Leonidele ating punctul maxim în noaptea de 17 spre 18 noiembrie. Ce trebuie să știi despre ploaia de meteori
În fiecare toamnă, bolta cerească le oferă pasionaților de astronomie și tuturor celor care iubesc să privească stelele un spectacol fascinant: ploaia de meteori Leonide.

În 2026, acest fenomen cosmic își atinge punctul maxim în noaptea de 17 spre 18 noiembrie, reprezentând momentul ideal pentru a urmări una dintre cele mai spectaculoase ploi de stele ale anului.
Leonidele, vizibile în noaptea de 17 spre 18 noiembrie
Pentru a te bucura de acest spectacol ceresc, nu ai nevoie de telescoape sau binocluri, deoarece meteorii pot fi observați cu ochiul liber. Condiția esențială este să alegi un loc cât mai ferit de poluarea luminoasă a orașelor, precum o poiană, un parc mare sau marginea unui sat, și să îți lași ochii să se acomodeze cu întunericul timp de cel puțin 20–30 de minute.
Deși dârele luminoase pot apărea oriunde pe cer, punctul din care par să izvorască – numit radiant – se află în constelația Leul. În nopțile senine, se pot observa între 10 și 15 meteori pe oră.
Un mare avantaj al ediției din acest an este faptul că, în jurul datei de 17 noiembrie, Luna va fi sub orizont la miezul nopții și nu va deranja observațiile cu lumina ei.
Astfel, cerul va fi mult mai întunecat, iar șansele de a surprinde cât mai multe „stele căzătoare” cresc considerabil, mai ales în zonele unde norii și ceața vor lăsa cerul senin. Pentru cei care aleg să rămână afară sub cerul liber, temperaturile scăzute de noiembrie impun o îmbrăcăminte groasă, adecvată sezonului.
Mai mult decât atât, cei care sunt treji înainte de ivirea zorilor au parte de un bonus astronomic: între 14 și 18 noiembrie 2026, planetele Marte și Jupiter formează o pereche spectaculoasă și colorată pe cerul dimineții. Iar spectacolul cosmic continuă și în săptămâna următoare, când superluna din 24 noiembrie va prelua ștafeta pe bolta cerească.
Ce sunt Leonidele și cum se formează
Leonidele sunt recunoscute la nivel mondial pentru viteza impresionantă cu care străbat atmosfera Pământului, atingând până la 71 de kilometri pe secundă. Acești meteori nu sunt altceva decât particule minuscule de praf lăsate în urmă de cometa 55P/Tempel-Tuttle, care, în drumul ei pe orbită în jurul Soarelui, împrăștie un adevărat covor de resturi cosmice.
Atunci când Pământul intersectează această zonă, iar particulele de praf intră în contact cu atmosfera planetei noastre la viteze uriașe, ele se aprind și ard complet pentru câteva fracțiuni de secundă, creând acele dâre luminoase spectaculoase pe care le numim popular „stele căzătoare”.



































