Singurul român care a luat premiul Nobel și a trait în România toată viața. De ce nu a vrut Nicolae Ceaușescu să afle nimeni

Ultima actualizare:

Ioan Moraru este singurul român care a luat vreodată un premiu Nobel atunci când se afla pe teritoriul țării noastre. Totul se întâmpla acum foarte mult timp, în anul 1985, când echipa de inventatori condusă de el a dat lovitura.

Ioana Moraru a murit cu puțin timp înainte de Revoluție / foto: arhivă
Ioana Moraru a murit cu puțin timp înainte de Revoluție / foto: arhivă

Așadar, în 1985, cu patru ani înainte de Revoluție, Ioan Moraru, primea, la Oslo, Premiul Nobel pentru Pace. Ceilalţi doi inventatori erau Mihail Kuzin din URSS şi Bernard Lown din SUA, iar oganizaţia pe care o reprezentau se numea Physicians for the Prevention of Nuclear War (Medicii Lumii pentru Prevenirea Razboiului Nuclear).

Cei trei oameni de știință s-au cunoscut în anii 60, hotărând atunci să înfiinţeze această organizaţie, scrie site-ul cunoastelumea.ro. 

Meritul lui Moraru e cu atât mai mare cu cât a reuşit să ajungă la conducerea IPPNW în perioada 1964-1966, când în România nu fusese posibilă înfiinţarea unei filiale a acesteia (subsidiara română s-a înfiinţat abia în 1983).

Deși Ioan Moraru a câștigat atunci Premiul Nobel pentru Pace, nimeni nu știut. Există o explicaţie a faptului că evenimentul a fost „tăcut” în timpul comunismului: Ceauşescu, se ştie, făcea eforturi uriaşe să obţină el Pemiul Nobel pentru Pace, ca o încununare a performanţelor sale politice, dar nu i-a reușit.

Așa cum era de așteptat, lui Nicolae Ceaușescu nu i-a picat bine faptul că Ioan Moraru a luat premiul și nu el. Dintre cei trei laureaţi ai Premiului Nobel, Moraru a fost singurul despre care nu s-a ştiut nimic în ţara sa în acel an, ceilalţi doi fiind, evident, sărbătoriţi cu onoruri maxime de compatrioţi.

Cine a fost Ioan Moraru

Ioan Moraru s-a născut în 1927, La Dârlos, lângă Mediaş, cei de aici fiind printre puţinii români care ştiu că un sătean de-al lor a luat un premiu Nobel. Ioan Moraru provenea dintr-o familie cu şapte copii, el fiind al treilea.

A fost absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj, doctor în ştiinţe medicale (din 1957) şi doctor docent (din 1968). A activat la catedrele de fiziopatologie, medicină legală şi morfopatologie, parcurgând toate etapele ierarhice, de la preparator până la profesor şef de catedră.

A fost directorul Institutului Medico-Legal Mina Minovici şi director al Institutului Victor Babeş, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei de Stiinţe Medicale. A reprezentat ţara noastră la O.M.S. ca membru al Comitetului Executiv şi vicepreşedinte al acestui comitet.

Activitatea sa ştiinţifică se concretizează în tratate şi monografii şi peste 300 de lucrări publicate în reviste din ţară şi străinătate. Este autorul unei “Introduceri în genetica moleculară” (în colaborare cu St. Antohi, 1964), iar sub redacţia sa apar tratatele de “Medicină legală” (1967), “Anatomia patologică” (1980), “Dicţionar de imunologie” (împreună cu E. Păunescu, 1981), “Imunopatologie” (1984) şi colaborează la volumul “Methods in Enzymology” (New York, 1983).

Lucrând peste 30 de ani în domeniul anatomiei patologice în laboratoarele catedrei de anatomie patologică a Institutului de Medicină din Moscova, la secţia de anatomie patologică a IML Bucureşti şi apoi la Institutul “Victor Babeş” din Bucureşti, a studiat o variată cazuistică legată de boala membranelor hialine, docimazia histologică pulmonară la nou născut, pneumopatia intrauterină, meningita hipertoxică, leziunile vasculare cerebrale în intoxicaţia cu alcool metilic, tanatogeneza prin fibroblastoză şi miocardită primitivă la copii, metastazele cancerului pulmonar, metastazele în glandele endocrine, carcinomul mamar, mecanismul de producere al leziunilor hepatice, hepatitele toxice şi cirozele experimentale nutriţionale şi altele.

A murit pe 19 decembrie 1989, cu trei zile înainte de a vedea finalul revoluţiei, dar a apucat să rămână în conştiinţa studenţilor săi şi a colegilor cu care şi-a împărţit pasiunea pentru medicină, chiar dacă mass-media l-a neglijat.

Cine sunt ceilalți trei români care au câștigat Premiul Nobel în istorie

În istorie au mai existat trei personalități de origine română care au luat Premiul Nobel. Elie Wiesel a câștigat premiul pentru Pace in 1986, George Emil Palade premiul pentru Fiziologie și Medicină in 1974, Herta Muller premiul Nobel in Literatură in anul 2009, iar Stefan W. Hell premiul in domeniul Chimiei in anul 2014.

Elie Wiesel a fost un cetățean american născut in România, in Sighetu Marmației, în 1928. A supraviețuit Holoclaustului, iar mai apoi a ajuns scriitor, ziarist și filosof, fiind distins cu premiul Nobel pentru Pace in anul 1986, scrie site-ul Historia.

George Emil Palade, o personalitate ilustră a științei, prezentat enciclopediile lumii ca „om de știință american de origine română", este cunoscut ca specialist in domeniul biologiei celulare, născut la Iași, in anul 1912. Emil Palade a absolvit Universitatea din București, iar in timpul războiului a fost medic militar.

Herta Muller, născută in Banat, lângă Timisoara, în anul 1953 a fost distinsă cu premiul Nobel pentru literatură în anul 2009.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cafea cu pulbere de ciuperci medicinale  Sursa foto shutterstock 1453768808 jpg
image
image
image
image
image
image
Fun Zone jpeg 1 jpeg
bucatarie pexels jpg
rosii tomate istock jpg
printesa kalina a bulgarieri sotul copilul AFP jpg
statuie mihai Eminescu colaj facebook jpg
tantari jpg
wizz air pixabay jpg
cetate ardud
image
actualitate.net
image
actualitate.net