„Dacia Mare”, pretextul perfect. Cum a fost folosită istoria României în jocurile de putere ale vecinilor
De-a lungul secolelor, ideea refacerii unei „Dacii Mari”, un regat care ar fi reunit toate teritoriile locuite de români, a fost transformată într-un instrument de cucerire și dominație.
De la principii unguri ai Transilvaniei până la țarii Rusiei, conceptul istoric al „Regatului Dacic” a fost invocat pentru a justifica invazii, jafuri și ocupații militare. Ceea ce părea o viziune idealizată asupra trecutului a devenit, pentru români, un adevărat blestem geopolitic.
O idee renăscută din arhive: când „Dacia” a revenit în istorie
Regatul Daciei a dispărut din istorie în secolul al II-lea d.Hr., odată cu cucerirea Sarmizegetusei de către romani și retragerea administrației imperiale din nordul Dunării în anul 271. Secole la rând, amintirea Daciei a rămas aproape necunoscută locuitorilor spațiului carpato-danubiano-pontic.
Abia în epoca Renașterii, umaniștii germani și transilvăneni au redescoperit numele Daciei, readucându-l în circulația intelectuală europeană. În scrierile lor, termenul „Dacia” desemna adesea întregul spațiu locuit de români – Transilvania, Țara Românească și Moldova.
Istoricul Constantin Rezachevici arăta că, până târziu, în secolul al XVIII-lea, românii din afara Transilvaniei nici măcar nu aveau noțiunea clară de „Dacia”:
„Noțiunea de Dacia nu era, de regulă, prezentă în conştiinţa românească. Ea a fost redescoperită de erudiții ardeleni și transformată într-un concept politic de către principii vremii.”
Această renaștere culturală a ideii de Dacie avea să fie folosită însă în scopuri cu totul diferite, pentru legitimarea ambițiilor teritoriale ale vecinilor.
„Planul Dacic” al principilor Bathory: între vis politic și coșmar românesc
Primul care a transformat ideea „Daciei Mari” într-un proiect de expansiune real a fost Sigismund Bathory, principele Transilvaniei de la sfârșitul secolului al XVI-lea. Inspirat de lucrările umaniștilor, Sigismund a început să se considere moștenitorul tradiției regilor daci și a visat la un „Regat al celor trei Dacii”, Transilvania, Țara Românească și Moldova.
În 1595, printr-un tratat semnat cu împăratul Rudolf al II-lea al Imperiului Romano-German, Sigismund primea titlul de „principe al Ardealului, Moldovei și Țării Românești”, sub formula latină „uno verbo tota Dacia” – „într-un cuvânt, întreaga Dacie”.
Pentru a-și impune dominația, Bathory a recurs la violență și intrigă politică. L-a trădat pe Mihai Viteazul, pe care l-a numit „locțiitor” al său în Țara Românească, transformând Valahia într-un „principat transalpin” sub control transilvănean.
După moartea sa, ideea „refacerii Daciei” a fost preluată de un alt membru al familiei, Gabriel Bathory, supranumit de otomani „craiul cel nebun”. În 1610, acesta a invadat Țara Românească în numele „Planului Dacic”, provocând masacre cumplite. Cronica mitropolitului Matei descrie atrocitățile soldaților săi:
„Prădau, ardeau, chinuiau, puneau cărbuni pe pântecele oamenilor și-i înădușeau în fum… Scoteau ochii, tăiau mâinile, jupuiau pieile de pe genunchi.”
După ce a devastat Valahia, Bathory plănuia să atace Moldova. A fost însă învins cu sprijinul otomanilor și al imperialilor și, în cele din urmă, asasinat de propriii soldați.
Țarii ruși și „Dacia” Ecaterinei cea Mare: între propagandă și cucerire
După mai bine de un secol, „Planul Dacic” a fost reînviat de o altă mare putere – Imperiul Țarist. În secolul al XVIII-lea, după victoria din războiul ruso-turc (1768–1774) și încheierea Păcii de la Kuciuk Kainargi, împărăteasa Ecaterina a II-a și-a asumat rolul de „protectoare a creștinilor” din Principatele Române.
În 1782, într-o scrisoare adresată împăratului Iosif al II-lea, țarina îi prezenta un plan secret pentru reorganizarea regiunii balcanice. Alături de așa-numitul „Proiect Grecesc” – prin care intenționa să refacă Imperiul Bizantin, Ecaterina propunea și formarea unei „Dacii” alcătuite din Moldova, Basarabia și Valahia. Istoricul Ion Eremia menționează că acest proiect urmărea „restabilirea statului independent cunoscut în vechime cu numele Dacia”, care ar fi urmat să fie condus de un principe din dinastia rusă.
În realitate, planul ascundea intenția de împărțire a Principatelor Române între Rusia și Austria. Iosif al II-lea revendica Oltenia și Hotinul, iar rușii își doreau Moldova până la Siret și acces la Marea Neagră. Moartea Ecaterinei a II-a și izbucnirea războaielor napoleoniene au pus capăt visului imperial al unei „Dacii” rusești — dar ideea a rămas, timp de decenii, un reper al propagandei țariste, potrivit Adevarul.
