«În cimitirul ăsta sunt prietenii mei care au ars în biserică»
În noaptea de 18 aprilie 1930, în Vinerea Mare, bisericuţa din lemn din Costeşti a ars din temelii şi, odată cu ea, 116 suflete, majoritatea copii. La 80 de ani de la evenimentul care a şocat o comunitate, oamenii încă vorbesc cu groază de acea noapte blestemată.
Pentru că la slujbă se strânseseră cu mult peste 200 de oameni, n-a fost chip ca toţi să intre în bisericuţă. S-au sfătuit cu preotul satului şi s-au împărţit: copiii şi tinerii înăuntru, iar părinţii şi bătrânii satului, afară.
Marin Chivu avea pe atunci nouă ani. A ajuns la Denie ceva mai târziu decât prietenii săi.
„M-am strecurat cu greu vreo jumătate de metru în biserică, dar nu mai era chip să înaintez, iar eu ţineam morţiş s-ajung în faţă. Am tot încercat să mai fac un pas-doi, dar nu se putea. Era înghesuială ca niciodată. Am stat ce-am stat şi apoi am ieşit din biserică, cu-n vecin. Parcă Dumnezeu ne-a îndemnat să facem cale-ntoarsă. La nici un ceas, am auzit de prăpăd", povesteşte bărbatul, acum în vârstă de 89 de ani.
Cei mici n-au văzut focul
O coroană de hârtie ceruită s-a aprins pe nisimţite de la o lumânare aşezată în sfeşnic. Cineva a încercat să stingă flăcările împrăştiind scântei încolo şi încoace.
Pericolul părea că trecuse, aşa că preotul Dumitru şi-a continuat slujba fără să bănuiască măcar că o scânteie se ridicase în podul bisericuţei aprinzând sutele de coroane şi lumânările depozitate acolo.
Bârnele şubrede şi lemnul aproape putred au luat foc aproape pe nesimţite. Primii care au înţeles că ceva e în neregulă au fost părinţii, care vedeau de-afară fumul gros ce ieşea din acoperişul de şiţă.
Înăuntru, copiii nici n-au bănuit ce vâlvătaie s-a aprins deasupra capului lor. În doar câteva minute, până ca oamenii de-afară să se dezmeticească bine, fumul a-nceput să-i ameţească pe cei mici. Coroanele de pe pereţi s-au aprins şi ele.
Bucăţi din bârnele arse au început să cadă peste trupurile înghesuite ale celor dinăuntru care dădeau să iasă pe uşa lată de 60 de centimetri, prin care însă nu putea trece decât câte o singură persoană.
