Misterul betonului folosit în Roma Antică. Tehnica simplă a romanilor, descifrată după 2000 de ani cu tehnica modernă

Construcțiile grandioase ale Romei Antice supraviețuiesc de 2000 de ani și sunt o mărturie a priceperii inginerilor de atunci. În ciuda tehnicii de care dispunem azi, rezistența acestor clădiri a rămas un mare secret și pentru cei mai mari experți. Acum, după studii îndelungate oamenii de știință susțin că au descifrat misterul durabilității betonului folosit de romani acum mii de ani, relatează CNN.

Cum rezistă clădirile romane de mii de ani

Un studiu publicat de un grup de cercetători americani și europeni pare să răspundă la o întrebare care îi preocupă de multă vreme pe oamenii de știință. Cum au reușit construcțiile romane, apeductele, Panteonul sau Colosseumul din Roma, să reziste atât de bine în fața trecerii timpului?

Până acum, se știa că soliditatea betonului roman era atribuită unui ingredient și anume cenușa vulcanică din regiunea Golfului Napoli din Italia.

Aceasta era trimisă cam peste tot în Imperiul Roman pentru a fi utilizată în construcții.

Cercetările recente au scos la iveală un detaliu necunoscut până acum care explică rezistența acestor clădiri, adevărate minuni ale aehitecturii.

Ei spun că este vorba despre un beton capabil să se repare singur, scrie CNN.

Tehnica simplă prin care romanii obțineau betonul „minune”

Clădiri uriașe precum Panteonul, care are cea mai mare cupolă fără armătură din lume și Colosseumul au rezistat peste 2.000 de ani datorită materialelor de construcție folosite de romani.

Betonul lor, în multe cazuri, s-a dovedit a fi mai durabil decât echivalentul său modern, care se poate deteriora în câteva decenii.

O echipă de cercetători din Statele Unite, Italia și Elveția a analizat mostre de beton vechi de două milenii și anunță că a descoperit ingredientul misterios care le-a permis romanilor să facă betonul atât de durabil.

Bucățelele albe descoperite în ziduri, considerate până acum o neglijență din partea costructorilor romani care nu ar fi amestecat bine mortarul, sunt în realitate bucăți de var nestins (oxid de calciu) care erau puse intenționat.

Acestea le conferă zidurilor capacitatea de a-și repara fisurile apărute în timp datorită reacției chimice dintre oxidul de calciu și apă.

Concret, atunci când apar fisuri, apa de ploaie care intră în contact cu betonul produce o soluție saturată de calciu, care se recristalizează apoi în carbonat de calciu, permițând astfel acoperirea fisurilor.

Un alt studiu, din 2017, a explicat misterul rezistenței digurilor și porturilor romane: reacția apei de mare cu cenușa vulcanică și cu varul nestins.