Povestea soldaților romani care au cucerit Dacia și rutina lor de a cuceri popoare. Toate informațiile se găsesc pe Columna lui Traian
Romanii au dobândit controlul asupra Daciei printr-o campanie militară de amploare. Datorită resurselor naturale și a poziției sale de lider în alianța populațiilor din nordul fluviului, precum și ca principal adversar al Imperiului.
Dacia a reprezentat un interes deosebit pentru romani din punct de vedere politic, economic și militar-strategic. Epopeea armatei romane, care a întins și protejat Imperiul Roman, este redată vivid pe Columna lui Traian.
Aici se desfășoară povestea celor două conflicte daco-romane: primul - o serie de expediții încheiate prin bătălii decisive, iar al doilea - un război de cucerire finalizat cu arderea capitalei Sarmizegetusa.
Armata romană care a participat la primul război a inclus 10 legiuni dintr-un total de 30 existente în Imperiul Roman, alături de 90 de regimente de auxiliari, staționate la Dunăre, formând o forță de aproximativ 100.000 de soldați. În al doilea război daco-roman, împăratul Traian a adunat o armată chiar mai bine pregătită, compusă din 13 legiuni.
Cele mai multe dintre bătălii aveau loc în iunie şi iulie
Majoritatea confruntărilor aveau loc în lunile iunie și iulie. O legiune romană în timpul Imperiului era compusă, conform lui A. Von Domaszevski, din 5.600 de oameni grupați în 10 cohorte, fiecare împărțită în centurii. Comandantul legiunii (legatus legionis) era numit de împărat din rândurile senatorilor și era cunoscut și sub numele de legatus Augusti.
Centurionii, numărând 59 într-o legiune, comandau centuriile și erau ofițeri de carieră recrutați din rândurile plebei și numiți de împărat, având dreptul de a purta inelul de aur. Soldații se angajau voluntar în legiune, toți fiind cetățeni romani și militari de carieră.
Înrolarea se făcea de obicei la vârsta de 20 de ani, iar serviciul militar dura tot atâția ani, fiind prelungit adesea până la 25 de ani sau chiar mai mult în caz de război.
Războiul în Antichitate urma un tipar neschimbat, regulile fiind dictate de condițiile meteorologice, care influențau starea solului și alimentarea trupelor. În luna mai începea înaintarea, iarba verde fiind principalul aliment pentru animalele de povară și caii cavaleriei.
Terenul trebuia să fie solid și uscat pentru a ușura deplasarea, atât pentru oameni cât și pentru animale. Cele mai multe lupte aveau loc în iunie și iulie, după perioada de recoltare.
Armata parcurgea maxim douăzeci de mile romane (29,5 km) într-o zi
Armata romană parcurgea o distanță maximă de douăzeci de mile romane (aproximativ 29,5 km) într-o zi, începând marșul înaintea zorilor, după ce corturile erau strânse și avangarda, formată dintr-o legiune și un grup de cavalerie, pleca în căutarea unei locații pentru tabăra viitoare.
Corpul principal al armatei se forma înainte de marș, iar ariergarda se organiza la șase ore după începerea deplasării, inclusiv infanteria ușoară și grea și o mare parte a cavaleriei auxiliare. Însoțitorii armatei, cum ar fi prostituatele și negustorii de sclavi, se aflau în spatele ariergardei pentru protecție.
Deși distanța maximă pe care o putea parcurge armata într-o zi era de douăzeci de mile romane, în lipsa drumurilor pavate, distanța reală era redusă la 16-19 km, afectată de teren, lumina zilei și viteza animalelor care transportau echipamentele.
După șase ore de marș, corpul principal al armatei ajungea probabil la locul ales pentru tabără, care era cercetat amănunțit și împărțit pentru unitățile participante, inclusiv amplasarea corturilor pentru unitățile de contubernia.
