Povestea unui tânăr român din UK, care s-a pocăit după o mare tragedie. „L-am luat în brațe pe cel care mi-a ucis sora”

Povestea unui tânăr român care trăiește în Northampton, Marea Britanie, a fost recent prezentată de un post de televiziune britanic. Mario Ilie și-a schimbat radical viața și, din păcate, la baza acestei transformări a stat o mare tragedie. Sora lui mai mica pe care o iubea enorm a murit într-un accident rutier. Mario se antrena zi de zi cu gândul de a-l ucide pe cel care i-a luat viața surorii lui. Tragedia l-a convins însă să se pocăiască.

Tragedia

Românul Mario Ilie trăiește în Northampton. Foto: Mario Ilie/ Facebook
Românul Mario Ilie trăiește în Northampton. Foto: Mario Ilie/ Facebook

Mario Ilie este de loc din Mediaș și a plecat peste hotare în căutarea unui trai mai bun. În țară au rămas părinții și sora lui mai mică.

Povestea sibianului, desprinsă parcă dintr-un film, a fost difuzată recent de un post de televiziune din Marea Britanie, transmite Anunțul UK.

Până anul trecut, Mario era românul dur din Northampton. Își petrecea timpul cu băieții de cartier „fără niciun Dumnezeu și fără niciun viitor”, povestește azi chiar el. 

Totul avea sa se schimbe când familia i-a dat o veste cumplită. Adelina, sora lui, murise într-un tragic accident rutier în timp ce se afla în mașina unui coleg.

„Sora mea a murit, Adelina nu mai este... M-am antrenat atât de intens încât voiam să-l distrug pe cel care a fost la volan. Mă gândeam că dacă o să îi dau un pumn nu o să-l mai apuce pe al doilea...

Toți trăgeau de mine și îmi spuneau să stau liniștit, că o să ajung la pușcărie... Apropierea de Dumnezeu m-a salvat! Dar dacă sora mea nu murea, eu eram pierdut... ", a povestit Mario jurnaliștilor.

Moartea surorii lui a fost un șoc care i-a schimbat radical viața. Foto: Mario Ilie/ Facebook
Moartea surorii lui a fost un șoc care i-a schimbat radical viața. Foto: Mario Ilie/ Facebook

Pentru Mario, moartea surorii lui era de neacceptat. Vestea era un adevărat șoc. Și-a propus să se răzbune pe colegul surorii lui, care a scapat nevatamat dupa nefericitul accident.

„L-am pupat pe frunte și i-am spus ca l-am iertat”

Apropiații au încercat din răsputeri să-l liniștească, pentru a se evita o altă nenorocire.

„A fost o perioadă teribilă pentru mine, mă încercau tot felul de sentimente, mă simțeam pierdut și lipsit de rațiune. Am început să merg la biserică și până la urmă am realizat că viața nu e așa cum o credeam eu și că oricât de puternic și de viteaz poți fi, te poți prăbuși în orice moment.

Când l-am întâlnit pe colegul Adelinei, m-am dus la el, l-am luat în brațe, l-am pupat pe frunte și i-am spus ca l-am iertat...", a povestit Mario Ilie pentru Anunțul UK.

„Adelina, avea un zâmbet care ilumina orice cameră în care intra și un râs care putea face pe oricine să se simtă bine. Pasiunea ei pentru viață era contagioasă, vedea întotdeauna partea plină a paharului și ne amintea să facem la fel... Dintotdeauna a fost plină de viață.

Era curioasă, îi plăcea să danseze, să călătorească și era mereu pregătită să dea o mână de ajutor... Accidentul de mașină a fost un șoc pentru noi toți. A fost o pierdere imensă și dureroasă, și încă este greu de acceptat că nu mai este printre noi... Eu am fost ca al doilea tata pentru ea..."

„Pentru mine nu mai există altă cale”

Drama suferita de pierderea Adelinei l-a schimbat radical pe Mario. S-a apropiat de credință și acest lucru l-a salvat.

„Nu mai petrec atât de mult timp cu băieții. M-am pocăit, m-am angajat la Gas Plus în Northampton, mi-am deschis o firma de mentenanță și acum am un venit de 4000 - 5000 de lire pe lună.

Apropierea de Dumnezeu m-a salvat! Sunt la început, însă am de gând să mă pocăiesc cu adevărat. Pentru mine nu mai există altă cale", a mai spus ardeleanul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net