A fost inaugurată staţia de metrou „Tudor Arghezi”, cu 350 de locuri în parcare. Care e tariful pe oră

Stația de metrou „Tudor Arghezi”, extinsă cu aproape un kilometru şi jumătate, a fost inaugurată. Investiția de 50 de milioane de euro din bani europeni vine la pachet şi cu o parcare de tip park&ride de 350 de locuri.

A fost deschisă stația de metrou „Tudor Arghezi” / Foto: Arhiva Click!
A fost deschisă stația de metrou „Tudor Arghezi” / Foto: Arhiva Click!

Ieri, 15 noiembrie, la ora 11.30, s-a deschis stația de metrou „Tudor Arghezi” de pe Magistrala M 2 Pipera-Berceni. De asemenea, lângă aceasta a fost construită o parcare park&ride de 350 de locuri, unde cei care locuiesc în Popești-Leordeni, Berceni și alte localități din jur, pot lăsa mașina și veni în centrul Bucureștiului cu metroul.

„Astăzi marcăm un moment extrem de important în dezvoltarea Bucureștiului. De ce spun lucrul acesta? Pe de o parte, este o investiție finalizată, o investiție extrem de utilă unei comunități extinse, a cea a locuitorilor Sectorului 4 și a unui număr mare, foarte mare de oameni care trăiesc în județul Ilfov.

Din acest punct, după doi ani de chin, pot să spun că avem absolut toate cele necesare pentru a demara extinderea liniei de metrou către comuna Berceni. Practic depășim granița Bucureștiului. Recunoaștem că acest oraș are nevoie de dezvoltare majoră", a declarat Daniel Băluţă, primar Sector 4, relatează Antena3.ro.

Tariful pentru parcare

Tariful pentru parcare este în intervalul orar 07:00-19:00 de 3 lei pe întreg intervalul, iar în afara acestuia, tariful este 3 lei/oră.

„Eu, astăzi, să fiu investitor privat, m-aș uita extrem de atent în toată această zonă, pentru că realmente aici se poate dezvolta Bucureștiul. Acesta este aportul infrastructurii sustenabile pentru dezvoltarea unui oraș. Noua stație de metrou a fost construită în doi ani și dispune și de o parcare de tip park and ride cu 350 de locuri. Costul parcării este de 3 lei/zi, în intervalul orar șapte 07 -19”, a spus Rareş Hopincă, prefect Municipiul Bucureşti.

Staţia de metrou „Tudor Arghezi”, singura astfel de facilitate construită de o autoritate locală în România, în parteneriat cu Metrorex, este o investiţie în valoare de 50 de milioane de euro - fonduri nerambursabile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net