Mihai Viteazul putea fi decapitat înainte de a urca pe tron! Cum a scăpat viitorul domnitor din mâinile călăului

Atunci când vine vorba despre cele mai emblematice și importante personalități din istoria poporului nostru, doar foarte puține nume se pot bucura de aceeași faimă precum cel al lui Mihai Viteazul. Cu toate acestea, doar foarte puțini români știu că viața voievodului putea să se lovească de un final tragic, cu mult timp înainte de a urca pe tronul Țării Românești! Mihai Viteazul de abia a reușit să scape din mâinile călăului!

Mihai Viteazul putea fi ucis înainte de a urca pe tron
Mihai Viteazul putea fi ucis înainte de a urca pe tron

Atunci când vine vorba despre cele mai emblematice și importante personalități din istoria poporului nostru, doar foarte puține nume se pot bucura de aceeași faimă precum cel al lui Mihai Viteazul. Însă, potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, voievodul a fost foarte aproape de un sfârșit tragic, care ar fi schimbat complet destinul poporului român! Acesta a fost la un pas de a fi decapitat de către Alexandru cel Rău!

Mai precis, nepotul lui Alexandru Lăpușneanu, numit tot Alexandru, urcă pe tronul Țării Românești în 1592, iar încă din prima zi de domnie, el a fost un lider extrem de controversat. Alexandru și-a atras ura boierilor locali, deoarece i-a demis din funcțiile lor și a numit, în schimb, dregători greci, care veniseră cu Alexandru din Constantinopol. De asemenea, noul voievod era plin de datorii, după ce plătise pentru tronul său. Mai mult decât atât, el promisese și un ajutor uriaș de alimente și bani turcilor, pentru războiul acestora împotriva habsburgilor.

În aceste condiții, voievodul a început să fie cunoscut ca și Alexandru cel Rău. Iar pentru a stopa protestele boierilor, el a început să îi execute în număr mare.  

Mihai Viteazul putea fi ucis înainte de a urca pe tron

În aceste condiții volatile, Mihai, care un popular ban al Olteniei, cât și proprietarul unei averi impresionante, a devenit ținta numărul 1 a lui Alexandru cel Rău, care dorea să îi confiște averea. Nicolae Bălcescu ne spune că Mihai ar fi fost adus la București și acuzat de trădare, urmând să fie executat.

Potrivit poveștii, în momentul execuției, călăul refuză să îndeplinească ordinul, impresionat de măreția viitorului voievod. În ce privește adevărul istoric, este mai plauzibil ca Mihai să fi scăpat de pedeapsa nedreaptă deoarece s-a dovedit că nu avea os domnesc, deci nu putea emite pretenții la tronul țării și nu era o amenințare pentru Alexandru.

Din acest punct, devine clar pentru Mihai că îi va fi foarte greu să își păstreze titlul pentru mult timp, sub domnia lui Alexandru cel Rău, așa că pleacă în Transilvania, iar, în cele din urmă, începe efortul de a dobândi tronul Țării Românești.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net