Cea mai înfricoșătoare armată din istorie. Cum a reușit să-și domine adversarii
În secolul al XIII-lea, Europa s-a confruntat cu una dintre cele mai devastatoare invazii din întreaga sa istorie.
Din stepele Asiei Centrale a pornit o forță militară care a transformat câmpul de luptă într-un coșmar pentru orice adversar: armata mongolă a lui Genghis Han și a urmașilor săi.
Departe de imaginea populară a unor hoarde dezlănțuite și haotice, mongolii au fost, în realitate, un exemplu de disciplină, organizare și eficiență militară. Specialiștii au scos la iveală secretele acestei forțe aproape invincibile, potrivit Adevarul.
Războinicii care au îngenuncheat lumea
Apogeul puterii mongole a început odată cu Genghis Han, care a reușit să unească triburile din stepele aspre ale Asiei într-o singură armată redutabilă. După cuceriri spectaculoase în Orient, forțele sale s-au îndreptat către vest.
În 1223, generalul Subotai a zdrobit armatele cnezilor ruși la Kalka, devastând Ucraina de astăzi. Până în 1227, la moartea lui Genghis Han, imperiul mongol se întindea pe 33 de milioane de kilometri pătrați, de la Marea Caspică la Marea Japoniei.
Succesorul său, Ogodai, a continuat expansiunea. Sub conducerea lui Batu Han, mongolii au devastat cnezatele rusești, au cucerit Kievul în 1240 și au pătruns adânc în Europa Centrală. În 1241, Polonia, Ungaria și Transilvania au fost zguduite de invazii violente. Armatele locale, fie ele poloneze, maghiare sau germane, nu au avut nicio șansă.
Doar moartea lui Ogodai a pus capăt valului de cuceriri care amenința să ajungă până în inima Occidentului.
Organizare militară impecabilă
Unul dintre marile secrete ale succesului mongolilor a fost organizarea lor. Armata era structurată pe baza unui sistem zecimal: unități de 10 războinici (arban), de 100 (dzhaun), de 1.000 (mingan) și de 10.000 (tümen). Fiecare soldat știa exact rolul său, iar disciplina era de fier.
Armata era împărțită în centru și două flancuri, fiecare cu roluri precise în timpul atacului. Comunicarea se făcea prin semnale bine stabilite, ceea ce permitea o mobilitate și o flexibilitate superioară armatei medievale europene.
Mongolii dispuneau și de unități specializate de cercetași, numiți bolgaul, care explorau terenul cu mult timp înainte de sosirea armatei principale. Spioni și agenți de recunoaștere erau trimiși să cartografieze râuri, munți și orașe, oferind comandanților informații esențiale pentru planuri detaliate de atac. Această rețea de informații depășea cu mult posibilitățile logistice ale armatelor occidentale.
O armată rapidă și adaptată
Războinicii mongoli erau formați încă din copilărie pentru luptă. Crescuți în condiții extreme, obișnuiți să călărească și să vâneze de mici, ei deveneau adevărați maeștri ai arcului și ai cavaleriei. Puteau parcurge distanțe uriașe într-un timp record și supraviețuiau cu resurse minime.
Fiecare soldat purta un set de unelte practice – de la topor și frânghie, până la sulă și oală mică de gătit – ceea ce le permitea să improvizeze și să fie complet independenți pe teren.
Armata mongolă era împărțită în cavalerie ușoară, ideală pentru atacuri rapide și hărțuieli, și cavalerie grea, dotată cu armuri și lănci pentru atac frontal. Însă arma cea mai temută era arcul compozit mongol, realizat din corn, tendoane și bambus. Acesta putea lansa săgeți la peste 230 de metri și străpungea armurile europene.
Cruciații și cronicarii vremii descriau tehnici terifiante: săgeți special tratate pentru a penetra armuri, atacuri în flancuri, retrageri simulate care atrăgeau inamicul într-o capcană.
Pe lângă eficiența militară, mongolii au folosit și teroarea psihologică ca armă. Orașele cucerite erau adesea jefuite și arse, iar populațiile masacrate, pentru a răspândi frica înaintea armatei. Astfel, multe cetăți preferau să se predea fără luptă.
