Au fost descoperite rămășițele a zeci de copii sacrificați! Ar fi fost sacrificați într-un ritual acum mai bine de 600 de ani

Au fost descoperite rămășițele a aproape 40 de copii. Se crede că aceștia au fost sacrificați într-un ritual acum mai bine de 600 de ani. Descoperirea a fost făcută de arheologi pe un teren viran din afara oraşului Trujillo, în nordul Peru. Specialiștii au constatat că toate scheletele aveau o tăietură pe stern, iar inima le fusese scoasă, ceea ce indică un ritual ascuns.

Morminte din Peru Foto: arhivă Click!
Morminte din Peru Foto: arhivă Click!

De ce au fost sacrificați copiii 

Multe dintre aceste rămăşiţe au tăieturi pe stern, unele pe coaste", a declarat arheologul Julio Asencio de la locul săpăturilor. Fiecare copil a fost îngropat separat, a spus cercetătorul. Rămăşiţele a doi adulţi şi a nouă lame - considerate a fi o ofrandă reprezentând sursa lor de hrană, îmbrăcăminte şi transport - au fost de asemenea găsite în apropiere.

Aceştia au aparţinut probabil grupului local Chimu, care a dominat nordul Peru din anii 700 până la sfârşitul anilor 1400, a declarat Asencio. Istoricii cred că acest grup ar fi participat la sacrificări de copii în încercarea de a-şi linişti zeii după ploi abundente şi inundaţii. Ei au fost cuceriţi de incaşi doar câteva decenii mai târziu.

Ce au mai descoperit oamenii de știință 

Oamenii de ştiinţă au găsit anterior în apropiere un alt sit considerat a fi de sacrificiu în masă de către Chimu, pentru 140 de copii, toţi cu tăieturi pe stern şi coaste, inimile lor fiind considerate a fi fost scoase ulterior, alături de sute de lame. Peru adăposteşte sute de ruine arheologice ale mai multor culturi prehispanice, până la Imperiul Inca, care se întindea acum 500 de ani din sudul Ecuadorului până în Chile central.

Altă descoperire macabră, tot în Peru 

În trecut, o altă descoperire a fost facută pe coasta nordică a Perului. Este vorba despre rămășițele a ceea ce pare a fi un sacrificiu în masă cu victime copii. E cel mai mare astfel de sacrificiu din Americi, posibil chiar și din lume, spuneau arheologii. 

Descoperirea macabră a fost facuta la circa 300 de metri de Oceanul Pacific, aproape de o zonă locuita, in La Libertad, langa Trujillo, al treilea cel mai mare oraș din Peru. Se crede că acești copii, laolaltă cu 200 de lame tinere, au fost sacrificați în urmă cu 550 de ani, când zona era locuită de civilizația pre-columbiană Chimu, transmite Washington Post.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto shutterstock jpg
tramvai iasi facebook primarieiasi1 jpeg
eau emiratele arabe unite dubai shutterstock
romcab1 jpeg
Eva Longoria, foto Shutterstock jpg
23555986 bedroom 8442903 1920 jpg
thelogocraft ai man 9863942 1280 jpg
pres intrare istock jpg
image
image