Rusia amenință Regatul Unit cu armele nucleare. Ce alte țări au mai fost vizate
Săptămâna și amenințarea, Rusia a amenințat Marea Britanie că o va pune sub un tsunami radioactiv, potrivit unui nou videoclip de propagandă ce a fost prezentat la postul Russia 1.
În emisiunea cu pricina, moderatorii au prezentat capacitățile rachetei Satan-2 care ar putea anihila Regatul Unit în câteva minute.
Aceste amenințări au venit în contextul în care Moscova a ridicat perspectiva unor lovituri militare devastatoare asupra Regatului Unit, deoarece furniza arme letale Ucrainei.
Vezi și Vladimir Putin, operat de cancer. Cine îi va lua locul la cârma Moscovei
De asemenea, în emisiunea cu pricina, moderatorii au amenințat și cu folosirea rachetei RS-28, care ar putea pune capăt lumii, în timp ce fețele acestora erau pline de bucurie că ar putea șterge de pe fața pământului miliarde de oameni.
Dmitri Kiselyov, principalul motor de împingere a narativelor pro-ruse, a anunțat că o altă opțiune pe care Rusia o are este să „scufunde Marea Britanie în adâncurile mării”, ridicând, încă o dată, perspectiva unui război la scară largă între Rusia și NATO.
Rusia amenință NATO cu un război nuclear
Într-un videoclip ce a circulat pe postul de televiziune controlat de Moscova, grafica arată un tsunami provocat de o rachetă ce se poate ridica la 1.640 de metri înălțime.
Totuși, Federația Rusă nu este la prima încercare de a amenința în stânga și în dreapta cu rachetele nucleare. Jirinovski, apropiatul lui Putin, a amenințat în mod repetat Germania că o „va îneca într-un ocean radioactiv”, iar Republica Moldova „se va scălda într-o baltă de sânge”.
De asemenea, nici în ultima perioadă Federația Rusă nu „s-a liniștit” cu aceste afirmații privind un viitor atac nuclear asupra unor țări. Recent, Rusia a amenințat și România, aducând în discuție racheta lor Kalibr.
Săptămânile trecute, propaganda rusă discuta nonșalant despre bombardarea atomică a orașului New York. Retorica nucleară a fost puternic împinsă în spațiul rusesc în ultima vreme, încercând să-și obișnuiască populația cu această idee.
Într-o altă emisiune de la postul controlat de Moscova, Russia 1, propaganda rusă a declarat într-un mod nonșalant că „oricum, toți murim la un moment dat”, când s-a adus în discuție un război nuclear.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!