Premiile Oscar 2023: Unde vezi live ceremonia Premiilor Oscar. Lista completă a nominalizărilor!

Ultima actualizare:

Cel mai așteptat eveniment din lumea filmului are loc în această noapte, de la ora 2 ora României, la Dolby Theatre din Los Angeles, California.  În acest an, Premiile Oscar 2023 live vor putea fi urmărite în România doar pe VOYO. Abonații vor avea acces la transmisiunea galei și vor putea vedea în timp real toate momentele de la Los Angeles. Ceremonia va fi comentată de Irina Margareta Nistor și va dura circa 3 ore.

În 2022, CODA a fost desemnat cel mai bun film. foto: GettyImages
În 2022, CODA a fost desemnat cel mai bun film. foto: GettyImages

Prezentatorul ediției de anul acesta va fi Jimmy Kimmel, care a mai fost gazda premiilor din 2017 și 2019.  

Poți urmări decernarea premiilor Oscar, live, și pe click.ro. Apasă AICI.

Lista nominzalizarilor la Premiile Oscar 2023 pe categorii

Mai sunt doar câteva ore până la startul celui mai așteptat show care va aduce în prim plan cele mai mari celebrități de la Hollywood. Înainte de a le vedea pășind pe covorul, care anul acesta nu va mai fi roșu, să trecem în revistă nominalizările la cel mai râvnit premiu din cinematografie. Așadar, iată care sunt nominalizările anunțate de Academia Americană de Film la cea de-a 95-a gală de decernare a Premiilor Oscar.

Cel mai bun film

La categoria cel mai bun film intră în cursă pentru premiul Oscar:

„All Quiet on the Western Front“ -„Nimic nou pe frontul de Vest”

„Avatar: The Way of Water“ - „Avatar: Drumul Apei”

image

„The Banshees of Inisherin“ - „Spiritele din Inisherin”

„Elvis“

„Everything Everywhere All at Once” - „Orice, oriunde, oricând”

„The Fabelmans“ -„Fabelmans: Povestea unei vieți aparte”

„Tár“

„Top Gun: Maverick“ 

„Triangle of Sadness“ - „Triunghiul tristeții”

„Women Talking“ - „Femei care vorbesc”

Cea mai bună actriță

Cinci faimoase actrițe au fost nominalizate ca potențiale câștigătoare a premiului Oscar 2023 pentru cea mai bună actriță în rol principal.

Cate Blanchett în „Tár“

Cate Blanchett
Cate Blanchett

Ana de Armas în „Blonde“

Andrea Riseborough în „To Leslie“

Michelle Williams în „The Fabelmans“

Michelle Yeoh în „Everything Everywhere All at Once“

Cel mai bun actor în rol principal

Austin Butler în „Elvis“

Austin Butler
Austin Butler

Colin Farrell în „The Banshees of Inisherin“

Brendan Fraser în „The Whale“

Paul Mescal în „Aftersun“

Bill Nighy în „Living“

Cel mai bun regizor

Todd Field („Tár“)

Dan Kwan și Daniel Scheinert („Everything Everywhere All at Once“)

Martin McDonagh („The Banshees of Inisherin“)

Ruben Ostlund („Triangle of Sadness“)

Steven Spielberg („The Fabelmans”)

