Franța a introdus o măsură specială în timpul caniculei. Poștașii verifică dacă bătrânii sunt în viață

Franța a introdus o măsură specială în timpul caniculei. Poștașii verifică dacă bătrânii sunt în viață

Într-un orășel de pe malul unui lac din sud-estul Franței, meseria de poștaș a căpătat o nouă dimensiune. Pe lângă distribuirea corespondenței, angajații serviciului poștal merg acum din ușă în ușă pentru a verifica starea persoanelor în vârstă și izolate, după ce valul de căldură din această vară a provocat aproape 6.000 de decese în întreaga țară.

Poștaș / Foto: Unsplash
Poștaș / Foto: Unsplash

Măsura face parte dintr-o politică națională introdusă în luna iunie de premierul Sébastien Lecornu, care îi încurajează pe cei aproximativ 65.000 de poștași din Franța să identifice și să sprijine persoanele vulnerabile care ar putea avea nevoie de ajutor în timpul temperaturilor extreme, scrie The New York Times.

Vizitele poștașilor au devenit o măsură de protecție

Harmony Simon, poștăriță în orașul Aix-les-Bains, nu s-a prezentat recent la ușa pensionarei Martine Combe pentru a-i aduce scrisori, ci pentru a se asigura că aceasta este bine. Femeia, în vârstă de 68 de ani, suferă de diabet și astm și locuiește într-un apartament fără aer condiționat.

În timpul vizitei, Simon a observat că ferestrele erau acoperite cu bucăți de folie de aluminiu, folosite pentru a reduce căldura din locuință. Ea i-a recomandat o soluție pe care o folosise chiar în propria casă: montarea foliilor de supraviețuire pe geamuri.

Potrivit poștăriței, acestea au redus temperatura din apartamentul ei cu aproximativ patru grade Celsius.

Martine Combe i-a explicat că în locuința sa temperatura ajunsese recent la 36 de grade și că îi este foarte greu să stea închisă în casă în timpul după-amiezelor.

Noua măsură vine în contextul în care autoritățile locale dețin registre cu persoanele vulnerabile care solicită să fie contactate în perioadele de caniculă. Totuși, aceste liste nu sunt întotdeauna complete, iar autoritățile consideră că rețeaua națională a serviciului poștal poate identifica și persoane care nu figurează în evidențe.

Aproape 6.000 de oameni au murit în urma valului de căldură

Franța, la fel ca restul Europei, s-a confruntat în această vară cu mai multe valuri de căldură. Potrivit unei estimări provizorii realizate de Santé Publique France, aproape 6.000 de persoane au murit în urma celui mai sever episod canicular din luna iunie.

Două treimi dintre victime aveau peste 75 de ani, iar autoritățile au observat o creștere semnificativă a deceselor produse la domiciliu, ceea ce a atras atenția asupra situației persoanelor în vârstă care locuiesc singure.

Harmony Simon spune că îi cunoaște bine pe mulți dintre acești oameni.

Unii dintre ei, din păcate, nu văd pe nimeni în afară de noi”, a explicat ea.

În aceeași zi, poștărița a vizitat-o și pe Elvire Bertagnolio, în vârstă de 95 de ani, care locuiește singură la etajul cinci al unui bloc.

Femeia a mărturisit că nu a mai ieșit din apartament de luni de zile și că vizitele sunt importante pentru ea.

„Îmi face bine să văd oameni tineri, la vârsta mea”, le-a spus aceasta.

Ea a povestit că suportă cu greu temperaturile ridicate și că pisica ei este un adevărat indicator al căldurii din locuință.

Când nu se mișcă de sub pat, e semn că e tare cald”, a spus femeia.

Poștașii au devenit un sprijin pentru persoanele izolate

Primarul orașului Aix-les-Bains, Renaud Beretti, a explicat că localitatea îmbătrânește rapid, aproximativ 13% dintre cei 30.000 de locuitori având peste 75 de ani.

În această vară, autoritățile au deschis un centru cultural cu aer condiționat, unde oamenii se pot răcori și pot participa la diferite activități. Totuși, există persoane care nu pot ajunge acolo, iar poștașii sunt cei care le identifică și le semnalează autorităților.

Între timp, serviciul poștal francez și-a diversificat activitatea, pe fondul scăderii volumului de corespondență. Pe lângă livrarea alimentelor, vizitele la domiciliul persoanelor vârstnice au devenit parte din noile servicii.

Fares Seffari, poștaș într-o suburbie a orașului Lyon, a povestit că recent a rămas alături de o femeie care era aproape să leșine din cauza căldurii, până la sosirea fiului acesteia.

În timpul vizitelor, el le amintește oamenilor să se hidrateze și să țină mereu o sticlă cu apă la îndemână.

Una dintre ultimele persoane vizitate de Harmony Simon a fost Gilberte Milano, în vârstă de 88 de ani. Femeia a spus că, deși se descurcă singură, uneori se confruntă cu stări puternice de anxietate și apreciază discuțiile cu poștașii.

Poștașii sunt un fel de psihologi ai noștri”, a spus aceasta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
caini companie aeriana jpg
tallinn jpg
canicula unsplash jpg
image png
J K Rowling: Alegerile pe care le facem ne definesc mult mai bine decât aptitudinile pe care le avem  jpeg
image png
1 sfanta maria 15 augus jpg jpeg
image png
image
image