Alertă maximă! Fenomenul El Nino a început mai devreme. „Vom simţi cu toţii efectul"

Meteorologii americani anunţă că fenomenul El Nino, asociat cu creşterea la nivel global a temperaturilor, s-a format anul acesta cu două luni mai devreme. Asta înseamnă că, pe termen scurt, vom avea parte de valuri de căldură tot mai pronunţate. Totodată, va putea aduce și fenomene extreme, cum ar fi inundații, incendii și furtuni puternice.

Fenomenul El Nino aduce fenomene extreme Foto: Facebook
Fenomenul El Nino aduce fenomene extreme Foto: Facebook

Va creşte şi riscul de ploi abundente, în timp ce alte regiuni vor avea parte de perioade lungi de secetă. El Nino are loc la intervale de doi până la şapte ani timp în care, apa Oceanului Pacific, în dreptul Americii de Sud se încălzeşte extrem de mult. El Nino urmează altui fenomen meteo, La Nina, care a adus o scădere a temperaturilor în ultimii trei ani. 

Oamenii de ştiinţă au publicat, recent, un raport ce arată că temperatura medie globală de acum este cu 1,2 grade Celsius mai mare decât în perioada pre-industrială, au precizat specialiştii din programul european Copernicus. 

2024 va aduce fenomene extreme

2024 ar putea să fie cel mai cald an din istorie, spun experţii. Totodată, va putea aduce fenomene extreme, cum ar fi inundații, incendii, furtuni puternice și ar putea să crească temperatura globală peste nivelul de 1,5°C.

Roxana Bojariu, expert climatolog și cercetător științific, a explicat cum se va desfășura acest fenomen şi la ce să ne așteptăm din punct de vedere meteorologic, scrie Antena3 CNN.ro.

„Fenomenul El Nino este o fază a unui ciclu natural, când avem ape mai calde în zona Pacificului tropical, pe suprafețe extinse și mai ales în zonele centrale și estice", a explicat climatologul. 

Explicațiile climatologului 

„Baza opusă este La Nina și am avut 3 ani cu fază La Nina, adică temperaturi mai reci în această zonă. Evident că în funcție de cum se mută sursa de căldură în cazul nostru dinspre partea de vest a Pacificului spre est, se mută și felul în care căldura de la suprafața oceanului, prin fenomenul de evaporare, prin convecție este apoi trimis în atmosferă și poate să influențeze global.

De aceea, de exemplu, în cazul La Nina am avut inundații catastrofale în Australia", a spus Roxana Bojariu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Harry  jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
julie richardson grinch soferita autobuz profimedia (1) jpg
plaja foto pixabay 2 jpg
Dimitrie Cantemir   Portrait from Descriptio Moldaviae, 1716 (crop) jpg
Zăpadă la munte - ninsoare - meteo -vremea FOTO Shutterstock
Fațada Cazinoului din Constanța, renovată foto: (Facebook / Cazino Constanta)
euro valuta bani pixabay jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
Donald Trump FOTO EPA-EFE
image
actualitate.net
image
actualitate.net