Hunedoara anului 1862, văzută prin ochii unui călător londonez. Uimit de modul de cum trăiau țiganii, dar captivat de castel și de ținutul aurului
În anul 1862, la Londra, se lansa o carte fascinantă, care ne deschide o fereastră direct către trecutul țării noastre. Geologul și publicistul englez David Thomas Ansted descria, în lucrarea sa, zona Hunedoarei, pe care o străbătuse.
Mărturiile călătorilor străini ne oferă o oportunitate fascinantă de a înețelege mai bine trecutul nostru. Astfel de persoane ne pot oferi o părere mai obiectivă despre viața pe care o aveau românii în trecut, iar în cazul de față, impresiile geologului englez pot să ne surprindă pe mulți dintre noi.
Arnsted a călătorit în Transilvania în 1862, iar odată întors la Londra, el a publicat un volum intitulat „A short trip in Hungary and Transylvania in Spring of 1862”, adică, „O scurtă călătorie în Ungaria și Transilvania în primăvara lui 1862”. Iar unul dintre primele orașe pe care le-a vizitat a fost Deva, despre care scrie că „e un oraş mare, bine situat şi cu clădiri frumoase. Te acomodezi în hanurile ei iar oamenii te întâmpină cu voioşie, ceea ce este foarte plăcut vederii”, potrivit historia.ro.
Călătorul englez a ajuns în Hunedoara în 1862
De acolo, geologul englez a ajuns în Hunedoara, unde a fost profund impresionat de ospitalitatea localnicilor. Însă, singura clădire cu adevărat impresionantă i s-a părut castelul. „Am fost în oraşe mai mari, unde însă nu m-am acomodat mai bine ca în Hunedoara”, scria Arnsted, la acea vreme.
Englezul a explorat cu atenție castelul, remarcând că o bună parte din acesta fusese distrusă în timpul incendiului care avusese loc cu câțiva ani în urmă. În 1862, clădirea deja era deținută de către Guvern.
Jurnalul de călătorie descrie viața în Transilvania la acea vreme
Apoi, Arnsted a pornit către Țara Hațegului, iar pe malul râului Strei a întâlnit o tabără de țigani. Englezul a fost fascinat de obiceiurile acestora, descriind cu atenția corturile pe care le-a văzut în tabără.
„Sunt uşor de recunoscut: cu privirile lor pitoreşti, pielea întunecată, cu un aer de inteligenţă şi pungăşie, cu apucături sălbatice, uşor de deosebit de orice altă populaţie chiar şi când sunt văzuţi singuri”, explica Arnsted.
