Lovitură pentru șoferii din București: mașinile parcate ilegal vor fi ridicate. Cât va costa recuperarea lor

Primăria Capitalei va începe să ridice mașinile parcate ilegal în centrul Capitalei. Șoferii vor trebui să fie mult mai atenți cu locul în care își lasă vehiculul deoarece pot scoate sume considerabile din buzunare pentru a-l recupera. Cât va fi prețul acestei greșeli și de când se pune în aplicare.

Cât îi va costa pe șoferi o parcare ilegală. Foto: Facebook Primăria Capitalei
Cât îi va costa pe șoferi o parcare ilegală. Foto: Facebook Primăria Capitalei

Este deja cunoscută problema parcărilor în Capitală. Orașul este inundat de atâtea mașini, iar șoferii se plâng că nu au unde să-și lase autoturismele. Astfel, mulți aleg să le lase ilegal. Primăria Capitalei va lua măsuri drastice. Cât vor plăti bucureștenii pentru o parcare neregulamentară, după ce mașina le va fi ridicată.

Cât vor plăti șoferii care parchează ilegal

Primăria Capitalei pregătește un plan pentru cei care își parchează ilegal mașinile. Acestea vor fi ridicate, iar șoferii vor trebui să plătească pentru recuperarea lor. În ultimii șapte ani, municipalitatea nu a ridicat niciun autoturism, deși ultimul serviciu de acest gen a fost înființat, în teorie, în 2019, conform observatornews.ro.

În acest context, serviciul de ridicare a mașinilor va deveni funcțional în două luni. Tarifele pentru recuperarea lor îi vor face pe șoferi să bage mâna adânc în buzunare. Întreaga operațiune va costa 1.000 de lei, adică 400 de lei ridicarea, 300 de lei transportul și alți 300 de lei pentru depozitarea vehiculului, conform sursei citate. 

Pietonii nu mai au loc de mașini

În același timp, pietonii se plâng de faptul că trotuarele sunt pline de mașini și nu mai au pe unde trece. Unii dintre ei fac și sesizări. „Dacă vă duceți pe strada Armoniei, au un trotuar practic umplut cu mașini, trotuarul integral. Am scris la primărie de 3 ori să facă această stradă cu sens unic", a spus un trecător.

Sunt multe zone în care șoferii își lasă autoturismele pe unde apucă. Așa se întâmplă în Piața Unirii, Universității, Victoriei, Romană sau pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Nu numai trotuarele sunt ocupate, ci și intersecțiile sau stațiile STB. Primăria Capitalei vrea două depozite cu o capacitate de circa 300 de vehicule, iar construirea lor va costa 10 milioane de lei. 

„E vorba de 30 de ridicări pe zi. Ei așa au evaluat în prezent acest nou regulament. Va fi un centru unic de comandă la Poliția Locală a Municipiului București, unde vor distribui spre sectoare. E normal să facem așa, pentru că altfel facem un ping-pong cu oamenii", a declarat Daniel Dobrescu, consilier general USR, pentru publicația menționată.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
insula abu dhabi forbes jpg
Design fără titlu (6) png
masina politie jpg
image png
image png
pastile jpg
image png
image
image