Un bărbat de 62 de ani și-a îngropat de vie soția de 39 de ani! Ce pedeapsă a primit autorul faptei oribile
Un caz de-a dreptul șocant a lăsat fără cuvinte autoritățile din Statele Unite! Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din statul Arizona, și-a îngropat soția de vie! Bărbatul a pledat vinovat în fața instanței, iar recent, el a mai fost condamnat și pentru răpire, fals, cât și fraudă.
Bărbatul din statul Arizona a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce și-a îngropat de vie soția în vârstă de 39 de ani. Pe data de 9 mai, americanul în vârstă de 62 de ani și-a primit sentința, după ce și-a răpit soția în anul 2017, din propria ei casă. Cei doi urmau să divorțeze, iar după ce și-a răpit soția, David Pagniano a dus-o pe femeie într-o zonă izolată, unde a îngropat-o de vie.
Cei doi aveau împreună două fete, iar potrivit anchetatorilor, femeia a fost legată pentru a nu putea scoate niciun zgomot, iar apoi a fost îngropată într-o groapă pe care bărbatul a săpat-o personal. Procurorii care s-au ocupat de acest caz au declarat că au încercat să obțină condamnarea la moarte pentru David Pagniano, care și-a răpit soția din propria ei casă, în timp ce copii ei se aflau în locuință.
David Pagniano și-a îngropat soția de vie
De asemenea, anchetatorii au mai putut stabili, pe baza dovezilor descoperite la fața locului, că femeia în vârstă de 39 de ani, Sandra Pagniano, a făcut tot posibilul pentru a încerca să se elibereze după ce a fost îngropată. Se pare că femeia ar fi rămas conștientă vreme de aproximativ 5 minute, sub pământ.
Autorul acestei crime oribile a mai primit, pe lângă condamnarea la viață, o sentință adițională de 16 ani și jumătate în închisoare, pentru acuzațiile de răpire, fals, cât și fraudă. Anchetatorii au făcut tot posibilul pentru a face lumină în acest caz șocant, încă din anul 2017. Cei doi soți se aflau în mijlocul procedurilor de divorț, iar anchetatorii au spus că speră că sentința primită de David Pagniano va reuși să aducă alinare familiei victimei.