Pericolul care îi pândește pe românii care pleacă în vacanță în Grecia: „I-am văzut gura hâdă, strâmbată într-un rânjet al morții”

Ultima actualizare:

Un român și-a văzut moartea cu ochii în momentul în care s-a intersectat cu un rechin, în timp ce înota în apele din insula Creta. Bărbatul nu era departe de țărm, când a auzit strigătele altor turiști care se agitau și făceau semne disperate în direcția sa, scrie adevărul.ro. 

Un român a fost speriat de un rechin, în apa insulei Creta Foto: Shutterstock - imagine ilustrativă
Un român a fost speriat de un rechin, în apa insulei Creta Foto: Shutterstock - imagine ilustrativă

Bărbatul înota lângă rechin 

Bărbatul nu a dat importanță strigătelor oamenilor, însă insistența acestora l-a făcut să fie mai atent, iar atunci a observat în apă, nu departe, silueta unui pește uriaș. Uimit, a realizat că lângă el se afla un rechin. 

Ce a povestit românul pe Facebook

„Atunci am înțeles că sunt în meniul lui și parcă, în doar câteva clipe, mi s-a derulat toată viața prin fața ochilor, așa cum am auzit că ar păți cei care mor sau trec printr-o moarte clinică. I-am văzut gura hâdă, strâmbată într-un fel de rânjet al morții, cu colții ascuțiți și mi-am spus că până aici mi-a fost.

Dar de nicăieri a apărut un tip cu ochelari de scafandru, care avea ceva în mână, un fel de cârjă sau harpon și un aparat bizar și a țipat ceva ce n-am înțeles. Rechinul s-a făcut nevăzut, iar eu abia începeam să îmi revin”, a povestit el pe Facebook

Cum a fost salvat bărbatul 

Aparatul pe care salvatorul îl îndreptase împotriva rechinului era un dispozitiv cu ultrasunete.

„Am aflat că e francez, că făcea scufundări de ani de zile și că face parte din ceva club de exploratori ale oceanelor și mărilor. A fost emoționant. I-am mulțumit și l-am rugat să-mi dea voie să-i fac cinste la cină lui și soției sale. Modest, a încercat să mă refuze, dar nu am abandonat, așa că seara am luat masa împreună, alături de soțiile noastre”, a mai povestit bărbatul.

Marele rechin alb

Există rechini în Grecia de care ar trebui să vă faceți griji? Din păcate, răspunsul la această întrebare este da. Cel mai de temut prădător acvatic, marele rechin alb, este unul dintre ei. Această bestie marină este responsabilă pentru majoritatea atacurilor rechinilor asupra oamenilor din întreaga lume. Din fericire, niciunul dintre aceste incidente nu a fost confirmat ca fiind petrecut în apele grecești.  

Veți recunoaște marele alb după aspectul său caracteristic. Sunt rechini destul de mari și voluminoși, cu botul ușor ascuțit și cu o înotătoare triunghiulară pe spate. Mărimea lor variază de obicei între 3 și 6 metri lungime, dar femelele tind să îi depășească pe masculi. Fălcile marelui alb sunt căptușite cu rânduri de dinți zimțați, cea mai mare armă a lor.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net