Marile cărți clasice pe care nu le poți rata

Ultima actualizare:

În timpul unor vremuri mai simple, literatura reprezenta una dintre puținele metode de relaxare și de a petrece timp într-o altă dimensiune. Te lași să aluneci în fotoliu cu o carte bună în mână și urmărești acțiunea cu așa interes încât te transformi în personajul principal. Și trăiești ce trăiește el, simți ce simte el iar suspansul te consumă pagină după pagină. Creezi decorul, dai fețe personajelor în funcție de propria-ți imaginație.

Astăzi însă, trăim în era vitezei și a tehnologiei, când a devenit din ce în ce mai greu să ne oprim în loc și să ne bucurăm de lumea imaginară a unei cărți. Mai ales că majoritatea titlurilor faimoase au fost ecranizate, așa că este mult mai simplu să petrecem puțin mai mult de o oră în fața televizorului. Dar să reținem că implicarea noastră creativă este minimală. Așa că, zilele acestea când avem ceva mai mult timp liber, ne putem întoarce la plăcerea cititului. Noi am făcut o mică listă a celor mai populare titluri beletristice de neratat. 

Marele Gatsby și Visul American în viziunea lui de F. Scott Fitzgerald

Roman modernist lansat în 1925, Marele Gatsby este al treilea roman scris de F. Scott Fitzgerald. Povestea urmărește un veteran de război, Nick Carraway care sfârșește prin a scrie cartea cu același nume, despre acest personaj misterios, Jay Gatsby. Cartea debordează de detalii glamuroase ale epocii și vieții americane, mai ales prin prisma faptului că Marele Gatsby este văzut ca un roman – pilon al visului american. 

În același timp, atinge alte teme de referință în literatura clasică, cea mai relevantă fiind iubirea neîmplinită. Deși dragostea dintre Jay și Daisy, fata pe care a lasat-o în urmă înainte de a pleca la război, pare să depășească orice limite ale realului, în final se dovedește a fi lipsită de putere. O altă temă valoroasă a romanului se referă la diferențele dintre clasele sociale și impactul la nivel personal al acestora. 

Deși încărcat de dramatism, Marele Gatsy este un roman ce debordează de referințe culturale și sociale ale anilor 20, cu minunatul jazz pe fundal, motive pentru care merită să fie pe lista celor mai citite cărți. În 2013 a fost și ecranizat, având un real succes cu Leo DiCaprio în rolul lui Gatsby sau Carey Mulligan drept Daisy. Probabil cea mai bună modalitate de a te bucura de încântătoarea poveste a lui F. Scott Fitzgerald este de a devora cartea întâi și a viziona filmul imediat după. 

Pe drum de Jack Kerouac sau nașterea unei generații

Și dacă tot ne lipsește libertatea de a ieși din casă, ne putem folosi de imaginația noastră și de creativitatea unui roman care presupune o călătorie de proporții. Când Jack Kerouac a scris Pe drum în 1957, a intenționat să creeze un manifest al libertății de exprimare. 

Într-o societate de după război, însetată de libertate și eliberare de sub constrângerile normelor existente, generația tânără este în cautarea adevărurilor absolute prin diferite călătorii inițiatice recurgând la sex sau droguri. 

Indiferent dacă te poți raporta la lumea lui Kerouac printr-o perspectivă personală sau nu, Pe drum este o gură de aer proaspăt, încărcat de tinerețe și răzvrătire împotriva normelor. Povestea există și în varianta de film, încă din 2012 cu Sam Riley și Kristen Stewart în rolurile principale însă această ecranizare nu s-a putut apropia de succesul cărții.

1984

În 1949, cu un an înainte să moară, George Orwall a scris 1984. Exilat de boală undeva la țară, el dezvoltă o lume cu adevărat incredibilă, mai ales pentru realitatea anilor 50. Romanul politic 1984 plasează acțiunea într-un viitor distopic sub opresiunea unui guvern totalitar. Deși cu o valoare impresionantă în literatura internațională, 1984 a reprezentat mult mai mult de atât iar subiectul cărții scrise acum 70 de ani rămâne și devine din ce în ce mai actual. 

În ceea ce privește tematica, romanul face trimiteri la conceptul nazismului și al stalinismului. Apoi, Orwell a introdus în limbajul și cultura contemporană noțiunile de Frate mai Mare sau poliția gândirii. Deloc întâmplător, în 1984 Michael Radford pune pe peliculă filmul aferent cărții lui Orwell. Deși nu a primit cele mai bune critici, este un film care reușește să transmită lupta pe care o duce simțul rațiunii și al iubirii într-o lume distopică ce pare fără de viitor. 

Jucătorul din Dostoievski

Timpul ne-a demonstrat că la baza artei stau întotdeauna insecurități sau slăbiciuni ale artistului. Un exemplu foarte bun îl reprezintă cel mai cunoscut scriitor rus, Fiodor Dostoievski. În 1863 acesta se afla în Germania, unde în cel mai scurt timp și-a perdut toți banii la jocurile de noroc. Ai lui și ai iubitei sale. Pentru a scăpa de datorii, a fost contractat de editura cu care lucra pentru a scrie un nou roman. Așa s-a născut Jucătorul, un roman de dimensiuni mici, evident autobiografic, o poveste despre adicție și despre pasiune.

În timp ce scria acest roman, Dostoievski a repetat experiența, pierzând din nou toți banii la ruletă. Însă există un final fericit, o promisiune făcută tinerei sale soții de a renunța la jocurile de noroc, promisiune de care s-a ținut. 

Această relație de iubire, bazată uneori pe vinovăție, pe severitate sau consecințe, pe adevăr brut, totul se oglindește din realitate în subiectul acestei cărți. În același timp, el descrie cu o poftă fantastică entuziasmul, suspansul și adrenalina unui jucător. Roman deosebit de colorat ce explorează o multitudine de emoții, Jucătorul lui Dostoievski este un must-read al literaturii universale. 

Și dacă tot am menționat emoțiile unui jucător, parcă ne-am însuflețit puțin. Consumate responsabil, jocurile de noroc presupun o modalitate foarte facilă de a te distra și a te bucura de o exaltare pe care doar adrenalina ți-o poate da. Iar astăzi poți avea acces la toate jocurile preferate, de acasă, de unde poți afla totul despre cazinouri online, cu o simplă conexiune la internet. 

Iar majoritatea dezvoltatorilor de jocuri găsesc inspirație în bogata lume a literaturii sau a filmului. Tot mai multe cazinouri online dispun de sloturi distractive, care portretizează universuri precum: Alice în țara minunilor, Dracula lui Bram Stoker, Stăpânul Inelelor sau Codul lui Da Vinci.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net