Fosta împărăteasă a Japoniei, operată de cancer mamar la 84 de ani

Ultima actualizare:

    Michiko este soția lui Akihito, fostul împărat al Japoniei, care a abdicat în urmă cu câteva luniFoto: Getty
Michiko este soția lui Akihito, fostul împărat al Japoniei, care a abdicat în urmă cu câteva luniFoto: Getty

Michiko, soţia împăratului emerit Akihito al Japoniei, a suferit o intervenție chirurgicală, duminică (8 septembrie). Fosta împărăteasă a trecut cu succes prin operația pentru eliminarea unui cancer mamar, diagnosticat într-o etapă incipientă.

Intervenţia chirurgicală, programată la spitalul Universităţii din Tokyo, a fost efectuată duminică dimineaţă şi a durat câteva ore. Fosta împărăteasă a fost dusă apoi în salonul ei, unde se recuperează, potrivit Digi24.ro. Fostul împărat Akihito şi fiica sa, Sayako Kuroda au vizitat-o pe fosta împărăteasă la spital, înainte ca aceasta să intre în operație.

Împăratul Akihito al Japoniei a abdicat în aprilie

Akihito al Japoniei a abdicat, în luna aprilie a acestui an, după 30 de ani și cinci luni pe tronul Crizantemei. Locul său a fost luat de fiul cel mare, prințul moștenitor Naruhito. Abdicarea lui a fost prima în ultimii 200 de ani ai istoriei Japoniei.

„Poporului care m-a acceptat şi sprijinit ca un simbol, îmi exprim deplina recunoştinţă. Împreună cu împărăteasa, sper din suflet ca viitoare eră Reiwa, care va începe mâine, să fie plină de pace şi roditoare şi mă rog pentru pacea şi fericirea ţării noastre şi a întregii lumi“, a declarat Akihito, în ziua în care a abdicat.

De asemenea, Michiko a fost prima femeie fără titluri nobiliare care s-a căsătorit cu un moștenitor al tronuliui Japoniei. Ea s-a npscut în 1934, în Tokyo și a studiat literatura engleză.

În 1960, Michiko l-a născut pe actualul împărat Naruhito, iar pe cel de-al doilea fiu, Akishino, l-a adus pe lume în 1965. Împăratul emerit Akihito și Michiko au modernizat monarhia japoneză, atunci când vine vorba de tradiții. Ei au reușit să o aducă mai aproape de popor și să o facă mult mai populară.

Născut la 23 decembrie 1933, Akihito este primul împărat care a fost întronat în baza Constituţiei din 1947, dictată de Statele Unite după înfrângerea Japoniei în al Doilea Război Mondial. Constituţia din 1947 precizează că el este ”simbolul statului şi unităţii poporului, a cărui poziţie decurge din voinţa populară, deţinătoare a puterii suverane”.

Împăraţii joacă un rol foarte important în cultul japonez shinto, prin diverse rituri anuale şi rugăciuni pentru prosperitatea ţării. Cel de-al 125-lea împărat al Japoniei a modernizat puţin câte puţin funcţia, transmiţând un mesaj de pace, respingând naţionalismul celui de-al Doilea Război Mondial şi ducându-se la locul atrocităţilor armatei japoneze, din China şi Filipine şi până în Insulele Saipan şi Palaos, însoţit de împărăteasă. Casa imperială a Japoniei este cea mai veche monarhie continuă din lume.

Citește și

Împăratul Naruhito a urcat pe Tronul Japoniei. Ce a promis poporului nipon în cadrul ceremoniei

Împăratul Akihito al Japoniei a abdicat. E primul monarh nipon care face acest gest în ultimii 200 de ani

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net