Drumul din România, de pe vremea regelui Burebista, rezistă de peste 2000 de ani. Cum arată și unde se găsește
În munții Orăștie se află cele mai vechi drumuri pavate din țară noastră. Au peste 2.000 de ani. Este vorba despre drumurile din Sarmizegetusa Regia şi Piatra Roşie. Construcțiile s-au păstrat până în prezent.
Drumul din Sarmizegetusa Regia, restaurat în anii ’80
Drumul pavat din Sarmizegetusa Regia a fost construit în trepte, iar în anii ’80 a fost restaurat parţial şi i-au fost adăugate blocuri de calcar noi. Acest drum avea o lungime de aproape 200 de metri și era folosit de strămoşii noştri care coborau de la intrarea în cetate spre templele acesteia. O bucată din el a fost distrusă încă din antichitate, în timp ce alta a stat ascunsă sub pământ și doar o parte de 40 de metri a fost restaurată, scrie Shtiu.ro.
Zona este intens vizitată de turiști în ultimii ani
Porţiunea de 40 de metri a fost refăcută cu dale din calcar de Podeni, printre care au fost amestecate rămăşiţele fostelor trepte antice. Vizibilă este în prezent şi o ramură a drumului, din care s-au păstrat 15 metri, şi care se îndrepta spre incinta sacră, fiind numită de arheologi „piaţetă”. Construcţia monumentală a fost, de asemenea, restaurată, după modelul drumului pavat. În ultimii ani, specialiștii în arheologie au analizat o parte din drumul antic ascuns sub pământ. Astfel, a fost descoperit că șoseaua avea o cromatică aparte, un aspect luxos, format din blocuri de calcar. Pe unele secțiuni, pavimentul este împodobit cu andezit şi gresie. Zona este intens vizitată de turiști în ultimii ani.
Drumul de la Piatra Roșie - de pe vremea regelui Burebista
În vremea regelui Burebista fost ridicată Cetatea Piatra Roșie. O parte din drumul pavat este vizibil și în prezent. Pe o bucată de 40 de metri pot fi văzute bucăți din treptele de piatră care urcă spre platoul cetății. Drumul care duce la Cetatea Piatra Roșie are lăţimea de circa 3 m şi este constituit din 4 sau 5 şiruri de blocuri de calcar, înalte de aproximativ 40 cm, cu laturile de 70 x 40 cm, ce au fiecare la partea superioară câte o bandă de 7-8 cm grosime.
Blocurile erau înfipte în pantă până la acea bandă, care rămânea la suprafaţă, dând impresia unor lespezi înguste. În realitate, partea îngropată în pământ este de trei ori mai mare decât cea vizibilă. Blocul următor îl „încăleca” pe cel dinainte cu banda lăsată liberă, dând în acest fel aspectul de trepte. Prin această metodă panta a fost puternic ancorată, iar blocurile au rămas înfipte în pământ şi după două mii de ani, în ciuda înclinaţiei mari a terenului.
