Amenda uriașă primită de o companie aeriană după ce i-a interzis unei tinere să urce în avion! Autoritățile s-au sesizat imediat

O situație de-a dreptul bizară din Spania s-a finalizat cu o amendă în valoare de zeci de mii de euro, dată de autoritățile din această țară. O companie aeriană a interzis accesul unei tinere în avion, după ce aceasta a dorit să se îmbarce cu un „body decoltat”. Compania a susținut faptul că tânăra ar fi apărut la îmbarcare în „costum de baie”.

Compania a refuzat să îi permită tinerei să urce în avion / foto: Pixabay
Compania a refuzat să îi permită tinerei să urce în avion / foto: Pixabay

Compania aeriană Vueling s-a ales cu o amendă uriașă din partea autorităților, în valoare de nu mai puțin de 28.000 de euro. Motivul pentru care a fost aplicată această sancțiune severă a fost faptul că unei tinere i s-a refuzat îmbarcarea în avion, deoarece s-ar fi prezentat cu un look considerat a fi nepotrivit. Ar fi fost vorba despre un „body decoltat”, iar tânăra dorea să zboare de la Mallorca la Barcelona.

Iar din cauza faptului că au refuzat să permită accesul tinerei în avion, compania aeriană Vueling a fost sancționată cu amenda de 28.000 de euro. Aceștia ar fi încălcat reglementările naționale, cât și europene, privind condițiile de transport în aviația civilă.

Motivul pentru care o companie aeriană a fost amendată cu 28.000 de euro

În cele din urmă, acest caz a ajuns și în atenția Facua, asociația spaniolă de consumatori. Astfel, s-a decis să se depună o plângere cu privire la comportamentul de care a dat dovadă compania aeriană, către Agenția de Stat pentru Siguranța Aviației (Aesa). Trebuie menționat că întreg incidentul a avut loc tocmai în anul 2019, dar sancțiunea decisă de Aesa a fost făcută publică doar recent.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al companiei aeriene a explicat faptul că pasagera ar fi reacționat agresiv, iar condițiile de călătorie permit companiilor să refuze îmbarcarea, din motive ce țin de comportament.

La momentul la care a avut loc acest incident neobișnuit, compania aeriană Vueling preciza că tânăra ar fi sosit la îmbarcare purtând doar un costum de baie. În cele din urmă, autoritățile au decis să sancționeze compania cu o amendă în valoare de 28.000 de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net