O angajată din Spania și-a crescut leafa fără aprobarea șefilor cu peste 20.000 de euro. Decizia surprinzătoare a judecătorilor

O decizie pronunțată de Curtea Superioară de Justiție din Catalonia a atras atenția în Spania, după ce o angajată concediată pentru modificarea unilaterală a propriului contract de muncă a obținut o hotărâre favorabilă în ceea ce privește sumele încasate în plus. Deși magistrații au confirmat legalitatea concedierii, aceștia au stabilit că femeia nu este obligată să restituie diferența salarială primită în perioada în care și-a mărit singură veniturile.

O angajată din Spania și-a majorat singură leafa cu peste 20.000 de euro
O angajată din Spania și-a majorat singură leafa cu peste 20.000 de euro

Și-a schimbat salariul, funcția și beneficiile fără acordul companiei

Cazul o are în prim-plan pe o angajată a companiei Vidriera del Cardoner SA, unde lucra din martie 2018 în funcția de administrator principal. La momentul angajării, salariul său anual brut era de 32.187 de euro, conform libertaddigital.com.

În intervalul mai-noiembrie 2023, femeia a preluat temporar atribuțiile directorului de operațiuni. Profitând de faptul că era responsabilă de întocmirea statelor de plată și de administrarea concediilor angajaților, aceasta a efectuat mai multe modificări fără aprobarea conducerii.

Potrivit informațiilor prezentate în instanță, salariul anual i-a fost majorat la 52.403 euro, ceea ce înseamnă o creștere de peste 20.000 de euro. În plus, și-a schimbat încadrarea într-o categorie profesională superioară și și-a acordat bonusuri care depășeau limitele prevăzute de regulamentul intern.

A acordat zile suplimentare de concediu întregului personal

Modificările nu s-au limitat doar la propriile beneficii. Femeia a decis, fără aprobarea angajatorului, să extindă perioada anuală de concediu pentru toți salariații companiei, de la 30 la 32 de zile, schimbare care a fost aplicată în evidențele interne.

După descoperirea neregulilor, compania a deschis, în ianuarie 2024, o anchetă disciplinară. Angajata a fost acuzată că a încălcat obligația de loialitate față de angajator și că a produs un prejudiciu financiar prin modificarea neautorizată a drepturilor salariale și a altor beneficii.

La finalizarea cercetării disciplinare, contractul său de muncă a fost desfăcut.

Instanța a confirmat concedierea, dar nu și recuperarea banilor

Prima instanță, cea din Manresa, a considerat concedierea justificată, iar hotărârea a fost menținută ulterior de Curtea Superioară de Justiție din Catalonia.

Judecătorii au concluzionat că femeia a acționat din proprie inițiativă și fără acordul administratorului societății, motiv pentru care concedierea a fost legală.

Cu toate acestea, instanța nu a obligat-o să restituie diferența salarială încasată pe parcursul celor șapte luni în care și-a aplicat singură majorarea de salariu. În consecință, compania nu își va recupera, în cadrul acestui proces, sumele plătite în plus, chiar dacă măsurile adoptate de angajată au fost considerate nelegale.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
capcana tantari jpg
image png
explozie Monaco 02 foto  Monaco Matin jpg
casa tiktok jpg
taking examination job application form filling jpg
CV pentru angajare  Foto Freepik com jpg
Roman Forum in Zadar, Croatia (48607823862) jpg
zile de vara jpg
image
image