile în același timp. În locul cabinelor individuale întâlnite astăzi, existau bănci lungi din piatră sau marmură, prevăzute cu deschideri dispuse la distanțe regulate.

Utilizatorii stăteau unul lângă altul, fără pereți despărțitori și, în multe cazuri, fără posibilitatea de a se retrage într-un spațiu privat. Unele latrine puteau găzdui simultan zeci de persoane.

Aceste locuri nu erau neapărat dedicate exclusiv nevoilor fiziologice. Ele puteau deveni și spații de socializare, în care oamenii discutau în timp ce foloseau instalațiile.

În anumite complexe, latrinele erau amplasate în apropierea băilor publice. Apa provenită din aceste clădiri putea fi folosită pentru a transporta reziduurile prin canale amenajate sub scaune.

Totuși, condițiile nu erau identice în toate orașele Imperiului Roman. Dimensiunea latrinelor, accesul la apă și sistemele de evacuare depindeau de resursele disponibile și de perioada istorică.

Ce făceau romanii care nu aveau toaletă în locuință

Pentru cei care locuiau în clădiri aglomerate, precum imobilele de închiriat din Roma, o toaletă proprie putea fi greu de găsit. În astfel de situații, vasele de noapte reprezentau o soluție practică, dar conținutul acestora trebuia ulterior evacuat.

Unele locuințe aveau latrine construite deasupra unor gropi de colectare, în timp ce alte proprietăți beneficiau de sisteme de evacuare conectate la canale.

În anumite case, toaleta putea fi amplasată în apropierea bucătăriei sau a altor spații de lucru. Pentru oamenii din Antichitate, organizarea locuinței și gestionarea reziduurilor urmau reguli diferite de cele moderne.

Familiile înstărite aveau posibilitatea de a apela la persoane care să se ocupe de golirea recipientelor și a gropilor. În unele cazuri, reziduurile erau transportate în afara orașului și valorificate în agricultură.

Aveau toate toaletele romane acces la canalizare?

Deși Roma antică este celebră pentru sistemele sale de canalizare, nu toate locuințele erau conectate la acestea.

Un exemplu important este Cloaca Maxima, una dintre cele mai cunoscute lucrări de infrastructură ale Romei. Sistemul a fost dezvoltat inițial pentru drenarea apei și a zonelor mlăștinoase, fiind folosit ulterior și pentru evacuarea reziduurilor.

Existența unei asemenea construcții nu însemna însă că fiecare casă dispunea de o toaletă conectată la canalizare.

Mai mult, conectarea la sistemele de evacuare putea aduce și probleme. Mirosurile neplăcute, pătrunderea animalelor și gazele rezultate din descompunerea materiei organice reprezentau riscuri în condițiile în care nu existau instalațiile moderne de izolare și ventilație.

Nici mediul înconjurător nu era complet protejat. Canalizarea putea transporta reziduurile către râul Tibru, ceea ce însemna că murdăria era îndepărtată din anumite zone, dar nu neapărat eliminată fără consecințe.

Buretele comun din latrinele romane: mit sau realitate?

Unul dintre cele mai discutate aspecte ale igienei în Roma antică este utilizarea unui burete de mare atașat unui băț. Obiectul este cunoscut sub numele de tersorium sau xylospongium și este adesea prezentat drept echivalentul antic al hârtiei igienice.

Potrivit interpretării tradiționale, buretele era folosit pentru curățarea corpului după folosirea toaletei și putea fi clătit într-un canal cu apă. De aici provine și imaginea unui obiect reutilizat de mai mulți oameni.

Există însă o problemă: nu este demonstrat cu certitudine că buretele era folosit pentru igiena personală și nici că era împărțit în mod obișnuit între utilizatorii latrinelor.

Unii cercetători au propus o altă explicație, potrivit căreia obiectul putea fi utilizat pentru curățarea instalațiilor sanitare, asemenea unei perii.

Prin urmare, povestea buretelui comun trebuie privită cu prudență. Sursele antice și interpretările arheologice nu permit concluzia că toate latrinele romane erau dotate cu un asemenea instrument sau că acesta era folosit în același mod peste tot.

În funcție de loc, perioadă și statut social, oamenii puteau recurge la diferite materiale disponibile, inclusiv apă, bucăți de pânză sau alte obiecte utilizate pentru igienă.

De ce sistemele sanitare romane nu au eliminat bolile infecțioase

Apeductele, băile publice și canalele de evacuare au reprezentat realizări importante pentru infrastructura urbană a Antichității. Cu toate acestea, ele nu au eliminat riscurile asociate contaminării apei și transmiterii bolilor.

Cercetările arheologice au identificat în situri din lumea romană urme ale unor paraziți intestinali și indicii privind infecții care puteau fi răspândite prin apă sau prin contactul cu materii fecale.

Printre factorii care favorizau îmbolnăvirile se numărau aglomerarea, igiena insuficientă, apa contaminată și folosirea reziduurilor umane în agricultură.

Romanii nu cunoșteau mecanismele microbiologice prin care se transmit numeroase infecții. Chiar dacă infrastructura lor era impresionantă pentru epocă, aceasta nu putea înlocui măsurile de igienă și de sănătate publică dezvoltate ulterior.

Cum era folosită urina în Roma antică

O altă practică surprinzătoare era colectarea urinei, care avea valoare economică. În anumite zone ale orașelor romane existau recipiente în care aceasta putea fi adunată și ulterior vândută.

După descompunere, urina producea amoniac, substanță utilă în procesele de curățare și tratare a țesăturilor. Atelierele textile o foloseau pentru îndepărtarea murdăriei și prelucrarea materialelor.

Activitatea a ajuns să fie taxată în timpul împăratului Vespasian, iar episodul a rămas cunoscut datorită unei anecdote relatate de istoricul Suetoniu.

Potrivit acesteia, fiul împăratului, Titus, i-ar fi reproșat proveniența veniturilor. Vespasian i-ar fi apropiat de nas o monedă obținută din taxă și l-ar fi întrebat dacă simte vreun miros. După ce Titus a răspuns negativ, împăratul a folosit episodul pentru a-și susține argumentul.

Povestea este asociată expresiei latine pecunia non olet, tradusă prin „banii nu au miros”. Ideea este că valoarea banilor nu depinde neapărat de sursa din care provin.

Ce pot afla arheologii din vechile toalete romane

Latrinele și canalele antice oferă informații importante despre viața de zi cu zi a romanilor. Sedimentele păstrate în aceste spații pot conține semințe, resturi alimentare, polen și urme ale paraziților intestinali.

Analizarea lor îi ajută pe cercetători să reconstituie obiceiurile alimentare, condițiile de igienă și unele dintre problemele de sănătate ale populației.

De asemenea, descoperirile arheologice arată că practicile sanitare nu erau uniforme în întregul Imperiu Roman. Soluțiile folosite într-un oraș mare puteau fi foarte diferite de cele întâlnite în așezările mai mici sau în locuințele oamenilor cu resurse limitate.

În ciuda reputației sale pentru infrastructură și inginerie, Roma antică nu oferea tuturor locuitorilor aceleași condiții de igienă. Latrinele publice, vasele de noapte și sistemele de canalizare reflectă atât ingeniozitatea romanilor, cât și limitele cunoștințelor sanitare ale epocii.