Cea mai bună actriță rol secundar

Angela Bassett în „Black Panther: Wakanda Forever“

Angela Bassett
Angela Bassett

Hong Chau în „The Whale“

Kerry Condon în „The Banshees of Inisherin“

Jamie Lee Curtis în „Everything Everywhere All at Once“

Stephanie Hsu în „Everything Everywhere All at Once“

Cele mai bune costume

„Babylon“

„Black Panther: Wakanda Forever“

„Elvis“

„Everything Everywhere All at Once“

„Mrs. Harris Goes to Paris“

 Cel mai bun sunet

„All Quiet on the Western Front“

„Avatar: The Way of Water“

„The Batman“

„Elvis“

„Top Gun: Maverick“

 Cea mai bună coloană sonoră

„All Quiet on the Western Front“

„Babylon“

„The Banshees of Inisherin“

„Everything Everywhere All at Once“

„The Fabelmans“

 Cel mai bun scenariu adaptat

„All Quiet on the Western Fron“

„Glass Onion: A Knives Out Mystery“

„Living“

„Top Gun: Maverick“

image

„Women Talking“

Cel mai bun scenariu original

„The Banshees of Inisherin“

„Everything Everywhere All at Once“

„The Fabelmans“

„Tár“

„Triangle of Sadness“

Cel mai bun scurtmetraj live-action

„An Irish Goodbye“

„Ivalu“

„Le Pupille“

„Night Ride“

“The Red Suitcase“

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie

„The Boy, the Mole, the Fox and the Horse“

„The Flying Sailor“

„Ice Merchants“

„My Year of Dicks“

„An Ostrich Told Me the World Is Fake and I Think I Believe It“

Cel mai bun actor în rol secundar

Brendan Gleeson în „The Banshees of Inisherin“

Brian Tyree Henry în „Causeway“

Judd Hirsch în „The Fabelmans“

Barry Keoghan în „The Banshees of Inisherin“

Ke Huy Quan în „Everything Everywhere All at Once“

Cântec original

„Applause“ din „Tell It like a Woman”

„Hold My Hand“ din „Top Gun: Maverick”

„Lift Me Up“ din „Black Panther: Wakanda Forever”

„Naatu Naatu“ din „RRR”

„This Is a Life“ din „Everything Everywhere All at Once”

H3 Cel mai bun lungmetraj documentar

„All That Breathes“

„All the Beauty and the Bloodshed“

„Fire of Love“

„A House Made of Splinters“

„Navalny“

Cel mai bun scurtmetraj documentar

„The Elephant Whisperers“

„Haulout“

„How Do You Measure a Year? “

„The Martha Mitchell Effect“

„Stranger at the Gate“

Cel mai bun film străin

„All Quiet on the Western Front“ (Germania)

„Argentina, 1985“ (Argentina)

„Close“ (Belgia)

„EO“ (Polonia)

„The Quiet Girl“ (Irlanda)

Cel mai bun lungmetraj de animație

„Guillermo del Toro’s Pinocchio“

„Marcel the Shell With Shoes On“

„Puss in Boots: The Last Wish“

„The Sea Beast“

„Turning Red“

Machiaj și coafură

„All Quiet on the Western Front“

„The Batman“

„Black Panther: Wakanda Forever“

„Elvis“

„The Whale“

Cea mai bună imagine

„All Quiet on the Western Front“

„Bardo, False Chronicle of a Handful of Truths“

„Elvis“

„Empire of Light“

„Tár“

Design de producţie

„All Quiet on the Western Front“

„Avatar: The Way of Water“

„Babylon“

„Elvis“

„The Fabelmans“

Cele mai bune efecte vizuale

„All Quiet on the Western Front“

„Avatar: The Way of Water“

„The Batman“

„Black Panther: Wakanda Forever“

„Top Gun: Maverick“

Cel mai bun montaj

„The Banshees of Inisherin“

„Elvis“

„Everything Everywhere All at Once“

„Tár“

„Top Gun: Maverick“

Care sunt actorii cu cele mai multe premii Oscar

Din 1929, an de an, Academia Americană de Film acordă trofee pentru cele mai bune realizări în industria cinematografiei, iar ceremonia de decernare a Premiilor Oscar este printre cele mai așteptate și vizionate show-uri la nivel mondial. În tot acest timp s-au adunat numeroase recorduri. Iată cine sunt actorii și cineaștii cu cele mai multe Oscaruri, dar și cele mai premiate filme.

