Povestea primului maraton din România, când țăranii au crezut că a început războiul. Traseul, distanța și numărul participanților
În duminica Rusaliilor din anul 1896, localnicii din satele de la nord-vest de Bucureşti s-au speriat teribil. Zeci de bărbați alergau, în grupuri mai mici s-au mai mari. Au avut un singur gând: „A început războiul!”. Pe sub ochii ţăranilor îngrijoraţi treceau în fugă grupuri de cinci, şapte, zece sau douăzeci de bărbaţi, unii în straie de oraş, alţii în port ţărănesc, luând drumul Piteştiului. Totuşi, ceva nu se lega:unde erau femeile şi copiii acestor fugari, unde erau bagajele? Nu a trecut mult şi privitorii de pe marginea şanţului s-au dumirit. Boierii din Capitală, mirându-se ce să mai scornească, au pus la cale o alergare de trei zile – de duminică până marţi – pe ruta Bucureşti-Piteşti şi înapoi, iar câştigătorul urma să primească fabuloasa sumă de patru sute de lei, cu care multe se puteau face într-o gospodărie de oameni chibzuiţi.
„Senzațională știe!”
Sub titlul „Bucureşti-Piteşti-Bucureşti”, „Revista sportivă”, informa în premieră în numărul apărut la 17 martie despre o „Senzațională știe!”
„D.C. Cornescu, preşedintele Clubului Regal, a luat iniţiativa acestui great event sportiv şi a cerut concursul celorlalte trei mari cluburi bucureştene, Jockey-Clubul, Tinerimea şi Clubul Agricol. Deja cel dintâi a răspuns îmbrăţişând cu căldură acest proiect.
El oferă 400 de lei pentru partea sa. Celelalte cluburi vor urma, fără îndoială, acest bun exemplu.
Nu suntem însă îndrituiţi să intrăm în detalii. Dar putem anunţa că premiul I va fi de patru sute de lei; că nu se va refuza nimănui înscrierea, de o dată ce va fi plătit costul ei; că controlul se va face prin ciclişti de bună voinţă, în sfârşit, că înscrierile, atât ale curajoşilor pihotaşi, cât şi ale cicliştilor, se vor primi la redacţiunea noastră, unde un registru s-a deschis chiar de astăzi, în acest scop. Semnează:Redacţiunea”, este textul „senzaționalei știri”.
Condițiile și traseul primului maraton din România
Oricine se putea înscrie, dar trebuia să o facă cel târziu cu cinci zile înainte de ziua startului. Plecarea avea loc în dimineaţa de 12 mai 1896, indiferent de cum ar fi fost vremea, dar cu condiţia să se prezinte cel puţin 80 de concurenţi. „Atleţii” urmau să se adune dis-de-dimineaţă în curtea Clubului Regal din Bucureşti, unde se făcea prezenţa, apoi mergeau cu toţii, eşalonaţi, la al doilea rond al Şoselei Kiseleff (locul unde astăzi se află Arcul de Triumf), de unde plecau spre Piteşti, fix la ora 8.
Pentru a parcurge cei 222 de kilometri, aveau la dispoziţie 60 de ore. „Concurenţii pot umbla cum vor voi, adică ziua şi noaptea, la pas sau alergând. Pot asemenea să se oprească spre a se odihni, a dormi sau a mânca, oriunde şi cât timp vor voi. (...) Mâncarea este în grija concurenţilor, care sau o vor purta [cu ei], sau o vor cumpăra de pe drum. Nu este permis concurenţilor de a primi pe drum niciun fel de ajutor de la nimeni, adică a se pune în car, trăsură sau pe cal. Acela care se va constata de persoanele însărcinate ca să controleze întrecerea, că s-a abătut de la regulile mai sus indicate, va fi şters dintre concurenţi”, se mai preciza în revista vremii.
Pe traseu erau amenajate şapte puncte de control, cu trecere obligatorie pe distanța București-Pitești și retur.
„Vor fi câştigători primii zece alergători care vor atinge cu mâna o prăjină cu steag roşu înfiptă pe linia de sosire, la rondul al doilea de la Şosea”. Premiile vor fi în valoare de 1.000 de lei, locului I revenindu-i 400, iar locului al II-lea 200 de lei. Restul se împărţea între ceilalţi opt. Şi, de asemenea important, „toţi câştigătorii vor primi diplome tipărite în străinătate”, mai scrie autorul în Revista Sportivă.
Câți participanți au fost și de ce naționalități
Cei mai mulți dintre participanți erau tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Unii aveau peste 40, alţii chiar peste 50 de ani. Erau şi unsprezece care trecuseră de 60 de ani; de departe, decanul celor care s-au înscris era un pensionar de 75 de ani din Călăraşi.
Majoritatea celor înscrişi erau români din Regat sau veniţi din Transilvania, dar și aromâni, evrei, italieni, polonezi, unguri, sârbi, albanezi, macedoneni, greci, bulgari şi turci, în total 913 „atleți”.
Startul s-a dat duminică, 12 mai 1896, în prima zi de Rusalii, încă la ora 5 dimineaţa, iar trotuarele Căii Victoriei, în zona Teatrului Naţional, erau ticsite de curioşi.
În urma concurenţilor veneau cei cu trăsuri şi biciclete, care îi încurajau pe alergători. Şi au ţinut-o aşa, cu hărmălaie, până la Chitila, unde cei care făceau galerie s-au oprit.
Tot la Chitila au abandonat primii opt care, după ce şi-au mai tras sufletul, şi-au vărsat năduful:
„-Da’ ce? A murit mama de dorul banilor?
-Bine zici! Da’ dă-i la mama dracului de ciocoi!
-Auzi, să-şi bată astfel ciocoii joc de noi! Pentru dânşii este petrecere, iar noi ne punem în joc viaţa.” („Adevărul”, 15 mai 1896)
Concurentul care s-a aflat în frunte a abandonat înainte de sosire
Bătălia pentru locul I s-a dat între un ţăran din Argeşde 34 de ani şi un sergent-major.
Radu Marin a ajuns primul la Piteşti, la ora 1:05 după miezul nopţii. Parcursese 111 kilometri în 16 ore şi 23 de minute. A fost surprins de sosirea neașteptată a sergentului major așa că a început să alerge în disperare ca să mărească distanța.
La Mătăsaru, Radu Marin a cedat, învins de epuizare. A părăsit definitiv concursul!
Sergentul-major de vânători Ilie Gheorghe a parcurs 222 de kilometri în 41 de ore şi 4 minute, timp în care nu dormise, se odihnise foarte puţin şi nu mâncase aproape nimic.
Organizatorii au fost impresionați de Radu Marian și le-a părut rău de eșecul suferit. Așa că, s-a făcut o chetă pentru el. S-au adunat 323 de lei, sumă un pic mai mică decât cea pe care ar fi câștigat-o dacă termina maratonul pe locul I. Omul își dorea un car cu boi.
Sursa: Historia
