Unde se află orașul din România unde primești amendă dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă

În România, cunoscută pentru birocrația sa și pentru dosarele cu șină, poți fi amendat pentru lucruri la care nu te-ai gândi niciodată. În unele orașe, autoritățile locale aplică sancțiuni pentru lipsa numărului pe ușa apartamentului sau pentru hrănirea porumbeilor.

În Oradea ești amendat dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă / foto: Pixabay
În Oradea ești amendat dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă / foto: Pixabay

Aceste măsuri sunt luate cu argumente serioase de către autoritățile locale, astfel că este important să le cunoaștem pentru a evita sancțiunile.

De ce spun autoritățile locale că e obligatoriu să ai numărul apartamentului pe ușă

Un exemplu este cazul unei femei din Oradea, care a fost amendată cu 100 de lei pentru că nu avea numărul afișat pe ușa apartamentului.

Atunci când poliția locală a efectuat un control, femeia a fost obligată să plătească amenda și, în plus, să facă o copie după procesul verbal și chitanța de plată, pe care să le depună la poliție pentru a evita executarea silită.

Această sancțiune se bazează pe o hotărâre a Consiliului Local din 2017. Potrivit lui Octavian Haragoș, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, măsura este necesară pentru a asigura o corelare exactă între numărul populației și imobilele din oraș, facilitând astfel intervenția serviciilor de urgență. După șapte ani de la adoptarea acestei măsuri, autoritățile o consideră încă utilă.

Cu toate acestea, mulți locatari din Oradea nu au numărul afișat pe ușă, considerând că este suficientă numerotarea cutiilor poștale sau interfonul. În ciuda acestor nemulțumiri, peste 3.000 de persoane din Oradea au fost amendate pentru acest motiv din 2020 până în prezent.

Măsuri similare au fost luate și în Timișoara

Măsuri similare au fost adoptate și în Timișoara, unde amenzile pentru lipsa numerotării ușilor variază între 1.500 și 2.500 de lei, deși până acum nu au fost aplicate sancțiuni în acest sens.

Totuși, în Timișoara au fost date amenzi pentru hrănirea porumbeilor în centrul orașului. Autoritățile justifică aceste sancțiuni prin faptul că excrementele păsărilor deteriorează clădirile din zona istorică.

Unii locuitori consideră aceste măsuri exagerate și sugerează avertismente în loc de amenzi. Până în prezent, câteva persoane au fost sancționate cu până la 200 de lei, iar alte 40 au primit avertismente, dar aplicarea acestei hotărâri a fost suspendată după ce Prefectura Timiș a contestat-o în instanță.

În Baia Mare, autoritățile locale au introdus o măsură prin care se pot da amenzi de până la 1.500 de lei celor care oferă bani cerșetorilor. Aceasta a fost impusă în contextul creșterii numărului de persoane fără adăpost pe străzile orașului, unele dintre ele devenind agresive, iar autoritățile încearcă astfel să limiteze acest fenomen, potrivit ProTV. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
travel 6268605 1280 jpg
Radu Lupu
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 27 08 jpeg
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 26 59 jpeg
bright 1853624 1280 jpg
adevarul jpg
incendiu urias la un depozit din sectorul 6 al capitalei pompierii au ajuns la fata locului cu 16 masini de stingere 1034493 jpg
ion dragan webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net