Schimbare uriașă anunțată de Pandora. Din ce vor fi confecționate noile bijuterii. Până acum cumpăra sute de tone de aur și argint

Ultima actualizare:

Pandora, cel mai mare producător de bijuterii din lume după cantitatea de produse vândute, face o schimbare uriașă în ceea ce privește bijuteriile pe care le fabrică și care sunt extrem de apreciate în întreaga lume. Compania este cunoscută în special pentru brăţările sale pentru care în fiecare am cumpără tone de aur și argint.

image

Decizia companiei Pandora

Pandora a anunțat că va a încetat să mai folosească argint şi aur obţinute prin noi extracţii miniere. De acum, cele brele sale bijuterii vor fi confecționate doar din metale preţioase reciclate, care necesită mai puţină energie pentru a fi fabricate, informează Reuters.

Compania daneză, cunoscută pentru brăţările sale comercializate cu preţuri cuprinse între 65 de dolari şi 95 de dolari, cumpără aproximativ 340 de tone de argint şi o tonă de aur în fiecare an.

Lanţul său de aprovizionare a generat 264.224 tone de CO2 în 2022, potrivit raportului său anual, transmite Agerpres.

Utilizarea de metale reciclate, în loc de metale nou extrase, reduce emisiile indirecte de CO2 ale Pandora cu aproximativ 58.000 de tone pe an, a declarat Mads Twomey-Madsen, vicepreşedintele său senior pentru comunicare şi sustenabilitate.

Există și riscuri

Lanţurile de aprovizionare cu metale reciclate prezintă riscuri, deoarece aurul furat poate fi vândut ca metal vechi pentru a fi reciclat şi este dificil de dovedit originea metalelor odată ce acestea sunt topite.

Pentru a diminua riscurile, Pandora foloseşte un lanţ de custodie standard dezvoltat de Consiliul pentru Bijuterii Responsabile (RJC). Acest standard, de exemplu, exclude monedele de aur şi lingourile de aur ca sursă de aur reciclat.

Pandora, care a anunţat că a ajuns la 100% argint şi aur reciclat în decembrie 2023, investeşte aproximativ 10 milioane de dolari pe an în această schimbare, un cost pe care îl va absorbi în loc să îl transfere consumatorilor prin creşteri de preţuri, a declarat Mads Twomey-Madsen.

Pandora le cere furnizorilor săi să fie evaluaţi în raport cu standardul RJC de către auditori independenţi, inclusiv să documenteze sursa de argint reciclat. Ca parte a tranziţiei, furnizorii Pandora au trebuit să separe metalele reciclate certificate de cele necertificate, a precizat Mads Twomey-Madsen.

Compania Pandora, care a vândut 103 milioane de obiecte de bijuterie în 2022, produce bijuterii în două fabrici din Thailanda şi construieşte încă o fabrică în Vietnam. Rivali ai săi precum Monica Vinader şi Missoma îşi fac reclamă afirmând că folosesc, de asemenea, argint şi aur reciclat în procent de 100%.

Rafinăriile de metale reciclează argintul din catalizatori industriali, aparate cu raze X, echipamente electronice şi argintărie veche. Ele obţin aurul reciclat din deşeurile de fabricaţie a bijuteriilor şi din bijuterii vechi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Crăciunul divelor de altădată foto Getty Images, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
idei de cadouri cu un buget de 100 de lei jpg
Tu știi ce cadou să îi cumperi copilului tău de Crăciun  TOP 4 opțiuni din care să alegi + Cadouri sub brad jpeg
Cadouri pentru copii de Moș Nicolae 2022. Sursă foto: Pixabay
turnul eiffel gettyimages 1153774737 jpeg
ajun jpg
planeta raileacu jpg
nudisti craciun profimedia (1) jpg
crocodil dundee jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net