Internațional
Pagina 36

Schimbarea la care trebuie să fie atenți șoferii atunci când merg în Bulgaria. Riscă să primească amenzi dacă omit acest detaliu
Pe măsură ce înaintăm tot mai mult în vară, nenumărați turiști români vor alege să-și petreacă vacanța de vară în Bulgaria, sau vor conduce prin această țară către destinații precum Grecia sau Turcia.
Internațional
Temperaturi istorice, umiditate extremă și valuri de țânțari în Regatul Unit. „Va fi sufocant”
Marea Britanie se confruntă în această săptămână cu un val de căldură excepțional, care ar putea aduce cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iunie. Serviciul meteorologic britanic avertizează că maximele
Internațional
Noul El Niño în variantă „Godzilla”. De ce spun oamenii de știință că intensitatea va fi cea mai puternică din ultimele decenii
Fenomenul climatic El Niño, tradus din spaniolă „băiețel”, a revenit și ar putea deveni unul dintre cele mai puternice din ultimele decenii. Oamenii de știință avertizează că impactul său nu trebuie analizat izolat,
Internațional
Cazare de la 13 euro, mic dejun 2,5 euro, iar cafeaua costă sub 1 euro. Stațiunea surpriză de la doi pași de România
La doar câteva ore de România se află una dintre cele mai accesibile și mai puțin cunoscute stațiuni balneare din Serbia. Amplasată în pitoreasca Vale a Timocului,
Internațional
Vești bune pentru românii care vor o locuință: Bucureștiul ajunge în top 5 cele mai accesibile piețe ipotecare din UE
Scăderea dobânzilor la creditele ipotecare în ultimele șase luni a îmbunătățit semnificativ accesul la finanțarea unei locuințe în Uniunea Europeană, iar România se numără printre marile beneficiare ale acestei evoluții.
Internațional
Profesia care cucerește Europa. Tot mai mulți tineri aleg specializarea considerată „meseria viitorului”
Industria auto traversează una dintre cele mai mari transformări din istoria sa, iar schimbările aduc cu ele profesii noi și oportunități de carieră tot mai atractive. Trecerea către automobile electrice, hibride și conectate digital modifică radical
Internațional
Canicula a făcut victime în Franța! Trei persoane au murit din cauza temperaturilor ridicate. Ce valori extreme anunță meteorologii
Pe măsură ce înaintăm în a doua jumătate a lunii iunie, temperaturile încep să ajungă la valori extreme de-a lungul Europei. Din păcate, în Franța au fost deja înregistrate și primele trei decese cauzate de canicula din această vară.
Internațional
Țara vecină în care o casă se vinde sub 30.000 de euro: „85 de metri pătrați plus anexe. Teren de 18 ari”
În timp ce prețurile locuințelor din România continuă să crească, în țările vecine încă pot fi găsite proprietăți la sume care par greu de imaginat pentru piața locală. Un astfel de exemplu vine din Serbia, unde o casă cu teren generos a fost scoasă la vânzare pentru doar 25.000 de euro.
Internațional
Insula privată care costă cât un apartament în Capitală: „O oportunitate grozavă”
În contextul în care prețurile locuințelor continuă să crească în marile orașe, o ofertă imobiliară din Statele Unite atrage atenția prin comparația surprinzătoare cu piața din România. O insulă privată din statul Connecticut a fost scoasă la vânzare pentru aproximativ 130.000 de euro, sumă similară
Internațional
VideoScene dramatice la înălțime! Un parapantist a rămas agățat de o macara, la 60 de metri deasupra solului
Un parapantist a trecut prin momente de groază în sud-vestul Chinei, după ce corzile echipamentului său s-au încurcat într-o macara de construcții, la o înălțime de aproape 60 de metri. Incidentul a avut loc în apropierea unui pod din orașul Nanchong, provincia Sichuan.
