Povestea unui geniu literar fără Bacalaureat. De la călugăr și muncitor la deținut și poet national
Tudor Arghezi este unul dintre cei mai importanți poeți, prozatori și gazetești ai literaturii române interbelice. Este un exemplu rar de geniu literar format în afara tiparelor clasice, fără o diplomă de Bacalaureat, dar cu o bogăție culturală și spirituală ieșită din comun.
Un început marcat de greutăți
Născut Ion N. Theodorescu, la 21 mai 1880, în București, dintr-o familie originară din Târgu Cărbunești, Gorj, Tudor Arghezi a avut o copilărie apăsătoare, pe care însuși poetul o descria drept „cea mai amară vârstă a vieții”. Deși a urmat școala primară „Petrache Poenaru” și gimnaziul „Dimitrie Cantemir”, iar apoi liceul „Sfântul Sava”, destinul l-a obligat să se întrețină singur încă de la 11 ani, într-o familie cu resurse limitate.
Debutul său literar a venit încă din liceu, în 1896, când a publicat primele texte sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski. Însă, abandonând liceul, Arghezi a muncit în diverse meserii: de la laborant într-o fabrică de zahăr, la bijutier și ceasornicar în străinătate, arătând o voință de nezdruncinat și o adaptabilitate remarcabilă.
De ce s-a călugărit
Drama primei iubiri pierdute, la doar 19 ani, l-a făcut să se refugieze în spiritualitate, călugărindu-se între 1900 și 1904 la Mănăstirea Cernica sub numele de Iosif. Aici și-a format sensibilitatea și a aprofundat înțelegerea limbajului, dar viața monahală a fost doar o etapă. O aventură cu o profesoară și un copil recunoscut ulterior au complicat situația, iar mai târziu a fost privit cu suspiciune de biserică.
După ce a renunțat la viața călugărească, a plecat în Franța și Elveția, unde, fără Bacalaureat, a frecventat cursuri la Universitatea Catolică din Freiburg și a muncit ca bijutier și ceasornicar pentru a-și câștiga existența. Această perioadă de pribegie și muncă intensă avea să-i aducă, după cum avea să spună, desăvârșirea ca scriitor.
A fost arestat pentru convingeri politice
Revenit în România în 1910, Arghezi a început să publice constant, semnând cu pseudonimul cu rezonanțe istorice „Tudor Arghezi”, o combinație între numele tatălui și râul Argeș. De-a lungul carierei, a fost ziarist, editor și mai ales poet, fascinat de universul mărunt al viețuitoarelor fără grai, pe care le vedea legate profund de ființa umană.
Controversat pentru opiniile sale politice exprimate în timpul Primului Război Mondial, când a pledat pentru neutralitate, Arghezi a fost arestat și închis în Penitenciarul Văcărești, în 1919, alături de alți scriitori și jurnaliști. Timpul petrecut în detenție i-a marcat profund opera, dând naștere unor volume ca „Flori de mucigai” sau „Poarta neagră”.
După eliberare, viața și opera lui Tudor Arghezi au cunoscut o perioadă de maturitate și recunoaștere. În 1926 a cumpărat terenul pentru celebra sa casă de la Mărțișor, un spațiu de liniște și creație, construit cu propriile mâini, alături de familia sa.
În 1927, la 47 de ani, i-a apărut primul volum de poezii „Cuvinte potrivite”, iar mai târziu a debutat în proză și a devenit director al ziarului „Bilete de papagal”. A creat și literatură pentru copii, un domeniu în care și-a pus amprenta cu „Cartea cu jucării” și alte volume îndrăgite.
Arghezi a fost sprijinit de Casa Regală
În ciuda unui început modest, lipsa unui Bacalaureat și a perioadei de detenție, Arghezi a fost apreciat și sprijinit chiar și de Casa Regală. Regele Carol al II-lea a intervenit personal pentru a-i acorda un ajutor financiar, recunoscând valoarea sa culturală.
A fost unul dintre pionierii emisiunii „Universitatea Radio”, aducând cultura în casele tuturor românilor, într-o perioadă în care educația superioară nu era accesibilă pe scară largă.
