Domnitorul român care s-a căsătorit cu mătușa lui imediat după ce a rămas văduv. Motivul șocant pentru care au divorțat cei doi
De-a lungul timpului, România a avut tot felul de conducători, unii mai buni, alții mai controversați, însă toți și-au pus amprenta asupra istoriei țării.

În epoca Principatelor Române, viața domnitorilor era adesea plină de intrigi, alianțe și povești de dragoste neobișnuite. Un astfel de exemplu este Alexandru cel Bun, voievodul Moldovei, care nu doar că a avut o domnie prosperă, ci și o viață personală demnă de un roman istoric.
Alexandru cel Bun a condus Moldova între anii 1400 și 1432, perioadă în care a reușit să pună bazele unei organizări statale solide.
Domnia sa a fost marcată de reforme administrative și politice importante, iar pe plan religios a contribuit la întărirea autorității Mitropoliei Moldovei, recunoscută oficial de Patriarhia de la Constantinopol.
Domnitorul a fost, de asemenea, un sprijinitor al comerțului. În 1408, a oferit privilegii comerciale negustorilor polonezi, favorizând dezvoltarea economică a țării. Credincios și dornic să întărească biserica, Alexandru cel Bun a facilitat aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, în anul 1402.
Dacă în plan politic și religios domnia sa a fost una de succes, în viața personală voievodul a trecut prin numeroase încercări, iubind de patru ori și pierzându-și soțiile rând pe rând.
Mătușa domnitorului i-a devenit soție
Potrivit cronicilor, Alexandru cel Bun s-a căsătorit de patru ori. Prima soție, Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz, era o femeie credincioasă și a ctitorit biserica catolică din Baia, locul unde avea să fie și înmormântată.
După moartea ei, domnitorul a luat de soție pe Neacșa, cunoscută în sursele străine sub numele de Ana, însă aceasta a murit brusc, la scurt timp după nuntă.
Rămas din nou văduv, Alexandru s-a recăsătorit cu Ringala, o femeie cu origini nobiliare lituaniene. Ringala era sora lui Vytaudas și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello, regele Poloniei între anii 1386 și 1434.
Ceea ce a stârnit uimirea istoricilor este faptul că Ringala era rudă de sânge cu domnitorul. ea era vară primară cu Anastasia, mama lui Alexandru cel Bun, ceea ce o făcea mătușa acestuia.
Înainte de căsătoria cu voievodul Moldovei, Ringala fusese măritată cu ducele de Mazovia, dar rămăsese văduvă. Legătura sa cu Alexandru cel Bun a fost privită cu suspiciune chiar și în epocă, însă alianța dintre Moldova și Polonia era una importantă din punct de vedere politic, ceea ce explică, parțial, decizia domnitorului.
Motivul șocant al divorțului
Căsnicia dintre Alexandru cel Bun și Ringala a durat zece ani, dar s-a încheiat în mod neașteptat. Deși relația lor părea stabilă la început, lucrurile au degenerat din cauza presiunilor religioase. Ringala, de confesiune catolică, i-ar fi cerut soțului ei să se convertească la catolicism, fapt care l-a înfuriat pe domnitorul ortodox convins.
Neînțelegerile dintre cei doi s-au amplificat, iar în cele din urmă Alexandru cel Bun a decis să divorțeze, un gest rar și controversat pentru acea vreme.
După despărțirea de Ringala, domnitorul nu a rămas mult timp singur. El s-a căsătorit cu Marina, o femeie provenită dintr-o familie boierească moldovenească. Aceasta i-a dăruit patru fii, care aveau să joace, la rândul lor, un rol important în istoria Moldovei, potrivit Historia.
Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432, iar vârsta exactă la care s-a stins din viață rămâne necunoscută.




































