Iată secretele căţeilor-vedetă de 120.000 de euro
Bruno Icobeţ (50 de ani), consultant financiar de meserie, nu se aştepta să câştige „Românii au talent". Pasiunea lui pentru câini a învins orice aşteptări, chiar şi pe ale lui. Din 10 mai, el şi patrupezii Blue, J şi Ozzie au câştigat 120.000 de euro. Munca lui din ultimii ani, în care şi-a dedicat zilnic cel puţin trei ore dresajului, a fost răsplătită.
Bruno, o ţară întreagă te-a admirat pentru modul în care ai dresat câinii. Care e secretul tău?
Povestea a început în mometul în care mi-am dat seama că, dacă vreau să fac performanţă cu câinii mei, trebuie să putem comunica la distanţă le fel de bine ca în apropiere, fără a folosi cuvinte. Gesturile şi poziţia corpului fiind mai rapid de „citit" de către ei.
În ce constă metoda ta de dresaj?
Constă în observarea câinelui, recompensarea comportamentului dorit sau prezentat, care îmi poate folosi, şi prin ignorarea comportamentului nedorit.
Blue este un Border Collie, varietatea merle tricolor, şi are 4 ani şi jumătate
Unde ai descoperit această metodă şi cum ai învăţat să o aplici?
La Ron Watson, antrenor-şef la „Pawsitive Vybe", New York (SUA).
De cât timp este nevoie ca un câine normal să facă ceea ce fac Blue, J şi Ozzie?
Depinde de câine, depinde de om. Pentru Blue mi-au trebuit patru ani şi jumătate, la Ozzie, în urma experienţei căpătate, mi-au trebuit numai doi ani. Iar J deja îi depăşeşte în atenţie şi estimez undeva la un an.
Care este povestea fiecăruia dintre câini?
Până acum povestea este comună şi este simplă. Au învăţat să lucreze cu mine oriunde, nu numai pe terenul de antrenament, îi bucură prezenţa mea şi tot ceea ce facem împreună reprezintă de fapt o joacă. Aşa o iau şi eu.
Cât te-au costat câinii?
Dacă aş spune costul necesar fiecăruia dintre ei ca să-l aduc în ţară, 99% din cititori ar spune că sunt nebun.
Cât timp petreci zilnic alături de ei şi cât durează dresajul?
Educaţia se face în mod permanent şi acasă, şi pe stradă, şi în parc. De fiecare dată când văd un comportament care îmi place îl recompensez. Strict pentru sport lucrez aproximativ 30-60 minute cu fiecare, zilnic.
J este un Border Collie, varietatea blue merle, şi are 1 an şi jumătate
Care a fost primul truc sau număr pe care l-au învăţat?
Numele lor, chemarea, de la care nu fac rabat. Le poate salva viaţa.
Cu ce îi hrăneşti?
Hrană uscată, dimineaţa şi seara. Plecând cu ei la competiţii în străinătate, trebuie să fie obişnuiţi cu hrană uscată. La prânz, ciorbe sau supe, ce mănânc eu.
Vreunul dintre ei a avut pui?
Nu, şi nici nu am de gând în viitorul apropiat. Sunt câini sportivi, cu un scop precis în viaţă.
Nu îi laşi nici să se împerecheze între ei?
NU! Nu îi las! Sunt varietatea merle şi montele de tip merle-merle pot duce la un cuib în care puii pot avea mari probleme de vedere şi auz.
Cum ţi-a venit ideea de a participa la „Românii au Talent"?
Anul 2012 pentru noi a fost anul promovării sportului „discdog" şi am considerat că cel mai bun mod de a-l promova este să ajungem în maximă audienţă.
Te aşteptai să câştigaţi?
Nu.
Spuneai că cei 120.000 de euro vor merge către băiatul tău. Vei investi însă şi în cei trei câini?
Da, fiind câini sportivi au nevoie de echipamente şi suplimente pe care până acum nu mi le puteam permite.
Și-a ales câinii după temperamentul părinților
Bruno Icobeț a ales să lucreze cu rasa Border Collie, pentru „temperament, dorinţa și viteza de lucru cu omul, greutatea corporală". „Sunt luaţi de la canise de renume. La fiecare dintre ei am urmărit părinţii, temperamentul lor şi modul în care colaborează cu omul. Aceste informaţii se transmit genetic şi este mult mai uşor să le am «la pachet» decât să le inserez eu", a explicat Bruno. În perioada care urmează, se pregătește de alte competiții: „La 25 august mergem la «European Dog Frisbee Championship», la St. Gall, în Elveţia, iar din 2 până în 8 septembrie, la «Disc Dog Jam Camp» și «European AWI Championship», în Italia".
A câștigat cu un număr în care a fost dirijor pentru câini
La 10 mai, Bruno Icobeț și cei trei căței ai lui - Blue, J și Ozzie au câștigat suficiente voturi din partea telespectatorilor PRO TV pentru a câștiga marele premiu de 120.000 de euro în finala celui de-al treilea sezon de la „Românii au talent". Bruno își aduce aminte cu emoție de acel moment.
„Unii s-au bucurat, alţii nu. După ce am fost anunțat câștigător, prima dată am sunat la soție, după vreo două ore, când am reuşit să-mi deblochez telefonul de mesaje. Dar ştia deja", a povestit el, pentru Click! Icobeț a mai spus că în finală nu s-a temut de nimeni, pentru că nu se așatepta să ajungă atât de departe.
S-a făcut remarcat în concurs pentru numerele de dresaj cu aruncare de discuri, dar în finală a avut un număr mai degrabă artistic, în care le-a dirijatcâinilor mișcări, din gesturi
Dar nu i-au lipsit emoțiile: „Am avut, în preselecţii. În semifinală şi finală a trebuit să le blochez, pentru a nu le transmite căţeilor". Acum, viața i s-a schimbat deja: „Încă nu ştiu ce înseamnă asta şi nu ştiu unde mă va duce. Momentan sunt uimit, dar şi obosit de atenţia care ni se acordă. Încerc să răspund tuturor celor care ne solicită, un mod foarte bun de a promova sportul şi educaţia canină". Bruno a spus că dedică victoria tuturor celor care au crezut în el şi care l-au votat, dar mai ales primului său câine, Alma.