Iluzia unui salariu de 6500 de lei! De ce a fost dat afară un tânăr la doar o lună după ce a părăsit corporația unde lucra de 5 ani

O decizie radicală de schimbare a carierei s-a transformat rapid într-o experiență extrem de neplăcută din cauza promisiunilor nerespectate de un angajator. După cinci ani petrecuți într-o corporație, un tânăr a hotărât să riște și să intre în domeniul auto. S-a mutat în alt oraș și a acceptat oferta unui service auto mare din Capitală, care promitea un salariu de 6.500 de lei net și școlarizare completă. Acest tânăr a vorbit pe Reddit despre modul în care realitatea din teren a fost complet diferită, iar confesiunea sa a scos la iveală o metodă de recrutare problematică aplicată de unele firme din România în perioada de probă.

Angajat vs angajator
Angajat vs angajator

Promisiuni mari la interviu, zero pregătire în realitate 

Deși la interviu conducerea s-a arătat convinsă de potențialul lui și i-a cerut să își depună demisia urgent de la vechiul loc de muncă pentru că aveau nevoie disperată de oameni, noul angajat s-a trezit implicat direct în activitate încă din prima zi, fără nicio pregătire prealabilă. Promisiunile legate de training s-au dovedit a fi inexistente, iar pretențiile superiorilor au fost disproporționate.

„M-au băgat în pâine din prima zi și aveau pretenția să țin minte totul din mers. Mă puneau să citesc chestii și în timpul liber, pentru că la muncă spuneau că nu sunt productiv”, a explicat tânărul. Mai mult, acesta susține că a fost prins la mijloc în divergențele dintre șefi: în timp ce unul îl îndemna să învețe, ceilalți doi îi cereau doar să fie productiv într-un timp record. 

Sabotat de colegi: „Veneau când munca era aproape gata”

Pe lângă presiunea venită din partea conducerii, fostul angajat a avut parte și de o atitudine neloială din partea colegilor de pe același post. Deși aceștia ar fi trebuit să îl ajute să se integreze, scopul lor principal era legat exclusiv de bonusurile financiare.

Conform mărturiei sale, colegii veneau peste el exact când terminase 90% dintr-o lucrare la o mașină, îl trimiteau să se ocupe de altceva și se pontau în locul lui pentru a încasa banii pe mașinile respective, totul petrecându-se chiar sub ochii șefilor. Spre sfârșitul lunii, tânărul a început să fie criticat și acuzat că s-a supraevaluat, deși începuse deja să preia singur lucrări și să facă constatări corecte.

Concediat în perioada de probă

Finalul colaborării a venit brusc, la fix o lună de la angajare. Conducerea l-a chemat și i-a încheiat direct contractul de muncă, profitând de portița legală a perioadei de probă, fără a-i oferi șansa de a-și depune singur demisia. Situația a fost cu atât mai dificilă cu cât bărbatul făcuse eforturi financiare mari și se mutase în oraș special pentru acest nou loc de muncă.

Mărturia sa a declanșat imediat un val de reacții în mediul online, iar comunitatea i-a oferit mesaje de susținere. „Bravo că ai încercat. Nu te lăsa doborât, înveți câte ceva de peste tot. Baftă în continuare!”, i-a transmis un internaut.

Mulți alți utilizatori au recunoscut imediat tiparul și au dezvăluit că s-au lovit exact de aceeași tactică din partea companiilor. Se pare că unele firme folosesc o metodă de recrutare extrem de discutabilă: angajează rapid pe cineva în perioadele aglomerate, mimează disponibilitatea de a oferi sprijin, dar păstrează anunțul de angajare activ pe platforme și continuă să țină interviuri.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
image png
image png
image png
politie accident jpg
nicusor dan ilie bolojan cotroceni afp jpg
WhatsApp Image 2026 06 12 at 14 57 56 jpeg
image
image