Construirea apărării implica efort și timp similar cu cel al marșului; fiecare bagaj era descărcat și despachetat, corturile erau ridicate, se aprindeau focurile, iar animalele erau duse la păscut. După aceasta, rațiile erau distribuite și pregătite de către fiecare contubernium, iar toți se retrăgeau în corturile lor.
Toate aceste activități sunt ilustrate pe Columna lui Traian, cu linii de avansare printre dealuri, pionieri care desfășurau lucrări de defrișare și construcții de drumuri și poduri, iar avangarda căuta hrană și ridica fortificații. Avansarea metodică era o trăsătură distinctivă a armatei romane, dat fiind că înfrângerea generalului Fuscus de către oastea lui Decebal era încă proaspătă în mintea romanilor.
Un legionar căra o greutate care varia între 30 şi 45 de kg
Legionarii, care cărau echipament ce putea ajunge la 30-45 kg, erau recrutați din rândurile cetățenilor romani sau, în unele cazuri, primeau cetățenia la înrolare.
Ei erau antrenați în diverse abilități și deprinderi necesare pentru supraviețuire în terenul de luptă.
Centurionii, ofițerii și unitățile auxiliare, care proveneau din diverse provincii ale Imperiului, aveau echipament și arme specifice, adaptate la rolurile lor în cadrul armatei romane.
Astfel, pe lângă pregătirea lor individuală, trupele romane se desfășurau ca o mașinărie bine orchestrată în timpul marșurilor și în tabăra de luptă, având ca scop menținerea și extinderea dominației imperiale.
Cheia succesului în confruntările cu dacii: număr mare de trupe, echipament avansat, soldaţi bine pregătiţi şi disciplinaţi
Pe Columna lui Traian, scenele de luptă sunt frecvente când este vorba de primul război. O reprezentare prezintă armata romană ieșind din pădure, în timp ce cercetașii pregătesc terenul pentru luptă. Garda și legiunile sunt ținute în rezervă, în timp ce Traian dă semnalul trupelor auxiliare să avanseze, o practică standard pentru a minimiza pierderile de cetățeni, așa cum a fost implementată încă din timpul lui Agricola.
Cavaleria auxiliară atacă flancurile armatei dacilor, în timp ce infanteria auxiliară, după un baraj de sulițe și săgeți, pătrunde în centrul armatei dacilor. Trofeele luate de la capetele dacilor sunt oferite lui Traian. Cavaleria continuă să atace, iar infanteria urmărește daci care fug de pe câmpul de luptă. Columna ilustrează și trupele auxiliare atacate în propriile lor fortificații, subliniind că luptele nu au fost întotdeauna în favoarea armatei romane.
În ceea ce privește al doilea război, Columna nu prezintă niciun indiciu al unei rezistențe în timpul avansului armatei romane. În schimb, reprezintă rutina necesară pentru subjugarea sistematică a teritoriului ostil, cu scene ale armatei romane implicată în analiza terenului, construcții și protejarea liniilor de aprovizionare - aspecte cheie ale succesului oricărei campanii militare.
Cum a fost cucerită Sarmisegetuza
O scenă sugestivă a unui avans lent prin Dacia este reprezentată de legionari tăind recolta de cereale. Columna sugerează că Sarmisegetuza Regia, capitala dacilor, a fost cucerită fără luptă, fiind jefuită și arsă, iar Traian a ordonat construirea unei fortărețe peste ruinele acesteia.
Cu toate acestea, războiul de gherilă dus de Decebal continuă, iar Columna arată câteva forturi romane atacate de către Decebal și susținătorii săi.
În cele din urmă, Decebal se retrage în munți și, găsit de un grup de cavalerie auxiliară, se sinucide.
Succesul armatei romane în războaiele din Dacia și nu numai se datorează nu doar numărului mare de trupe implicate în conflict, ci și echipamentului mult mai avansat și organizării superioare pe câmpul de luptă.
Soldatul roman era mult mai bine pregătit și disciplinat decât trupele inamice întâlnite, aspecte care au contribuit semnificativ la victoriile romane.
