Unde se află Drumul Regelui și satele vechi în care asfaltul a ajuns acum pentru prima dată: „Aici cei mai mulți localnici...”
Peste 42 de milioane de euro sunt investiți în modernizarea unuia dintre cele mai izolate drumuri din vestul României – celebrul, dar puțin cunoscutul „Drumul Regelui”, care traversează Munții Zarandului pe o distanță de 17 kilometri.
Noua șosea promite relansarea turismului în zona Hunedoara–Arad, dar ridică și semne de întrebare privind utilitatea ei reală, într-o regiune în care satele rămân aproape pustii, iar circulația rutieră este redusă, potrivit Adevarul.
Un drum cu istorie și controverse
Deși numele său evocă perioada postbelică și ordinele Regelui Mihai I, „Drumul Regelui” a fost, vreme de decenii, doar un drum forestier greu practicabil. Modernizarea lui, printr-un proiect de 42 de milioane de euro, vizează sectorul dintre Petriș (județul Arad) și Vața de Jos (județul Hunedoara), o legătură peste culmile muntoase ale Zarandului.
Segmentul se întinde pe DJ 707 – 13 kilometri în Hunedoara și patru kilometri în Arad – și promite conectarea mai rapidă a unor puncte de interes turistic, precum Castelul Regal de la Săvârșin, băile termale din Vața de Jos și zona pitorească a Munților Apuseni.
Agenția de Dezvoltare Regională Vest descrie investiția drept una esențială pentru dezvoltarea turismului, o rută alternativă și mai puțin aglomerată decât drumurile naționale. Dar realitatea locală ridică întrebări: cine va folosi acest drum care traversează sate aproape părăsite?
Satele izolate în care asfaltul nu a ajuns niciodată
Obârșia, un cătun din comuna Petriș, la limita dintre Hunedoara și Arad, este una dintre așezările în care asfaltul „a sosit” abia acum. Eugen, unul dintre foarte puținii localnici rămași, privește cu neîncredere utilitatea șoselei:
„Aici cei mai mulți localnici s-au ocupat cu muncile forestiere, ori munceau în minerit la Ciungani și Căzănești, dar nu erau mașini să meargă pe astfel de drumuri, greu de străbătut dintotdeauna. Ca să ajungem în satele alăturate din Arad și Hunedoara mergeam pe jos, pe poteci”, spune bărbatul.
Astăzi, asfaltul ajunge până la marginea satului Obârșia, apoi drumul urcă în serpentine până la Cota Zero – punctul înalt al traseului, situat chiar pe granița dintre cele două județe.
Cota Zero: un cătun rămas în alt timp
La Cota Zero trăiește o singură bătrână, în condiții care par desprinse din alt secol: fără curent, apă sau utilități, într-o gospodărie izolată între păduri și coaste abrupte.
„Până aici au lucrat oamenii la drum. L-au lărgit, apoi, fiind toamnă, nu au mai lucrat. Înspre Vața de Sus drumul este aproape impracticabil, este mult bercul crescut pe margini. Eu nu am coborât spre Vața în ultimii ani, noi nu avem vreo legătură cu Hunedoara”, spune femeia.
Pe creste, câteva case părăsite sunt decorate cu desene naive – animale, simboluri, mesaje optimiste – opera unui fost veterinar din Petriș, pasionat de pictură. Astăzi, doar un elvețian mutat în zonă își mai amintește de artistul improvizat care „a înfrumusețat o mulțime de case din Obârșia și Petriș”.
Dincolo de munți: Vața de Jos, stațiunea renăscută
Drumul Regelui coboară apoi spre Vața de Jos, un loc cu tradiție balneară veche de secole. Izvoarele termale, descoperite de turci în secolul al XVII-lea, au devenit faimoase în Imperiul Austro-Ungar și în România secolului XIX.
În secolul XX, stațiunea era vizitată frecvent de regele Carol al II-lea, iar în perioada comunistă s-a transformat într-un centru de tratament apreciat. După un declin de peste un deceniu, băile din Vața și-au redeschis porțile recent, atrăgând tot mai mulți turiști.
Tot pe Valea Ponorului, în satul Căzănești, s-a născut Arsenie Boca, iar în apropiere se află Ciungani – sate cu tradiție în minerit și exploatări forestiere. Pădurile ascund încă urmele vechilor mine de cupru și fier, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial aici a funcționat un lagăr de muncă pentru prizonieri sovietici.
O problemă mai mare: drumuri scumpe, trafic minim
„Drumul Regelui” nu este singura investiție controversată în drumuri montane puțin circulate. În ultimii 20 de ani, mai multe proiecte similare au început cu promisiuni mari și s-au încheiat cu șosele aproape pustii:
- DN 66A: 20 km modernizați până la Câmpușel, de unde drumul se oprește în sălbăticie, în Parcul Național Domogled–Valea Cernei.
- DJ 672C, între barajul Valea de Pești și limita Hunedoara–Gorj: 5 km modernizați, 20 km de drum forestier impracticabil.
- DJ 741, între Curechiu și Almașu Mic de Munte: 5,6 km modernizați în Apuseni, rar folosiți de șoferi.
Investiții de zeci de milioane de euro în zone cu populație redusă, în care mașinile sunt o apariție rară, ridică întrebări serioase despre eficiența cheltuirii fondurilor publice.
