Legenda uluitoare a satului Vama Veche, întemeiat de găugăzi! Cum a ajuns un loc plin de şerpi o adevărată atracție pentru turiști
Istoria satului Vama Veche este cunoscută de foarte putini oameni, poate chiar de foarte putini dintre cei care ii trec pragul în fecare vară. Potrivit unei legende, satul Vama Veche a fost întemeiat de o comunitate de găgăuzi, o minoritate de etnie turcă și rit ortodox, în anul 1811, iar ținutul s-a numit „Yilanlâk“ (Șerpăria).
Legenda locului, scrie Cristian Cealera în volumul „Poveștile Mării Negre“, îl are în centru pe Arslan (Leul). Cine era el? Ei bine, în tinereţe fusese un oştean la fel de feroce precum Regele Fiarelor şi îşi primise porecla după nenumărate fapte de vitejie pe câmpurile de luptă. Așadar, revenind, el pornise la drum de la Ruse, călărind mândru în fruntea caravanei de căruţe, vreo şase – şapte căruţe, pline ochi cu prăzi culese după bătăliile purtate în numele Ţarului Alexandru, ai cărui supuşi umili erau ei, cei din neamul găgăuzilor.
De asemenea, în urma sa, se aflau alţi câţiva oşteni viteji din neamul albastru al găgăuzilor, urmaşi ai străvechilor turci oguzi creştinaţi ortodocşi în vremuri la fel de bătrâne ca numele misterios al poporului lor, iar, lângă averile din căruţă, se găseau și copiii şi femeile, purtaţi pe toate meleagurile după cum le era destinul bărbaţilor războinici. Printre acești copii, născuţi în timpul Războiului cu Sultanul de la Istanbul, se număra şi Asil, fiul lui Arslan.
„Şerpărie-Yilanlâk”, se auzea de peste tot ...
Când au ajuns la țărm, ridicară în grabă corturile, chiar la marginea unei movile, iar femeile se apucară să pregătească hrana. Rememorând ultimele amintiri ale războiului, în urma căruia rușii îi lăsaseră să plece, mulţumiţi de aportul pe care îl aduseseră la câştigarea acestuia, Arslan se aşeză singur pe marginea unui povârniş abrupt, admirând apele ce se spărgeau de stânci în hăul deschis la doar câţiva paşi depărtare. El și alte câteva sute de găgăuzi fuseseră printre cei mai viteji oşteni ai ţarului ce asediaseră cetatea de la Silistra, la 30 mai 1810, forţându-i pe otomani să se predea, iar, câteva luni mai târziu, pe 23 noiembrie, războiul se termină cu totul: Ahmed Paşa fusese învins o dată pentru totdeauna şi se predă ruşilor victorioşi.
Găgăuzi fuseseră atunci liberi să se întoarcă acasă, însă Arslan şi ai săi nu mai stătuseră într-un loc de mai bine de zece ani și nu aveau un loc pe care să îl poată numi așa. Aflați pe acest ţărm de mare, atenția lui Arslan fusese dintr-odată peturbată de bărbații furioși, nevestele palide şi speriate și de copii plângând înfricoşaţi: „Şerpărie-Yilanlâk”, se auzea de peste tot. În ciuda faptului că era sfârşit de octombrie, fusese nefiresc de cald, iar şerpi lungi şi veninoşi ieşiseră pe câmpul unde se jucau copii şi mişunau peste tot, vrând să îi pedepsească pe cei care le tulburaseră odihna. Unul îl muşcase chiar pe Asil, dar vraciul taberei îi pusese deja pe rană un praf minune pe care îl moştenise de la bunii săi, chiar pentru astfel de necazuri.
Așa că, chiar dacă seara se încheie în linişte, spaima trecuse, toţi erau acum bine, în zorii următori găgăuzii stătură la sfat și, fără să stea prea mult pe gânduri, au hotărât să rămână acolo, la „Yilanlîk”, locul plin de şerpi.
Așadar, satul întemeiat de ei în Dobrogea, Yilanlâk, Şerpăria, există şi astăzi, chiar dacă numele i-a fost schimbat atunci când în apropiere s-a făcut graniţa cu Bulgaria, în prezent, îl ştim sub numele de Vama Veche, povestește scriitorul Cristian Cealera în volumul „Poveștile Mării Negre“, relatează Adevărul.ro.
La recensământul din 2002, doar 45 de români s-au declarat de etnie găgăuză
Cunoscuți ca unul dintre cele mai vechi grupuri etnice minoritare de pe teritoriul României de azi, prezenţa lor datând de aproximativ un mileniu, la recensământul din 2002, doar 45 de români s-au declarat de etnie găgăuză. Iar, cea mai mare minoritate de găgăuzi, în Constanța, a fost în Vama Veche. Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă important, ei emigrând în sud-estul României, ademeniţi de privilegiile acordate de administraţia ţaristă, dar şi de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană determinată de religia lor creştină.
Dintre cei care au rămas în Dobrogea, din pricina micşorării comunităţii, dar şi din lipsa şcolilor unde să se studieze în limba proprie, au fost asimilaţi de populaţiile conlocuitoare, iar, în 1930, numărul găgăuzilor din judeţele Tulcea şi Constanţa se ridica la aproximativ 1.000 de persoane.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