Internațional
Avertisment pentru turiștii din Grecia. „Peștii iepure” au apărut pe mai multe plaje, iar specialiștii atrag atenția asupra riscului de mușcături
Crucea Roșie din Grecia a emis o alertă majoră pentru turiști din cauza proliferării „peștilor iepure” pe plajele din sudul țării. Această specie prezintă un dublu pericol: organele sale conțin o neurotoxină mortală, motiv pentru care consumul este strict interzis.
Internațional
Mii de joburi într-o destinație preferată de români. Angajatorii oferă salarii de până la 3.000 de euro și nu cer studii superioare
Muntenegru se confruntă cu o criză acută de personal în turism și industria ospitalității chiar în plin sezon estival. Angajatorii de pe litoral caută de urgență peste 2.600 de muncitori sezonieri, oferind salarii atractive care pornesc de la 700 de euro și pot atinge pragul de 3.000 de euro net.
Internațional
Ce trebuie să știți dacă vedeți în Grecia mașini cu un simbol în formă de pește
În timpul vacanțelor în Grecia, mulți turiști observă pe unele mașini un simbol simplu, în formă de pește, aplicat pe portbagaj sau pe lunetă. La prima vedere, acesta poate părea un element decorativ sau chiar o referire la pasiunea pentru pescuit.
Internațional
Numărul mare de cazuri de cancer renal într-un oraș britanic ar avea legătură cu „substanțele eterne” eliberate acum zeci de ani
Un oraș din Marea Britanie, aflat la trei ore de București, se confruntă cu un număr îngrijorător de cazuri de cancer renal, în zone aflate în apropierea unei foste fabrici chimice. Specialiștii au readus în discuție faptul că, timp de decenii,
Internațional
Alertă pe litoralul bulgăresc! O plajă iubită de turiștii români a fost închisă după ce apa a fost contaminată cu E. coli
Litoralul bulgăresc a devenit o destinație preferată pentru mulți turiști români, însă una dintre plajele frecventate în sezonul estival a fost închisă temporar. Este vorba despre plaja Ofitserski, din Varna, unde autoritățile au interzis îmbăierea după ce analizele au indicat concentrații ridicate
Internațional
Două cutremure puternice în Grecia la interval de câteva minute. 566 de turiști au fost evacuați
Două cutremure produse la interval de doar câteva minute au zguduit sâmbătă insula Gavdos și s-a simțit puternic în sudul Cretei. Primul seism a avut magnitudinea de 4,6 Richter, fiind urmat de un al doilea, mai puternic, de 5,3 Richter.
Internațional
Un fulger a rănit nouă persoane, inclusiv un copil, la un festival sportiv din Germania
Nouă persoane au fost rănite după ce un fulger a lovit un teren de sport în timpul unui festival de handbal organizat în orașul german Rastatt, din landul Baden-Württemberg. Șase dintre victime au fost transportate la spital
Internațional
Autoritățile vamale au respins tone de ardei verzi proveniți din Turcia. Ce nereguli au depistat
Autoritățile vamale de la granița dintre Bulgaria și Turcia au oprit și distrus un transport de ardei verzi proaspeți care trebuiau să ajungă pe piețele Uniunii Europene. Au fost descoperite mai multe nereguli, astfel că tone de legume nu au mai ajuns pe mesele consumatorilor.
Internațional
VideoResort de lux în flăcări în Republica Dominicană: un turist mort și aproape 1.700 de persoane evacuate
Un incendiu de proporții a cuprins un resort de lux din Republica Dominicană, provocând moartea unei turiste și evacuarea a aproape 1.700 de persoane. Focul a izbucnit la hotelul Viva Dominicus Beach by Wyndham din Bayahibe,
Internațional
Explozie de averi după intrarea SpaceX pe bursă. Mii de persoane au devenit milionare peste noapte
Listarea istorică a SpaceX pe bursă la prețul de 135 de dolari pe acțiune a transformat mii de angajați în milionari și a propulsat capitalizarea companiei la 2.430 de miliarde de dolari. În timp ce valoarea acțiunilor lui Elon Musk a depășit pragul de 1.000 de miliarde de dolari.
