Actrița de talie internațională ce și-a petrecut copilăria într-un orfelinat din România. Emoțiile trăite când și-a întâlnit mama biologică: „Un moment intens de deja vu”
Ionica Adriana este un nume puțin cunoscut în România, dar în Marea Britanie este o actriță de succes, cu o carieră remarcabilă în teatru și film. Însă povestea ei de viață este la fel de impresionantă ca talentul său artistic. Născută în România, Ionica și-a petrecut primii ani din viață într-un orfelinat, până când a fost adoptată de un cuplu britanic. La 33 de ani, după o călătorie emoționantă în trecut, și-a îndeplinit dorința de a-și întâlni mama biologică, moment pe care l-a descris drept „un deja vu copleșitor”.
Un început de viață dificil
Mama sa biologică, Valentina, avea doar 16 ani când a născut-o și a fost nevoită să o lase în grija statului. La vremea respectivă, România era încă marcată de regimul Ceaușescu, care impunea interdicții dure asupra contracepției și avortului, ceea ce a dus la supraaglomerarea orfelinatelor. Copiii abandonați trăiau în condiții greu de imaginat, iar mulți dintre ei nu au supraviețuit.
Ionica a fost una dintre norocoșii adoptați de o familie din străinătate. Părinții săi adoptivi au aflat despre ororile din orfelinatele românești în timp ce se aflau în vacanță în Elveția și, profund impresionați, au decis să-i ofere o viață nouă. A crescut în North Yorkshire, într-un mediu iubitor, primind o educație de elită și descoperindu-și pasiunea pentru teatru și muzică.
„Când am ajuns în fața clădirii orfelinatului, am simțit o emoție copleșitoare"
După ani de căutări și întrebări fără răspuns, Ionica a decis să se întoarcă în România pentru a-și cunoaște familia biologică. A vizitat locul unde și-a petrecut primii ani și s-a reunit cu mama și surorile vitrege. În documentarul realizat de BBC Radio 4, „Copiii lui Ceaușescu”, actrița a povestit despre experiența sa:
„Când am ajuns în fața clădirii orfelinatului, am simțit o emoție copleșitoare. Nu era teamă, nu era tristețe, ci ceva profund, visceral, de parcă o amintire reprimată s-ar fi trezit în mine. A fost un moment intens de deja vu”.
Gândindu-se la cât de diferit ar fi putut arăta viața ei dacă nu ar fi fost adoptată, Ionica mărturisește:
„Dacă un singur lucru s-ar fi întâmplat altfel, aceasta ar fi fost casa mea. Mă întreb cine aș fi fost, ce viață aș fi avut, ce prieteni aș fi avut… Dar nu sunt furioasă sau supărată pe mama mea. Cred că a făcut ceea ce a considerat că e mai bine pentru mine. Sunt recunoscătoare că a avut curajul să semneze actele de adopție”.
