Impozitele românilor de-a lungul istoriei. Cum se plăteau primele dări
În ziua de astăzi, tot mai multor români le este dificil să facă față taxelor, facturilor ridicate și prețurilor tot mai mari. Însă, astfel de noțiuni economice nu sunt un fenomen tocmai nou, ci o maturizare a unor concepte mult mai vechi.
Mulți oameni pot cădea în capcana de a crede că, în urmă cu secole, modelul economic era unul mult mai simplist și mai ușor de înțeles. În realitate, potrivit Historia, acest lucru nu este deloc adevărat. În Evul Mediu, tributul dat către Poarta Otomană reprezenta o apreciere financiară a activității economice.
Practic, era vorba despre cote de animale și grâne care completau suma cerută, în lipsa lichidităților. Iar diversele relații feudale care dominau societatea la acea vreme reglementau și dările pe care oamenii le plăteau, cât și cui.
Ce dări plăteau românii în trecut
De exemplu, clasa țărănească plătea haraciul boierilor; mai precis, dările boierești erau plătite în zile-muncă. Cu diferite baze de impunere, era vorba despre fumărit, stupărit cât și cotărit, care se aplica produselor măturate cu cotul. Când astfel de valori globale erau schimbate, se informa clasa boierească prin firmane ale Sublimei Porți, citite oficial.
În această perioadă, nu poate fi vorba despre o organizare financiară instituțională, iar, în timp, clase sociale precum boierimea devin scutite de plata galbenilor prin hatâruri făcute de domni.
Călătorii străini scriau despre economia locală
În Țara Românească și Moldova existau nenumărate tipuri de dări, iar primele încercări de orientare și reglementare economică au fost publicate în Legiuirea lui Caragea sau Pravila, așa cum mai era cunoscută. Însă, mult mai concrete au fost dispozițiile, sau rusmeturile, cum erau cunoscute la acea vreme, date de fostul ban Grigore al IV-lea Ghica, care a devenit domn al Munteniei în 1822.
El a fost învestit de Poarta Otomană în 1823 și și-a luat angajamentul de a plăti datoriile principatului. Programul lui financiar nemulțumea boierimea, iar chiar în 1823, Ghica a introdus și un impozit extraordinar de 20 de piaștri asupra tuturor cârciumilor și magazinelor unde se vindeau mărfuri și băuturi spirtoase.
În același timp, lucrarea Pelegrinul Transilvan, editată la Sibiu în 1865 și scrisă de un autor necunoscut, vorbește și despre noua formă de exploatare a terenurilor, adică arenda.
