Un câștigător al Premiului Nobel a fost condamnat la închisoare, deși a scos milioane de oameni din sărăcie

Muhammad Yunus, în vârstă de 83 de ani, câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în 2006, a fost condamnat, luni, 1 ianuarie, de un tribunal din Bangladesh, la şase luni de închisoare pentru încălcarea legislaţiei muncii din țară. Celebrul economist neagă această acuzație.

Muhammad Yunus, laureat al premiului Nobel, a fost condamnat la închisoare / Foto: Arhiva Click!
Muhammad Yunus, laureat al premiului Nobel, a fost condamnat la închisoare / Foto: Arhiva Click!

Un tribunal din Bangladesh l-a condamnat pe Muhammad Yunus la șase luni de închisoare pentru încălcarea legislației muncii din țară. Celebrul economist, în vârstă de 83 de ani, şi banca sa Grameen Bank au primit, în anul 2006, Premiul Nobel pentru Pace pentru activitatea lor de pionierat. Au scos din sărăcie milioane de oameni prin acordarea de împrumuturi mici, de sub 100 de dolari, persoanelor din mediul rural din Bangladesh, fiind inițiatorul unei mişcări globale cunoscute acum sub numele de microcredite.

Însă, prim-ministrul Sheikh Hasina l-a acuzat că „suge sânge de la săraci”. Susținătorii acestuia susțin că guvernul încearcă să îl discrediteze pentru că a luat în considerare, la un moment dat, înfiinţarea unui partid politic care să rivalizeze cu Liga Awami a lui Hasina.

„Fac apel la poporul din Bangladesh”

„Așa cum avocații mei au susținut în mod convingător în instanță, acest verdict împotriva mea este contrar tuturor precedentelor juridice și logicii. Fac apel la poporul din Bangladesh să vorbească pe o singură voce împotriva nedreptății și în favoarea democrației și a drepturilor omului”, a declarat profesorul Yunus după aflarea verdictului, relatează Antena3.ro.

Cunoscut la nivel internațional drept „bancherul săracilor”, Muhammad Yunus și trei colegi de la Grameen Telecom, una dintre firmele fondate de economist, au fost găsiți vinovați, luni, de faptul că nu au creat un fond de asistență socială pentru angajații săi.

Ulterior, instanța le-a acordat cauțiune în așteptarea unui posibil recurs. Totodată, avocatul laureatului Premiului Nobel, Abdullah Al Mamun, a declarat că acuzaţii vor face apel împotriva verdictului, descriind cazul ca fiind motivat politic şi având drept scop hărţuirea lui Yunus.

Muhammad Yunus se confruntă cu alte peste 100 de acuzaţii privind încălcări ale legislaţiei muncii şi presupuse fapte de corupţie. Grupurile pentru drepturile omului au acuzat guvernul Hasina că vrea să elimine disidenţa politică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton Printul Louis Printesa Charlotte foto getty images jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tren china jpg
Protest Calin Georgescu Foto Inquam Photos Octav Ganea (3) jpg
becali facebook jpg
Horatiu Potra este escortat de politisti la IPJ Prahova  Foto Inquam Photos  George Calin (6) jpg
elon musk profimedia jpg
iarna jpg
hand 792920 1280 jpg
Siria - panou cu Bashar Al Assad si Putin FOTO AFP
image
actualitate.net
image
actualitate.net