De ce cronicarii turci relatează diferit marea victorie de la Rovine a lui Mircea cel Bătrân
Bătălia de la Rovine, una dintre cele mai importante confruntări din istoria medievală a Ţării Româneşti, rămâne încă învăluită în mister din multe puncte de vedere. Deși impactul acestei bătălii a fost major atât pentru destinul Ţării Româneşti, cât și pentru întregul context european al acelei perioade, există numeroase incertitudini legate de data exactă a luptei. Unele surse istorice susțin că bătălia a avut loc pe 17 mai 1395, în timp ce altele indică 10 octombrie 1394. De asemenea, detaliile despre desfășurarea bătăliei și rezultatele acesteia diferă semnificativ, mai ales în relatările provenite din surse turcești, scriu cei de la Historia.
Bătălia de la Rovine a fost una crâncenă
La sfârșitul secolului al XIV-lea, sultanul otoman Baiazid I, cunoscut și sub numele de Baiazid Fulgerul, își extindea cuceririle în Balcani. După ce a cucerit orașele Nicopole și Silistra, Baiazid a înaintat către Ţara Românească, aflându-se pe urmele domnitorului Mircea cel Bătrân. Cu o armată numeroasă și aparent de neînvins, Baiazid s-a confruntat cu strategia inteligentă a lui Mircea, care, deși avea o armată mult mai mică, a reușit să provoace o serie de înfrângeri turcilor pe drumul lor spre Ţara Românească.
Bătălia de la Rovine, desfășurată într-o zi de vară, a fost una deosebit de crâncenă. În ciuda superiorității numerice a otomanilor, Mircea a reușit să țină piept armatei sultanului. După mai multe lupte de mici dimensiuni, care au slăbit forțele otomane, bătălia finală a avut loc în apropierea râului Rovine. Până la lăsarea nopții, lupta a fost extrem de intensă, iar la final, când turcii păreau că vor înfrunta o înfrângere zdrobitoare, aceștia s-au retras, lăsând în urma lor o mulțime de cadavre și fără vreo victorie concretă.
De ce sunt diferite relatările cronicilor turcești
Relatările cronicilor turcești sunt însă semnificativ diferite. Unul dintre cele mai importante surse pentru acest conflict este cronica lui Orudj bin Adil, care a încercat să minimalizeze victoria lui Mircea cel Bătrân. Potrivit acestuia, bătălia s-a încheiat într-o stare de confuzie, în care ambii combatanți, atât otomanii, cât și muntenii, au suferit pierderi mari. După retragerea armatei otomane, Ali-pașa, vizirul lui Baiazid, ar fi ordonat colectarea cadavrelor musulmanilor și transportul acestora pe apa râului, pentru a ascunde dimensiunea pierderilor turcești. În viziunea cronicarului turc, retragerea sultanului ar fi fost mai degrabă o alegere tactică, iar baia de sânge suferită de armata otomană ar fi fost ascunsă cu ajutorul unei manevre de recuperare a trupurilor.
Relatările diferite ale cronicilor turcești și românești referitoare la bătălia de la Rovine sunt explicabile prin prisma perspectivei istorice a fiecărei părți implicate. Cronicarii otomani aveau interesul de a minimiza înfrângerile sultanului Baiazid, care nu putea să apară ca un învins într-o bătălie cu un domnitor „ghiaur” (necredincios) precum Mircea. În schimb, sursele românești, în special cele care provin din mediul curții lui Mircea, au subliniat victoria militară obținută în fața unui inamic mult mai puternic.
De asemenea, un alt factor care influențează modul în care bătălia a fost relatată îl reprezintă contextul politic al acelei perioade. În timp ce Mircea cel Bătrân a obținut o victorie importantă, el nu a avut ocazia să se bucure pe deplin de acest succes. În timpul bătăliei, el a fost trădat de către o parte dintre boieri, iar în absența sa, tronul Ţării Româneşti a fost ocupat de Vlad Uzurpatorul. Mircea avea să revină la putere abia în 1396, cu sprijinul voievodului Transilvaniei, Stibor.
A
