De cine era populată Dacia Romană. Cine erau acești oameni, cât și cum trăiau și cum se auto-reprezentau
Când vorbim despre populația Daciei în perioada romană, atenția noastră se concentrează de obicei asupra a două momente cheie: cucerirea romană din anul 106 și retragerea administrației romane în 273. Între aceste date, însă, au trecut aproape 170 de ani în care în provincie s-au născut, au trăit și au murit mai multe generații. Cine erau acești oameni? Cum trăiau? Și cum se vedeau ei înșiși în oglinda timpului?
Coloniști din tot Imperiul și transformări geografice
Un izvor târziu, dar valoros – Eutropius – ne oferă o imagine generală: după războaiele daco-romane, Dacia ar fi fost „secătuită de bărbați”, iar Traian a adus coloniști din toate colțurile Imperiului. Arheologia confirmă această migrație amplă: în noile orașe romane au sosit veterani de război, funcționari, meșteșugari și negustori din toate provinciile – de la Galia la Siria și de la Africa la Dalmația, scriu cei de la Historia.
Totuși, este puțin probabil ca întregul regat dac să fi fost golit de populație. Mai degrabă, elita politică și militară a fost înlăturată, iar restul populației autohtone a fost treptat asimilată în structurile provinciale.
Câți locuitori avea Dacia?
Estimările demografice pentru regatul lui Decebal variază considerabil: de la 100.000 (Iorga) la 2,5 milioane (Panaitescu). Realist vorbind, populația era probabil între 500.000 și 1.000.000 de persoane înainte de cucerirea romană. După colonizare, în perioada de maximă dezvoltare, provincia romană Dacia avea între 1.000.000 și 1.500.000 de locuitori.
Această creștere este explicată nu doar prin migrarea coloniștilor, ci și prin pacea relativă și stabilitatea aduse de administrația romană, care au favorizat dezvoltarea așezărilor urbane și rurale.
Cine ne-a rămas în istorie?
Paradoxal, cunoaștem foarte puțin nume și povești individuale din această lume. La scară imperială, doar 0,5% dintre locuitori au lăsat în urmă inscripții epigrafice – adică texte sculptate în piatră care menționează numele, ocupația, originea, vârsta sau familia lor. În Dacia, s-au păstrat astfel de inscripții pentru doar 4.355 de persoane.
Cei mai mulți aparțin elitei locale sau militarilor – persoane cu mijloace financiare și statut social, care simțeau nevoia să-și afirme public importanța. Rareori întâlnim oameni „obișnuiți” – negustori, medici sau meșteșugari – printre cei care au lăsat astfel de urme. Cei mai săraci membri ai societății rămân invizibili în izvoarele scrise.
Analizele antropologice ale scheletelor și artefactelor descoperite în necropole confirmă cosmopolitismul lumii romane. În Dacia trăiau laolaltă oameni din Asia Mică, Africa de Nord, Peninsula Italică, Hispania, Gallia, Iliria și chiar din spațiul germanic. Acest amestec etnic a dus la o societate diversă, dinamică și profund romanizată.
În ceea ce privește aspectul fizic, locuitorii Daciei romane aveau o statură mai mică decât în prezent: aproximativ 1,5 m la femei și 1,65 m la bărbați – valori tipice pentru epoca antică.
Locuitorii Daciei romane nu au fost o masă omogenă, ci o populație diversă și complexă, formată din daci romanizați și coloniști din întreg Imperiul Roman. Deși doar o parte infimă dintre ei ne sunt cunoscuți pe nume, urmele lor – inscripții, morminte, obiecte cotidiene – conturează o societate vie, adaptabilă și profund integrată în lumea romană.
