Românii sunt talentaţi şi creativi! Ea este regina florilor de hârtie: „Din orice fac orice”

Ultima actualizare:

Românii sunt talentaţi şi creativi! Liliana Manolache, o artistă din Galaţi, creează decoraţiuni din franjuri de hârtie şi din polistiren. Extrem de talentată, ea şi-a construit propria marcă, iar lucrările sale transpun privitorul într-o altă lume, scrie adevarul.ro. „Din orice fac orice”, se amuză creatoarea de obiecte inedite.

De sezon, oameni de zăpadă  şi brăduţi de hârtie
De sezon, oameni de zăpadă şi brăduţi de hârtie

Liliana Manolache (45 de ani) e din Galaţi şi a absolvit Facultatea de Drept, apoi a lucrat câţiva ani în străinătate. Şi-a descoperit pasiunea în 2009, după ce a născut, când a început să facă flori din fâşii de hârtie.

„Îmi doream să am o activitate, dar să pot sta şi cu fetiţa mea. Aşa am început să învăţ quilling, o tehnică manuală în care se lucrează cu hârtie, în fâşii subţiri de 2-3 milimetri”, îşi aminteşte Liliana.

Prin înfăşurare, aceste fâşii se transformă în forme interesante, în funcţie de imaginaţia creatorului. Iniţial a creat mărţişoare şi bijuterii, apoi a trecut la flori mari de hârtie, inspirându-se din tutoriale de pe internet. Gălăţeanca şi-a prezentat creaţiile la un târg, iar de atunci ofertele au curs fără încetare.

„Nimeni nu mai făcea aşa ceva în zonă. Am primit şi prima ofertă: să decorez o vitrină cu flori mari de hârtie”, povesteşte Liliana.

A fost solicitată apoi să facă decoraţiuni pentru un hipermarket şi pentru cofetării, cluburi şi localuri din Galaţi. Liliana nu s-a limitat la hârtie şi a început să lucreze şi cu alte materiale, iar creaţiile ei transpun privitorul într-o lume magică.

image

Are tot mai multe cereri

Aranjamentele cu flori artificiale, plante uscate şi polistiren prind viaţă în mâinile ei şi se transformă în forme spectaculoase. „Din orice fac orice”, spune, amuzată, creatoarea.

Artista face faţă tot mai greu numărului mare de cereri pentru decoraţiuni, dar nu se plânge. Când are mult de lucru, apelează la cunoştinţe care o ajută, de pildă, cu decupatul hârtiei.

Decor pentru aniversări, botezuri, nunţi
Decor pentru aniversări, botezuri, nunţi

În prezent, Liliana se ocupă de o altă lucrare spectaculoasă: un decor pe tavan, alcătuit din perdele cu franjuri de hârtie şi verdeaţă artificială, la un salon de evenimente din Galaţi. „Când discut cu clienţii, le arăt diverse imagini, ca să aleagă ei, întrucât gusturile diferă”, detaliază antreprenoarea.

Dragostea, ingredientul  nelipsit din lucrări
Dragostea, ingredientul nelipsit din lucrări

Liliana dezvăluie că se poate trăi decent dintr-o astfel de afacere. Ea are şi un sfat pentru cei care intenţionează să devină antreprenori: „Când există pasiune, lucrurile curg de la sine. Trebuie să existe permanent disponibilitatea de a încerca lucruri noi şi de a înţelege ceea ce îşi doresc clienţii”.

Măştile lui Paul Buţa, cunoscute peste mări şi ţări

Meşterul Paul Buţa şi  celebrul jurnalist  britanic Charlie Ottley
Meşterul Paul Buţa şi celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley

Tot în judeţul Galaţi, artistul Paul Buţa (60 de ani) a realizat un colţ de rai în satul Şiviţa, scrie adevarul.ro. „Vatra cu dor” este o gospodărire tradiţională, unde meşterul popular şi-a amenajat două ateliere: unul de măşti şi altul de ţesut. În curte se mai află o bucătărie de vară cu un cuptor, atelierul olarului şi cel al meşterului.

De peste 30 de ani, Paul Buţa creează măşti populare unicat. Cele 2.000 de măşti au fost expuse în numeroase expoziţii din România, Suedia, Franţa, Austria, Belgia, Italia, Statele Unite ale Americii, Australia şi Japonia. Astă-vară, artistul a avut un oaspete de seamă în bătătură: britanicul Charlie Ottley, realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia şi Flavors of Romania.

Măştile tradiţionale confecţionate  în atelierul de la Şiviţa
Măştile tradiţionale confecţionate în atelierul de la Şiviţa

Jurnalistul şi echipa sa au vizitat atelierul de măşti populare şi au aflat despre tradiţiile şi obiceiurile din zonă.

„M-am bucurat mult de o aşa vizită. Au făcut un filmuleţ cu măştile populare, apoi le-am făcut o reţetă foarte veche, pe care am învăţat-o în satul natal, de la bunica mea”, a explicat meşterul popular.

„Este vorba de o mâncare de chiperi cu smântână. Sunt ardei graşi, prăjiţi pe plită la cotlon, şi se călesc până seamănă cu o tocăniţă, apoi se adaugă smântână. Au rămas surprinşi de ospitalitatea noastră. Le-am mai gătit poale-n brâu, ciorbă de zarzavat şi mâncărică de carne. Au băut şi un rachiu de prune. A fost o onoare pentru mine şi m-am bucurat că s-au simţit foarte bine”, ne-a mărturisit Paul Buţa.

Meşterul popular s-a născut în satul Rai (Vaslui) şi a absolvit Academia de Artă din Chişinău – Facultatea de Artă Dramatică. Artistul este căsătorit şi are doi fii. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
Iosif Stalin citind ziarul (© Wikimedia Commons)
image
actualitate.net
image
actualitate.net