Frumoasă, dar periculoasă. Femeia „ușoară” care a condus cea mai mare flotă de pirați din lume
Când ne gândim la piraţi celebri, sunt câteva nume care ne vin rapid în minte: Barbă Neagră, Barbarossa şi, de ce nu, simpaticul Jack Sparrow. Cu toate acestea, nimeni nu s-ar gândi că cel mai temut pirat din istorie a fost, de fapt, o femeie. Deși a lucrat ca damă de companie, ea a ajuns „regina piraților” și comandantul celei mai mari flote de pirați din lume.
A existat o epocă de aur a pirateriei în care bărbații au făcut averi de neînchipuit, în aur, argint, bijuterii și bunuri, în timp ce străbăteau mările și jefuiau toate corăbiile ce le ieșeau în cale, și totuși, deși mulți dintre ei au devenit pirați celebri, fiind amintiți si în prezent, o femeie i-a întrecut pe toţi prădătorii mărilor şi a devenit cel mai temut pirat din istorie.
Născută cândva în 1775, în Guangdong, China, Ching Shih și-a trăit primii ani de furt și înșelăciune sub numele de Shih Yang, până când a devenit prostituată într-un bordel. La vârsta de 26 de ani, în 1801, s-a căsătorit cu un pirat pe nume Zheng Yi, comandantul „Red Flag Fleet” („Flota Steagul Roşu” n.r), fiind numită astfel, de către oamenii din Guangdong, „Zheng Yi Sao” („soția lui Zheng Yi” n.r).
A preluat conducerea flotei
La scurt timp, ambiţioasa femeie a preluat frâiele activităţii de bază a piratului şi a condus flota soţului cot la cot cu el. Ching Shih s-a implicat pe deplin în „afacerile“ soţului ei și a reușit, împreună cu acesta, în doar câțiva ani, să facă ce nimeni din acea epocă nu a reușit: a unit toate grupările de piraţi sub un singur steag.
La 6 ani după ce s-au căsătorit, în 1807, Zheng Yi a murit. Flota, care avea nu mai puţin de 1.800 de corăbii şi o armată de 70.000 de oameni, a ajuns, astfel, sub conducerea directă a femeii-pirat. Ching Shih era conștientă de faptul că, în ciuda faptului că fusese soția unuia dintre cei mai faimoși și mai temuți pirați din apele Chinei, statutul ei de femeie o făcea mai vulnerabilă.
A decis să pună capăt carierei criminale
Flota ei a devenit stăpână pe multe sate de pe mal, cerându-le sătenilor respectivi taxe şi impozite. Mai mult, ordona mai mereu arderea lor din temelii şi înrobirea populaţiei, astfel că a căpătat porecla Teroarea Chinei de Sud. În 1809, Ching Shih şi echipajul ei au luptat cu marina portugheză, deși unul dintre „generalii” săi refuzase să o ajute. Fiind conștient că va fi pedepsit pentru trădare, în ianuarie 1810, s-a predat autorităților chineze, obținând astfel grațiere.
Ulterior, tot mai mulți pirați au început să o părăsească pe Ching Shih, astfel că a decis să pună capăt carierei criminale, potrivit Atlas Geografic. Ching Shih s-a recăsătorit şi şi-a petrecut restul zilelor în anonimitate. A murit în 1844, la vârsta de 69 de ani.