1. Katharine Hepburn, una dintre cele mai apreciate actrițe din Epoca de Aur a Hollywood-ului, a fost nominalizată la Oscar de 12 ori și a primit patru premii pentru cea mai bună actriță, pentru filmele Morning Glory, Guess Who's Coming to Dinner, The Lion in Winter și On Golden Pond.

2. Meryl Streep este considerată regina Oscarurilor: deține recordul pentru cele mai multe nominalizări la categoria cea mai bună actriță în rol principal/secundar – un total de 19, dintre care a câștigat până acum trei. A primit trofeul pentru Kramer vs. Kramer, Sophie's Choice și The Iron Lady.

Meryl Streep
Meryl Streep

3. Daniel Day-Lewis, singurul actor din istorie care a fost premiat cu 3 Oscaruri pentru cel mai bun rol masculin. Filmele care i-au adus britanicului Oscarul au fost: ''My Left Food'', ''Lincoln'', ''There Will Be Blood''.

4. Ingrid Bergman. Celebra actriță de origine sudeză, consacrată în America a primit trei premii Oscar. Două în categoria ''Cea mai bună actriță'' și unul ''Cea mai bună actriță în rol secundar''. Cele mai celebre roluri au fost în filmele: ''Anastasia'', ''Gaslight'', ''Murder on the Orient Express''.

5. Jack Nicholson. Actor american, regizor de film, scenarist și producător, Nicholson este considerat unul dintre cei mai buni actori din istoria filmului. A fost distins cu premiul Oscar de trei ori, de două ori pentru ''Cel mai bun actor'' și unul pentru ''Cel mai bun actor în rol secundar''.

Filmul cu cele mai multe nominalizări

Clasicul „All about Eve” a doborât recordurile în 1950 când a fost nominalizat pentru 14 premii Oscar. Recordul a fost egalat în 1997 de către „Titanic”.

image

Filmele cu cele mai multe premii câștigate

În istoria premiilor Oscar, trei filme au reușit să își adjudece 11 trofee: Ben Hur, Titanic și The Lord of the Rings:The Return of the King. În 2003, marele câștigător al galei Oscar a fost The Lord of the Rings, care a câștigat toate cele 11 premii la care a fost nominalizat.

„Oscar's Big Five”

Doar trei filme au câștigat ceea ce este cunoscut drept „Oscar's Big Five” – adică premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun actor și cea mai bună actriță, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu. Este vorba de comedia „It happened one night” (1934), „One Flew Over the Cuckoo's Nest- Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1975) și „Silence of the lambs- tăcerea mieilor” (1991).

Povestea statuetei Oscar

Statueta Oscar este placată cu aur. Foto: shutterstock
Statueta Oscar este placată cu aur. Foto: shutterstock

Celebra statueta la care râvnesc deopotrivă actori, regizori, scenografi, muzicieni reprezintă un cavaler care stă pe o rolă de film şi ţine cu ambele mâini o sabie. A fost concepută de directorul artistic Cedric Gibbons şi realizată de sculptorul George Stanley. Povestea spune că numele Oscar se datorează unei secretare a Academiei.

La vederea statuetei, în 1931, Margaret Herrick, care era și bibliotecara Academiei, ar fi exclamat: ”Seamănă cu unchiul meu, Oscar”. Numele a fost preluat de un jurnalist şi aşa i-a rămas, iar în 1939 a fost adoptat oficial de Academie.

Forma de bronz are aproximativ 35 de centimetri şi cântăreşte peste 3 kilograme și este placată cu aur de 24 de carate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Mette Marit, Prințesa Ingrid și Prințul Haakon, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
acnee jpg
euro valuta bani pixabay jpg
Candidati la alegerile prezidentiale  Foto Facebook jpg
oras romania freepik jpg
Obiective turistice Belgia webp
bancnota 20 de lei ecaterina teodoroiu. foto Inquam Photos / Octav Ganea
Cale ferată
cedru istcok jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net