Haos fiscal în România: 47.000 de firme la 2.440 de adrese și peste 6000 de persoane, la o singura adresă. Datorii de miliarde
Mii de firme și persoane fizice autorizate funcționează „la grămadă” în același imobil sau chiar în același apartament, fără o supraveghere fiscală eficientă. Un audit al Curții de Conturi arată că 47.513 firme sunt înregistrate la doar 2.440 de adrese din România. Cazurile cele mai grave includ sedii unde apar peste o mie sau chiar mii de entități. În unele cazuri, o singură adresă cumulează datorii uriașe la bugetul de stat. Valoarea totală a datoriilor acestor firme depășește 29,6 miliarde de lei.
Curtea de Conturi a exprimat concluzie cu rezerve cu privire la modul în care au fost respectate prevederile legale privind formarea, evidenţierea, urmărirea şi încasarea veniturilor bugetului general consolidat administrate de ANAF în anul 2023, transmite Agerpres.

Aproape 30 de miliarde de lei datorii
Un audit recent al Curții de Conturi arată că 47.513 firme sunt înregistrate la doar 2.440 de adrese din România, acumulând datorii totale de aproape 30 de miliarde de lei.
„În România sunt 2.440 de adrese ce însumează peste un milion lei datorii/adresă către bugetul statului la data de 31.12.2023, la care sunt înregistrări multiple de societăţi comerciale. Numărul total de firme care au sediul social declarat la aceste adrese identificate este de 47.513, cu datorii totale cumulate de aproape 30 miliarde de lei (29.666.938 mii lei); au fost identificate 361 de adrese la care funcţionează mai mult de 10 firme, dintre care 72 de adrese la care funcţionează mai mult de 100 firme în aceeaşi locaţie", se arată în comunicat.
„Riscul fiscal determinat de funcţionarea într-un sediu social situat la aceeaşi adresă cu alte zeci, sute sau chiar mii de firme ar trebui evaluat de organele fiscale”, se arată în raportul Curții, citat de Agerpres.
6.061 persoane fizice, înregistrate la o singură adresă
Cele mai multe cazuri au fost identificate în București. La o adresă din Bulevardul Bucureştii Noi, sector 1, funcționează 6.061 de PFA-uri și 2.398 de societăți comerciale.
În sectorul 2, într-un singur apartament de pe strada Arhitect Grigore Ionescu, sunt înregistrate 2.736 de firme, cu datorii totale de peste 124 milioane de lei.
În alt caz, pe strada Argentina, 1.895 de firme datorează statului aproape o jumătate de milion de lei.
Curtea de Conturi atrage atenția că acest fenomen este înlesnit de cadrul legal actual, care permite înregistrarea mai multor sedii sociale la aceeași adresă, inclusiv prin contracte de asistență juridică ce devin de facto permanente.
Firmele-fantomă și „îngroparea” datoriilor
Raportul de audit identifică inclusiv rețele de transfer de firme cu datorii către „alți acționari și administratori decât cei care au beneficiat de neplata impozitelor”, cu scopul de a face imposibilă recuperarea sumelor de către ANAF.
„Cele mai multe dintre aceste societăţi comerciale ar trebui să suscite interesul organelor fiscale, fiind evidente riscurile fiscale determinate de funcţionarea ‘la grămadă’...”, avertizează Curtea.
Pe lângă problema sediilor suprapuse, au fost descoperite nereguli privind evidența contabilă, soluționarea cererilor de rambursare a TVA, dar și în activitatea Serviciului Executare Silită Cazuri Speciale.
În plus, Curtea recomandă ANAF și Ministerului Finanțelor să îmbunătățească estimările privind decalajele fiscale, pentru a crește gradul de colectare și pentru a colabora eficient cu Comisia Europeană. Deși România a înregistrat un ușor progres în reducerea GAP-ului de TVA în 2022 (30,6% față de 34,8% în 2021), țara rămâne vulnerabilă din cauza „scutirilor de taxă” și a „cotelor reduse” aplicate incorect.