Internațional
VideoAccident feroviar grav în Anglia, după ciocnirea a două trenuri de pasager. O persoană și-a pierdut viața, iar multe sunt rănite
Tragedie feroviară în apropiere de Londra, după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit violent. Potrivit publicației Sky News, în urma impactului puternic, 89 de persoane au fost rănite, iar o persoană și-a pierdut viața. La locul accidentului au intervenit peste 20 de ambulanțe, precum și mai mul
Internațional
Trump are un nou Air Force One, un cadou de 400 de milioane de dolari din partea Qatarului
Președintele Donald Trump a prezentat oficial vineri noul avion Air Force One, primit din partea guvernului Qatarului într-o tranzacție care a stârnit controverse. Trump a anunțat că aeronava va participa la un survol ceremonial deasupra Washingtonului
Internațional
VideoIntervenții medicale istorice la Abu Dhabi și Riad: gemeni siamezi separați, specialiști din toată lumea, operații-maraton
Două intervenții chirurgicale excepționale realizate în Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au oferit o nouă șansă la viață unor copii născuți cu malformații extrem de rare. În Abu Dhabi, gemenele nigeriene Mercy și Goodness,
Internațional
Cea mai mare casă din lume are 1.788 de camere, 257 de băi și o colecție de 7.000 de mașini de lux. Cine locuiește în ea?
În întreaga lume există case care impresionează prin arhitectură, dimensiuni sau luxul pe care îl afișează. Unele sunt adevărate opere de artă, altele au devenit simboluri ale bogăției și puterii.
Internațional
O adolescentă în vârstă de 17 ani curăţă morminte ca să strângă bani pentru studii
În timp ce mulţi adolescenţi îşi câştigă primii bani lucrând în cafenele sau magazine, Sulandri Kotzé (17 ani), din provincia Free State, Africa de Sud, a ales o activitate cu totul neobişnuită.
Internațional
Veneția ar putea introduce una dintre cele mai mari taxe turistice din Europa. Cât ar putea să plătească turiștii pentru o zi de vizitat
Simone Venturini, primarul Veneției, vine cu o propunere neașteptată: taxa de intrare pentru turiștii de o zi ar putea ajunge la 50 de euro.
Internațional
Care este cel mai lung pod maritim din lume! Drumul poate fi parcurs cu mașina în 40 de minute
Cel mai lung pod maritim din lume se întinde pe aproximativ 55 de kilometri peste Delta Râului Perlelor şi a schimbat complet modul în care se circulă între Hong Kong, Zhuhai şi Macao.
Internațional
Unde visează cuplurile să ajungă în 2026. Topul celor mai romantice locuri din lume
În fiecare an, publicațiile de turism realizează clasamente dedicate celor mai potrivite destinații pentru vacanțe în doi. Pe baza recenziilor, a peisajelor și a ofertelor Condé Nast Traveller a ales câteva locuri din lume care domină preferințele îndrăgostiților în 2026.
Internațional
O mamă și fiică din Brazilia au construit o casă din 8.000 de sticle nereciclate, pe 70 mp. Cum arată locuința pregătită pentru oaspeți
În timp ce în România s-a ajuns la 10 miliarde ambalaje SGR colectate de la lansarea sistemului de reciclare până în prezent, o mamă și fiică din Brazilia au găsit altă întrebuințare a bidoanelor: au construit o casă din 8.000 de sticle nereciclate! Locuința este gata pentru primii săi oaspeți.
Internațional
VideoRezervorul de petrol de lângă Moscova ar fi fost lovit de o rachetă antiaeriană rusească
Noi imagini video apărute după atacul masiv cu drone asupra Moscovei surprind momentul în care un rezervor de petrol este cuprins de o explozie uriașă. Filmarea, distribuită pe rețelele sociale și preluată de presa internațională, pare să contrazică explicațiile inițiale privind cauza incendiului.
Internațional